Sursa foto 1:
Foto
Ismail Kadare: By Lars Haefner - Own work, CC BY-SA 3.0,
https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=46587062
Timbru
Ismail Kadare: By Unknown -
http://www.philatelia.net/classik/countries/?id=128, Public Domain,
https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=34436779
Nu am mai întâlnit
până acum un scriitor care să-mi suscite impresii atât de
contradictorii precum Ismail Kadare. De obicei, un scriitor fie îmi
place, fie nu - şi îmi asum acest lucru indiferent de părerile
celorlalţi sau chiar de celebritatea scriitorului în cauză.
Am citit Spiritus şi
nu mi-a plăcut. Mi s-a părut complet diluat, lipsit de substanţă,
de har, de tensiune. Am mai răsfoit câteva şi le-am dat la o
parte. În special, lucrări care abordează teme fierbinţi din
punct de vedere politic. Că nu îmi place mie politica e o problemă,
dar dacă nu îmi spune nimic nici literatura, e mai complicat,
fiindcă ne referim la o operă de artă (desigur, vorbesc strict din
punctul meu de vedere, e foarte posibil ca altui cititor creaţia
respectivă să-i placă).
Întâmplător, am dat
pe Google Play peste romanul „Podul cu trei arce”, de acelaşi
autor, şi am răsfoit puţin mostra gratuită. Am fost atât de
captat de text, încât imediat am achiziţionat cartea, pe care am
citit-o apoi pe nerăsuflate, cuprins aproape de fascinaţie.
Mi s-a părut unul
dintre cele mai bune romane pe care le-am citit vreodată, mergând
la esenţe, operând cu simboluri şi metafore, Kadare folosindu-se
de o scriitură măiastră, amintind de literatura cu iz oriental,
plăcută şi uşor dulceagă, dar în acelaşi timp extrem de
profundă.
Şi am tras concluzia
că dacă toate scrierile sale ar fi la fel de bune, Kadare ar fi,
fără îndoială, unul dintre cei mai buni scriitori ai tuturor
timpurilor (unii spun că este deja, dar părerea mea e că
exagerează). Oricum, de-abia aştept să citesc recent apăruta în
România culegere de nuvele „Firmanul orb”, fiindcă presimt că
e de clasă. Voi reveni cu impresii după lectură.
Nu vreau neapărat să îi fac
„reclamă” lui Kadare (oricum, ce nevoie ar avea de reclamă din
partea unui anonim un scriitor deja celebru?), dar acestei cărţi
care m-a electrizat, da, fiindcă merită cu prisosinţă să fie
citită de cât mai mulţi, şi poate sunt şi unii care nu au auzit
de ea sau care au considerat în mod fals că nu merită atenţie.
Iată cronica mea:
„Podul cu trei arce
este, în opinia mea, capodopera lui Ismail Kadare, un miniroman sau
o minicronică fascinantă, complexă deşi porneşte iniţial de la
elemente simple, care tratează metaforic, alegoric tema construirii
unui pod acolo unde nu existau decât o apă (aproape mitică) numită
Ujana cea Rea şi oamenii locurilor, precum şi luntraşii care
simbolizau avariţia şi nimicnicia umană. Tema sacrificiului
necesar ridicării construcţiei (temă prezentă şi în Mioriţa,
de exemplu), este tratată original de Kadare, care deşi nu neagă
explicit necesitatea progresului, o contrapune în permanenţă
valorilor (sau obiceiurilor) tradiţionale, ba mai mult, consideră
că această necesitate logică de altfel este confiscată de oameni
la fel de haini şi de perfizi ca luntraşii, care doresc să facă
din aceasta o afacere. Astfel încât nici vechiul, dar nici noul nu
reuşesc să aducă liniştea în mica comunitate. Cheia scrierii lui
Kadare se găseşte în paragraful în care compară ridicarea
podului cu apariţia curcubeului, adică creaţie umană versus
creaţie divină - şi aici scriitorul albanez este necruţător,
susţinând că în vreme ce creaţia divină este perfectă, cea
umană transferă asupra ei imperfecţiunile omeneşti şi poate cere
un sacrificiu văzut în cele din urmă ca pe unul barbar, ca pe o
crimă. (Desigur, teza lui Kadare poate fi discutabilă dacă ne
raportăm la sculpturile lui Michelangelo sau la simfoniile lui
Beethoven, care nu au necesitat - cel puţin teoretic -altă jertfă
decât suferinţele morale ale creatorilor lor, dar este perfect
acoperită în scrierea sa, unde condiţia de om este văzută ca una
aprioric supusă nedreptăţii şi sfâşierii). Un (mini) roman
extraordinar, de nota 10. Kadare stăpâneşte perfect arta scrisului, lucru pe care îl dovedeşte cu prisosinţă în această operă”.


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu