Crăciun fericit într-o ţară nefericită (sau Sărbătorile Crăciunului şi ”blestemul” lui Sartre)

Cei care mă cunosc, inclusiv de pe Facebook, ştiu că sunt apolitic - şi îmi asum această ”orientare”, fiindcă şi lipsa unei opţiuni este o alegere. Nu postez şi nici nu distribui texte cu caracter politic, iar urnele de vot am şi uitat cum arată.

Nu înseamnă însă că nu am nicio părere - la fel cum a refuza să dai mâna cu cineva nu semnifică faptul că nu ai nicio părere despre acel cineva.

Practic, părerea mea se poate rezuma în câteva propoziţii. Indiferent de culoarea politică, aleşii noştri ne mint. Uneori cu neruşinare. Nu oricine poate ajunge în anumite poziţii sus-puse şi extrem de bănoase, iar odată ajuns acolo nu vei mai lăsa locul altuia. Războaiele între diverse tabere, huiduielile, bălăcărelile pe la diverse posturi de televiziune sunt mai mult sau mai puţin de faţadă. Am avut guvernări şi roşii, şi portocalii, şi tot nu s-a schimbat nimic în ţara asta. Minciuna, ca orice minciună, are picioare scurte, deci trebuie reînnoită din patru în patru ani. A, că poate or avea ceva de împărţit unii cu alţii (deşi atât cameleonismul politic, cât şi războiul de faţadă sunt practici curente) nu contest. Dar consider că nu mă priveşte pe mine.

Cum? Nu te priveşte soarta propriei ţări? Destinul propriului popor?, mă veţi întreba, la fel cum tot din patru în patru ani toată lumea spune că e musai să ieşi la vot dacă îţi pasă.

Nu mă priveşte şi nici nu mă interesează atât timp cât voi (şi vom) continua să trăiesc (trăim) într-o societate bolnavă. Dar poate fi bolnavă şi din cauza noastră. Jean-Paul Sartre, în ”Diavolul şi bunul Dumnezeu”, arăta că omul nu poate fi îndreptat către o morală perfectă decât cu forţa, ori cum Dumnezeu (dacă admitem că există) nu te obligă să faci ceva, lăsându-ţi libertatea alegerii, nici societatea perfectă nu va exista. Un măr putred se va găsi întotdeauna, atât printre conducători, cât şi printre conduşi. Şi de la acel măr putred se va strica totul, oricât te-ai strădui să crezi că ai creat un sistem perfect. Un Iuda se va găsi oricând printre noi, indiferent că e un om simplu sau unul cu o educaţie aleasă.

Discutam cu cineva că nu poţi organiza o societate fără cusur, fie că optezi pentru voinţa majorităţii, fie a unui grup restrâns, din aceleaşi cauze. În pofida tuturor celor ce se spun despre democraţie (cu sau fără eternul ”câine de pază”), majoritatea poate greşi. Daţi majorităţii o operă de artă de avangardă, ceva din ceea ce pasionaţii tehnologiei numesc ”next level”, şi nu o va înţelege. Neînţelegând-o, va spune că e proastă şi o va respinge. Respingând-o, mesajul ei, pentru moment, se va pierde. Au păţit-o Schumann, Bulgakov, di Lampedusa şi mulţi alţii. A avut majoritatea dreptate? Istoria şi timpul ne demonstrează că nu. Pe de altă parte, aceeaşi majoritate poate fi manipulată. Istoria e scrisă de învingători, şi de obicei lucrurile sunt prezentate astfel: oameni buni, cei mai mari criminali ai istoriei au fost aceştia. Cele mai mari victime au fost acestea. Salvatorii, cei care au permanent grijă ca ororile trecutului să nu se mai repete, sunt (numai) aceştia. Dar se poate cineva întoarce în timp să verifice punct cu punct dacă lucrurile stau fix aşa? E ca o bancă al cărei reprezentant îţi spune: numai la noi banii tăi sunt în siguranţă, dar de fapt tu nu ştii dacă nu cumva banca urmăreşte să te fure.

Bine, sigur că sunt unii care au fost o nenorocire, aşa cum nimeni nu poate contesta că Jack Spintecătorul a fost un criminal în serie. Dar nu pariaţi că toată istoria este aşa cum vă este prezentată, că s-ar putea să păţiţi ca atunci când aţi jucat la pariuri pe Inter-Udinese. Adică să bată Udinese cu 3-1 în deplasare.

Pe de altă parte, dacă laşi puterea în mâinile unei minorităţi, indiferent care ar fi ea, există riscul aceluiaşi măr putred. Se poate naşte o nouă ”epocă Ceauşescu”, eventual cu altă denumire.

Şi atunci, toate măsurile de precauţie pe care le iei pentru ca următoarea guvernare să nu te trădeze sunt ca şi cum te-ai baricada în casă şi ai închide toate ferestrele, dar cu hoţul aflat încă înăuntru.

E drept, după cum spuneam, că şi printre noi sunt prea multe cozi de topor. Oameni care vor să parvină indiferent de mijloace, precum Machiavelli.

La fel de interesant este că o tendinţă a prezentului este agresivitatea, dublată de cele mai multe ori de ignoranţă. Oamenii trebuie neapărat să se încaiere, să se scuipe, să se înjure fiindcă au opinii diferite (nu e vorba doar de cele politice). Dacă nu-ţi calci adversarul în picioare, nu eşti ”om adevărat”. Aşa cum pe timpuri se băteau rapidiştii cu steliştii sau rockerii cu depeche-iştii. Parcă mai contează că s-ar putea să n-aibă niciunii dreptate - măcar circ să fie.

Da, Sartre, cel care a avut tăria să refuze Premiul Nobel pentru literatură (nu mai spun cine l-a luat în ultimul deceniu...), era de părere că, omul fiind o fiinţă atât de imperfectă şi pervertibilă, binele nu (i) se poate face decât cu forţa. Cum o dictatură a binelui este ceva absurd prin definiţie, runda are un singur câştigător: Satana.

Sartre a murit între timp.

Noi trăim.

Cine va câştiga în cele din urmă?

Crăciun fericit!

Medalion Mircea Manolescu

Mircea Manolescu s-a născut la 15 ianuarie 1938 în Craiova.

Fiind descendent dintr-o veche familie de boieri din Olt, implicată activ în politica liberală, a fost nevoit să-şi vadă tatăl arestat în anul 1949 de către regimul comunist şi familia deposedată abuziv de toate bunurile.

Au urmat ani foarte grei, care l-au transformat într-o apariţie fragilă. Nu răspundea imaginii unui satiric-ironic, percutant, incisiv, ci mai degrabă unui om cumsecade, căruia bunul simţ îi cenzura vorba şi gestul.

Fragilitatea fizică nu corespundea însă unei „fragilităţi” a scrisului. Dimpotrivă, ironia, deşi cu substrat bonom, nu era eminamente blândă. Privea în jurul său şi blândeţea îi îngheţa în vârful peniţei.

1. Debutul s-a produs în anul 1987, prin publicarea poeziei „Romanţa mingei de fotbal în nr. 739 al revistei „Urzica”.

Aşa cum spunea regretatul dramaturg Tudor Popescu în prefaţa volumului de versuri „Zâmbete ironice” al poetului, a apărut un condei al cronicii rimate care promitea mult de la primele încercări, iar timpul a confirmat ceea ce a fost la început doar speranţă.

Au urmat ani în care a continuat să colaboreze cu revista „Urzica”, cu almanahul „Perpetuum comic” iar după anul 1989 şi cu alte reviste umoristice din ţară, printre care „Moftul român”, „Scaiul”, „Papagalul” şi „Spinul”.
Locul lui Mircea Manolescu în poezia umoristică românească rămâne să se consolideze, pe măsură ce opera îi va fi cunoscută.

ROMANŢA MINGEI DE FOTBAL

..................................................................................

O, cât m-amuză nerozia, măruntul vostru caracter,

Când puneţi patimă şi ură pe idealul efemer

Ce poartă numele de fotbal... De-atâţia ani de când mă joc

Sunt singura ce se distrează, voi nu vă amuzaţi deloc!

Voi faceţi scheme, combinaţii, vă iritaţi pe jucători,

Nu vă mai intră-n voie nimeni: echipe, arbitri, antrenori.

De multe ori mă simt penibil, îmi crapă pielea de ruşine

Când vă observ comportamentul...

Şi pentru ce?

Şi pentru cine?

De ce atâta-nverşunare şi nervi tociţi fără folos?

De ce în loc să vă destindeţi, voi mă luaţi în serios?

Priviţi! Splendoarea cea deşartă ce fascinează-un stadion

Nu-i altceva decât o minge,

Un glob cu aer,

Un balon.

PARADA MODEI

..................................................

Privind parada modei încântate

Nevestele-şi doresc toalete fine;

Bărbaţii le-ar dori pe manechine,

Dar toate costă, drace, peste poate!

FABULA MĂRULUI

.................................................

”În basme am un rol primordial

Şi-s pentru pictori fructul ideal,

Când vor să facă o natură moartă...

Pe când gutuia... cum să spun... mă iartă,

Nu vreau să te jignesc, dar s-ar părea

Că este bună numai la peltea.”

Şi mărul nostru râse sănătos

În coaja lui de Ionatan frumos.

Tot mai râdea când a fost cumpărat,

De-o gospodină care l-a mâncat.

Astfel

Morala trasă e firească:

Aşa se trece gloria lumească.

ÎNGRIJORARE

.......................................................

Peste toate astea (Mare ghinion!)

Ne pune probleme stratul de ozon,

Acea salutară pânză protectoare

Ce-o ţesu natura între noi şi soare.

Găurit, subţire, stratul efemer

Seamănă cu-n şvaiţer aruncat pe cer

Prin ale cărui găuri, ca din arbalete,

Va ploua cu raze ultraviolete

Care, ştim cu toţii, că sunt agresive,

Ba se poate spune chiar profund nocive!

Tocmai de aceea mă gândesc acuma

Că dacă vreodată se îngroaşă gluma

Şi n-o să cârpească nimeni atmosfera,

Eu îmi iau iubita şi vă las cu Terra!

CENUŞĂREASA (Epilog)

..............................................

Nu afuma vreodată mămăliga,

Iar ciorbele le potrivea din sare,

Dar când stăteau de vorbă ea şi riga

Era, cu duhul, vai, sărmană tare.

Lipsindu-i conversaţia stilată

Cum pretindea distinsa societate,

Era de toţi mereu ironizată

Şi provoca în jur ilaritate.

Mai mare decât dragostea, mândria,

Amorul propriu-al prinţului vexat

Învinse în final, şi căsnicia

Printr-un obscur divorţ s-a încheiat.

FABULA COCOŞULUI

...................................................................................

Şi apoi, oricât v-aţi zbate, nu mă laud când vă spun:

Decât mine n-o să faceţi niciodată ceas mai bun.

Fără arcuri, roţi dinţate,

Fără electricitate,

De e cald şi zăpuşeală, ori de mă îngheaţă frigu’

Eu în faptul dimineţii prompt vă scol cu... Cucurigu!

În plus, neam de neamul nostru, după cum s-a constatat

N-a fost dat la reparat,

La reglat sau curăţat.

.....................................................................................

Aşa medita cocoşul mândru, falnic, pintenat

Şi, ca să-şi atingă scopul urmărit, n-a mai cântat.

Din păcate, gospodarul neavând de un’ să ştie

Ce-l frământă

De nu cântă,

L-a tăiat pentru piftie,

Socotind că-şi ia din piaţă alt cocoş de-mperechere...

MORALA:

Orice pasăre, se zice, numai pe limba ei piere.

GÂSCA

O gâscă tinerică

Şi foarte frumuşică

Ce înota alene, pierdută, visătoare

Sub razele senine... pe-o baltă oarecare,

Trezită fu, din vise, de-un peşte plin de graţii

Ce se porni să-i facă, din unde, declaraţii.

.........................................................................

Veniră după-aceea să-i cânte osanale,

O ştiucă ruginie şi plină de prestanţă,

Un crap puţin cam veşted (convins celibatar),

Ba chiar şi un ţipar.

Şi toţi doreau o pană, iar ea le da voioasă,

Adânc impresionată că e aşa frumoasă.

Nici nu gândea, sărmana, că este-mbrobodită,

Că mai la urma urmei, de fapt, e jumulită.

Când a băgat de seamă ce rău s-a maltratat,

Fu prea târziu şi gâsca în lac s-a înecat.

MORALA

I-a şoptit-o un rac mişcându-şi cleştii:

- Când ştii că eşti o gâscă, nu te-ncurca cu peştii!

”Străină la bal”, între sentimentul acut de înstrăinare şi menirea sacră de a reda frumuseţea şi valorile lumii

”Ajută-mă, Doamne, şi dă-mi un cuvânt/Din care să curgă lumină”, scrie poeta Eva Constantinescu într-un preambul la poezia care deschide albumul, intitulată ”Poem încă nescris”. Astfel, autoarea îşi afirmă încă din start un crez: invocarea divinităţii ca sursă de inspiraţie pentru versurile din care ”va curge lumina”, acea flacără vie a creaţiei care însoţeşte perpetuu orice autor cu talent.

”Poem încă nescris e viaţa mea,/Povară dulce în desagă grea/Drum neumblat şi năpădit de spini” - mărturisire vie a unei puternice contorsionări sufleteşti, a unei misiuni aproape cristice pe care o are omul în trecerea sa pe Pământ.

În poezia ”Străbunica la bal” (mai târziu va urma şi ”Străină la bal”, poezia care dă şi titlul volumului), autoarea evocă, cu o profundă sensibilitate artistică, imaginea străbunicii, dar şi nostalgia şi sentimentul de înstrăinare, ilustrate inspirat în cuvintele ”din alt timp vin, mult prea îndepărtat”.

Eva Constantinescu evocă deseori, în poeziile sale, natura - peisajele, pământul, izvoarele, elementele primordiale ale vieţii, pentru a da un plus de sensibilitate şi de romantism, nelipsind însă interogaţiile cu iz filosofic, fiindcă poeta se află - în egală măsură – în căutarea sensului vieţii: ”Ce caut eu în lumea asta oare?/N-am chipul ei, nici mersul ei ciudat/M-am rătăcit(...)”, ceea ce accentuează sentimentul anterior, de înstrăinare.

Melancolia şi tristeţea par a fi stări caracteristice – de altfel, extrem de favorabile creării de artă autentică – însă incompatibile cu poezia lejeră, frivolă: ”Voi vreţi poeme vesele să scriu(...)”.

Poeta Eva Constantinescu versifică uşor, rima nu este forţată, şi nu îşi ascunde trăirile extrem de puternice în spatele versului alb, ci reuşeşte să redea o gamă complexă de emoţii în vers clasic.

În poezia ”Lumea nu se sfârşeşte cu noi” este evocat miracolul vieţii şi al regenerării, evidenţiindu-se faptul că existenţa pe Pământ este perpetuă, chiar dacă fiinţele umane se pot asemăna - la scară mai largă - cu efemeridele.

Coexistenţa contrariilor este o altă temă abordată de poetă, sintetizată sugestiv în versurile ”Dar răul şi sacrul deopotrivă în noi/Ne înalţă, ne-apleacă, ne mână-n şuvoi”.

În ”Secantă” este prezent un iz de metempsihoză în rătăcirea spiritului aflat în căutarea perfecţiunii, cu trimitere la filosofia hindusă şi la scrierile lui Mircea Eliade. (De altfel, pe parcursul volumului, autoarea face câteva trimiteri la unii dintre autorii preferaţi – Mircea Eliade, Jorge Luis Borges şi Charles Baudelaire).

Poezia Evei Constantinescu nu îmi aminteşte pregnant de vreo operă poetică a unui alt autor cu care aş putea să o compar. Este o scriitură originală, inedită, care îmbină cu succes descrierea unor stări interioare frământate, adeseori melancolice, cu întrebările existenţiale, sensul vieţii şi al trecerii noastre pe Pământ părând că o preocupă în mod deosebit pe scriitoare, ca şi tema conflictului dintre omul de factură superioară şi lume, conflict ce generează, cel mai adesea, inadaptarea.

Din acest amestec rezultă o poezie sensibilă, dar şi profundă, care se parcurge cu plăcere, cred eu, de către cititorii de orice vârstă, deşi se adresează cu precădere publicului matur, care a citit ceva din marile creaţii din literatura universală, dar şi opere cu substrat filosofic.

Tema înstrăinării, care dă şi titlul volumului, este recurentă, apărând atât în ”Străbunica la bal” şi ”Străină la bal”, cât şi în ”Cât de străină”. Autoarea se simte departe de lumea tumultuoasă, cufundându-se în propriile trăiri şi visări, profunde şi deseori pline de angoase.

Cititorului nu-i va fi însă, desigur, străină această poezie sensibilă, aparte, care se citeşte cu plăcere şi interes de la prima până la ultima filă.

Volumul se încheie cu o tulburătoare invocare a aceleiaşi divinităţi, văzând de data aceasta în lume, pe lângă prilejul de rătăciri şi melancolie, un izvor de inspiraţie, o muză:

”Doamne, te rog, încă nu mă lua.

Lumea aceasta, aşa cum e ea

Încă mă hrăneşte cu doruri şi vise

Ce ar putea să se-aşeze-n cuvânt,

Deşi, eu am uitat demult cine sunt...”.

Superb. Şi extrem de relevant pentru universul interior al poetei, pe care îl oferă cu generozitate cititorilor.

”Trăiri plastice”, tuşe de culoare şi expresivitate

Sursa foto: aapb-arte.ro

La Sala de expoziţii de artă ”Constantin Brâncuşi”, de la Palatul Parlamentului, iubitorii picturii mai pot admira, până sâmbătă, 30 septembrie, expoziţia colectivă (cu vânzare) intitulată ”Trăiri plastice”, unde expun zeci de artişti, membri ai Asociaţiei Artiştilor Plastici.

Expoziţia este deschisă zilnic între orele 10-17, iar intrarea este liberă.

Mărturisesc că, în contextul în care tot mai puţină lume îşi face timp pentru artă, care este deseori abandonată în favoarea facilului sau a senzaţionalului, orice manifestare artistică mi se pare un câştig. Atât pentru artist, cât şi pentru public. Însă, desigur, cu condiţia de a se menţine între graniţele artei şi de a nu friza kitsch-ul, din păcate atât de răspândit în zilele noastre.

Cu atât mai bine este atunci când avem de-a face cu artişti talentaţi, cu artă autentică - nu neapărat din cea care se vinde pe bani foarte, foarte mulţi, fiindcă aceasta devine o afacere sau o industrie în care nu mai primează criteriul valoric.

Chiar dacă, după gusturile mele, au fost prezente şi câteva tablouri mai puţin reuşite, care - probabil - nu vor trece testul timpului (test care se poate dovedi mai eficient decât chiar critica de specialitate), cu bucurie pot spune că am întâlnit destule mostre de pictură autentică, rod al muncii unor artişti talentaţi şi prilej de bucurie pentru privitor.

Genurile abordate sunt destul de diverse, de la peisaje ce amintesc oarecum de pictorii impresionişti şi (câteva) portrete până la artă abstractă sau cu un vag iz de suprarealism, deşi acestea din urmă sunt în minoritate. Fapt care ne întăreşte convingerea că artiştii care expun au ales mijloace de exprimare diferite, pentru a ajunge însă la un numitor comun: arta.

Criticii vor avea, desigur, păreri diferite în privinţa calităţii, dar asta nu poate decât să ne bucure, fiindcă mai rar se întruneşte unanimitatea în privinţa unei opere de artă.

Fără a avea pretenţia unei opinii care să rivalizeze cu a acestora, îmi voi permite totuşi să amintesc artiştii care m-au impresionat în mod deosebit.

Artistul plastic Roxana Piron este prezent cu două tablouri, ”Piaţa San Marco” (pe care îl ştiam de la o expoziţie precedentă, de la Cercul Militar Naţional), o mostră de virtuozitate, şi ”Peisaj marin”, o pictură inedită, în care tuşele de verde aplicate mării dau un iz oarecum de suprareal, cu toate că pictura în sine este una în registru clasic.

M-au frapat prin calitate şi originalitate lucrările Loredanei Boneanu, dintre care două, intitulate ”Pasajul” şi ”Jazz in the city”, m-au atras în mod deosebit, asta neînsemnând că celelalte expuse nu sunt de certă valoare. Mi s-au părut un amestec de clasic şi modern, cu accent pe clasic în cazul lucrării ”Pasajul”, o probă de inspiraţie şi trăire artistică autentică.

De asemenea, am remarcat tabloul ”Templul fericirii”, de Elena Stănescu, care, în afară de realizarea artistică remarcabilă, pare a fi o alegorie inspirată, cu un mesaj profund: acel ”Templu al fericirii” (căutat de toţi artiştii şi filosofii şi asimilabil Nirvanei din filosofia budistă) se află undeva departe de lume şi de tumultul (şi decăderea) acesteia, poate ca o inedită construcţie plutind pe apele mării, sau cel puţin înconjurată de acestea.

Apoi, impresionează calitatea graficii semnate de Florina Ravariu, lucrările sale fiind o adevărată desfătare pentru ochiul privitorului. Nu ştiu cum s-ar vedea într-o expoziţie numai de grafică, dar în această expoziţie colectivă ies cu certitudine în evidenţă - şi nu numai prin inedit, dar şi prin calitatea realizării artistice.

O prezenţă originală în cadrul expoziţiei o constituie două lucrări care înfăţişează celebrele ”Măşti” de la Festivalul de la Veneţia, ca şi mai multe tablouri realizate din fragmente de coji de ouă pictate, ceea ce presupune o muncă imensă şi o migală pe măsură. (Şi pot spune că sunt reuşite şi din punct de vedere artistic).

De asemenea, am întâlnit printre tablourile de artă abstractă unul care mi-a amintit pregnant de Kandinsky, cel puţin ca stil de realizare.

Desigur, gusturile altor vizitatori ai expoziţiei pot ”alege” alte lucrări şi alţi autori, dar prin impresiile mele m-am străduit să argumentez că această expoziţie colectivă merită cu prisosinţă vizitată şi încurajată, fiindcă oferă destule surprize, în marea lor majoritate, plăcute.

Iubitorii picturii (şi ai artelor, în general) pot astfel să evadeze din cotidian şi din banal pentru un timp (timp considerabil, având în vedere că este o expoziţie destul de amplă) şi, de ce nu, pot achiziţiona lucrările favorite, susţinând astfel artiştii care le-au creat şi adăugând în colecţiile lor noi exponate.

”Tainele mării nu se cunosc de pe mal” - un îndemn la cunoaştere aprofundată

Sursa foto: colecţia autoarei

Poate că cel mai greu, în ziua de astăzi, este să conduci o editură, fiindcă trebuie să ţii cont atât de gustul publicului, cât şi de criteriul valorii artistice (pe care, dacă nu îl respecţi, rişti să te autoexcluzi). Iar cele două, deşi uneori converg, alteori pot crea probleme.

(În paranteză fie spus, cei care conduc magazine au o singură regulă, iar cei care conduc clasa politică - niciuna).

De a avea câştiguri astronomice... Nici nu mai vorbim. Din păcate, nu interesul, ci acea stare specifică ce apărea la lansarea unor cărţi, acea emulaţie care se producea în rândul intelectualilor atunci când un nume mai mult sau mai puţin cunoscut îşi făcea apariţia (sau reapariţia) pe scena literară par a fi scăzut dramatic. Lumea aşteaptă ca ”produsului” (fie el şi literar) să i se facă reclamă, şi chiar dacă reclama atrage (doar acesta este rolul său)... ”ne mai gândim dacă să cumpărăm cartea din librărie”. Oamenii din ziua de astăzi par mult mai entuziasmaţi să afle un can-can sau cine a mai căzut de la putere decât să citească un autor pentru a pătrunde în universul acestuia.

Însă piaţa cărţii merge înainte - mai întâi, fiindcă există totuşi o pătură socială (intelectualitatea) care se interesează realmente de fenomen, apoi deoarece există oameni puternici, dar şi inimoşi, pasionaţi de artă, care îşi dedică viaţa şi activitatea promovării valorilor autentice.

O astfel de persoană este şi dna Rodica-Elena Lupu, director (administrator) şi editor la Editura ANAMAROL, o editură, poate, mai mică, dar cu ambiţii mari. Dorind să aflăm mai multe despre activitatea domniei sale, i-am solicitat un interviu.

- Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu persoana dvs., oferiţi-ne, vă rog, câteva date biografice.

Motto-ul meu: Tainele mării nu se cunosc de pe mal... Rodica Elena Lupu

Născută la 27 ianuarie 1951 în Războieni-Cetate, (atunci Raionul Aiud, regiunea Cluj), judeţul Alba, pe malul Mureşului, inspirată de cultura seculară a Ardealului, trăiesc în Bucureşti.

- Când v-a venit prima oară ideea înfiinţării unei edituri şi cât timp a trecut până când acest vis a devenit realitate?

În anul 2003, nemulţumită fiind de felul în care unele edituri amânau publicarea unor cărţi semnate de tineri scriitori.

- Lucrul care m-a frapat de la început la Editura ANAMAROL a fost că îşi propune, pe de o parte, să ofere publicului o garanţie a calităţii, tipărind nume consacrate în galeria de aur a literaturii române, precum Ion Dodu Bălan, Ion Brad, Radu Cârneci, Nicolae Dragoş, Paul Goma, Ion Horea, Emil Lungeanu, Dan Bodea şi alţii, pe de alta să dea o şansă autorilor mai puţin cunoscuţi şi cu o vizibilitate scăzută în peisajul literar autohton. V-aţi propus să faceţi din această îmbinare o reţetă de succes?

Editez şi vreau ca o carte apărută la editura mea să fie ca ale mele, adică să le placă autorilor atât coperta pe care o realizez, dacă mi se cere, cât şi tehnoredactarea. Citindu-i pe scriitorii consacraţi şi pe cei care se află la prima lor carte, consider că merită să apară alături de primii şi cei tineri pe care îi promovez cu plăcere. Reţetă de succes? De ce nu? Scriitorul este şi va rămâne un exemplu de ceea ce înseamnă să-ţi urmezi neabătut vocaţia şi să fii un om al timpului tău. Nu ştiinţele filologice, psihologice, sociologice ş.a. au „produs” artişti şi scriitori, aceştia ivindu-se din mediile în care Dumnezeu i-a semănat. Istoria culturii exemplifică spectaculos această aserţiune... Câtă vreme sufletul vibrează iar mintea sclipeşte, omul trebuie să-şi dea întreaga măsură a puterii de sine. Cred că împlinirea ca om şi scriitor continuă şi va continua.

Aceste tinere talente apar şi în antologiile editate la editura mea, ANAMAROL. Ştiu, se cam grăbesc unii cu etichetarea, dar numai după moarte trăieşte cu adevărat o personalitate.

- Cum e o zi din viaţa unui editor? Vă caută multă lume? Vă solicită mulţi autori care visează la celebritate?

Dacă din anul 2003 şi până acum am editat peste 500 de cărţi cred că am răspuns la întrebarea dumneavoastră. Iar în ceea ce priveşte visul, de ce nu?! Speranţa nu se pierde niciodată. Cel mai mare critic este timpul. Doar el selectează şi clasifică valorile.

- Aţi fost vreodată obligată să refuzaţi pe cineva din cauza calităţii textului?

Da, şi deşi au fost nemulţumiţi fiindcă nu le public cărţile, eu le doresc numai bine şi să reuşească să scrie, dar nu aşa ca până acum, şi să publice. Atenţie însă, le-am spus şi celor pe care i-am refuzat să îi public, despre viaţă şi moarte, despre iubire şi ură, despre dreptate şi libertate, despre război şi pace, despre cer şi pământ s-a scris de la începuturi şi până azi şi se va mai scrie încă: aşadar, nimic nou sub soare! Totul este cum se scrie ca să se ajungă la inima cititorului.

- Ştiu că sunteţi membră a numeroase uniuni, asociaţii, academii de prestigiu, din ţară sau de peste hotare. Cum sunt văzute proza şi poezia contemporane româneşti în aceste instituţii?

Sunt bine văzute. Două dintre romanele semnate de mine au fost publicate şi în California - S.UA. 2003-2017 este o perioadă bogată în evenimente literare, cu descoperiri şi satisfacţii, dezbateri în cenaclu, lansări cărţi publicate şi editate altor scriitori, în ţară şi în străinătate (Bucureşti, Alba Iulia, Cluj Napoca, Baia Mare, Ocna Mureş, Braşov, Craiova, Constanţa, Callatis-Mangalia, 2007, Galaţi, Paşcani, Bârlad, Pojorâta, Timişoara, Toronto-Canada, 2006, Nurnberg-Germania, 2007, 2009, 2011, Ambasada României Madrid-Spania, 2010, Festivalul de poezie Benidorm – Costa Blanca-Spania, 2016, Festivalul de poezie Como-Italia, 2017).

Am avut multe lansari în ţară şi în străinătate, în cadrul numeroaselor manifestări culturale şi am fost bine primită atât în Canada, Spania, Germania cît şi la noi în România.

- Este activitatea editurii pe care o conduceţi ”o afacere de succes” sau mai degrabă o acţiune în folosul artei, o pasiune materializată în ceva care nu vizează neapărat profitul?

Totul este deosebit, o activitate pe care mi-am dorit-o încă înainte de a mă pensiona, în anul 2010, de la Ministerul Transporturilor, unde am fost şef serviciu relaţii publice şi presă. Iar dacă am debutat în 1980 şi până acum am reuşit să scriu şi să public 70 de cărţi proprii: poezie, romane, călătorie, cărţi pentru copii de poezie şi de povestiri şi nu m-a împiedicat nimic de zeci de ani să continuu, asta înseamnă că profitul nu mă interesează. Scriu, editez şi o fac cu plăcere! Donez cărţi şcolilor, bibliotecilor şi nu numai. Consider că între cele patru scânduri nu duc nimic şi atunci de ce să nu las ceea ce îmi place să scriu celor care iubesc poezia, proza şi chiar şi melodiile care sunt peste patruzeci, pe versuri semnate de mine şi interpretate de artişti consacraţi: Paul Surugiu-Fuego, Rareş Borlea-Raoul, Gabriel Dorobanţu, Ioana Sandu şi chiar şi de nepoţica mea Ana-Maria Stoican, care apare pe CD-ul CÂT MAI E VREME la vârsta de 9 ani, cu trei piese.

- Vă mulţumim mult pentru participarea la interviu şi vă mai aşteptăm şi cu alte ocazii.

Tainele mării nu se cunosc de pe mal. Cu plăcere, oricînd. Sunt mândră că mă număr printre truditori ai cuvântului care fac din noapte zi pentru a-şi dărui cât mai mult şi cât mai bine sufletul cititorilor.

Membru: Uniunea Scriitorilor România; Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor România; Uniunea Muzicologilor-GEMA Berlin; Academia Româno-Americană de Artă şi Ştiinţă; Asociaţia Interculturală „Ars Longa”, Nurnberg; Asociaţia Scriitorilor de Limba Romană din Quebec, Canada; Cenaclul Observatorul Toronto; International Association of Paradoxism (SUA); Asociaţia Română pentru Patrimoniu; A.S.L.A., Oradea; Asociaţia Consilierilor Juridici din Transporturi. Apare în WHO IS WHO – Enciclopedia Personalităţilor din România, prima ediţie, 2006; A candidat ca deputat în anul 2008, sectorul 6, Bucureşti.

Studii: Şcoala Generală, Războieni-Cetate; Liceul Teoretic – secţia Umanistică, Ocna Mureş; ASE, Cluj-Napoca; Academia Alexandru. I. Cuza Bucureşti - Facultatea de drept. 1972-2010 - Revizor contabil Control Financiar Intern Regionala C.F. Cluj-Napoca; Direcţia Generală de Control Ministerul Transporturilor; Jurisconsult SNTFC - Ministerul Transporturilor; Şef serviciu Relaţii Publice şi Presă - Ministerul Transporturilor, colaborând cu: Preşedinţia României, Guvernul României, cu sute de jurnalişti, miniştri, sindicate, instituţii naţionale şi internaţionale şi alte autorităţi publice, preşedinte de comisie examinare jurişti.

Din 2003 - prezent, director general Editura ANAMAROL.

Ca autor, semnez şi sub pseudonimul literar Roena Woolf.

Am publicat eseuri, povestiri şi poezie în diferite reviste 1992-2016: „Agero” Stuttgart, Revista “Euro-Observator” Germania, „Observatorul” din Toronto – Premiul Special, sept. 2006, Revista de cultură a românilor din Canada „Alternativa”, Revista „Atheneum”, Canada, „Mioriţa USA”, Revista „Clipa”, SUA, „Romania Vip”, Dallas, SUA, „Curentul Internaţional”, Detroit, SUA, „Phoenix”, Arizona, SUA, „Pagini româneşti”, Noua Zeelandă, "Asimetria", Franţa, “Romanian Global News” - Agenţia de presă pentru românii de pretutindeni, “Analize şi Fapte” - ARP, revistele: „Ecoul”, “Luceafărul românesc”, "Capricorn", „Boabe de grâu” „Semănătorul”, „Dacologica” editate de Asociaţia Română pentru Patrimoniu, „Oglinda Literară” , „Confluenţe Literare”, „Armonii Literare”, “Luceafărul”, "Literatorul", "Literatura şi Arta" şi altele.  Este aproape imposibil a delimita activitatea profesională de cea a scriitorului şi promotorului cultural.

Colaborez din 2000-2017 cu Radio Timişoara, Radio România Actualităţi, Radio România Internaţional, Radio Dor de Ţară, Suedia, Radio Prodiaspora, Radio Doina Constanţa, Radio Vacanţa, Radio Diaspora Online Chicago, Radio Romantic, Radiovis.de. Am colaborat cu diferite posturi de televiziune în emisiunile: "DAŢI VINA PE CORINA", TL7abc, 2000-2002; "STEAUA TA NOROCOASĂ", TVR1, 2001; SHOW LUCKY, OTV, 2007-2010; "CARTE FRUMOASĂ CINSTE CUI TE-A SCRIS", 2011, TVR Cultural; Naţional TV Media - Favorit TV: "FUEGO ŞI PRIETENII", "FAMILIA FAVORIT-FUEGO", 2009-2015; "NE VEDEM LA TVR", 2015; TVR International, TVR2, TVRM, ANTENA 2.

Am participat, diplome, premii: Diplomă de excelenţă - Cenaclul şi Revista Observatorul Toronto-Canada, 2006; Târgul Internaţional de Carte şi Muzică, Braşov, România, 2007; Întâlnirea Reprezentanţilor Comunităţilor Româneşti din Germania, Stuttgart, 27 mai 2007; Festivalul Callatis, ediţia a IX-a, 2007, în cadrul Salonului Artiştilor Români de Pretutindeni; Participă, reprezintă SNTFC-Ministerul Transporturilor la Târgul Internaţional de Turism, Bucureşti, 2000-2009; Gala Celebrităţilor - Premiu de excelenţă Cultură, 2010; Gala Celebrităţilor - Femei de succes - Premiu cea mai activă femeie în domeniul culturii /gală organizată de Camera de Comerţ şi Industrie a României; Gala Celebrităţilor România-Spania-Madrid - Premiu de excelenţă Cultură. 2010; Doctor în dacoromânistică, diplomă de excelenţă, apare în Enciclopedia Academiei Dacoromâne, 2011; Doctor honoris causa Academia Daco-Română, Enciclopedia 2012; Diplomă de excelenţă, Congresul UNIFERO – Uniunea Internatională a Femeilor Române, 2012; Diplomă, Familia Favorit TV-Fuego, 2012; Trofeul ARTĂ PENTRU ARTĂ, TV Naţional Media--Familia Favorit - şase ani în emisiuni alături de Fuego, 2014; Diplomă – În juriul Festivalului Internaţional de poezie Chişinău, Republica Moldova, 2014; Congresul Academiei Româno-Americane de Artă şi Ştiinţă, Roma, Italia, 2015; Diplomă Simpozionul Internaţional Lacrimi pentru nemurire în memoria Doinei şi Ion Aldea Teodorovici 28-29 octombrie 2016 – Coşereni Ialomiţa–Ronânia; Festival Internaţional de poezie “Benidorm & Costa Blanca”, Spania. Diploma pentru organizarea Salonului Eminescu, ianuarie 2017, Parlamentul României; Festivalul de poezie - Como- Italia, aprilie, 2017; Diploma pentru organizarea Salonului Eminescu, iunie, 2017, Parlamentul României; Diploma - Congresul Academiei Româno-Americane, iulie 2017, Craiova.

edituraanamarol@gmail.com

www.cugetdeciexis.blogspot.com;

www.cugetdeciexis.blogspot.ro

CĂRŢI PUBLICATE (SELECŢIE):

1986: "PRINTRE SILABE" poezii, Editura Dacia, Cluj-Napoca;
1988: "SOLITAR", poezii, Editura Dacia, Cluj-Napoca;

1992: "ETERNA POVESTE", roman, Editura Cartea Românească; 

1994: CLIPA, poezii, Editura Publiferom, Bucureşti; 

2011: „CLIPA / IL MOMENTO” poezii ediţie bilingvă română-italiană; „HAOS” poezii, „ÎNTRE ANOTIMPURI” poezii, roman „MISTER”, roman "IUBIRE, TU...", Editura ANAMAROL, Bucureşti.

2012: roman "CLIPE ÎN DOI", editura ANAMAROL, Bucureşti, roman "DINCOLO DE TIMP", Editura DACOROMÂNĂ, Bucureşti: BEYOND TIME, roman; PARFUMUL DRAGOSTEI, roman, Editura ANAMAROL, Bucureşti.

2014: roman UNDEVA, CÂNDVA, CINEVA, Editura ANAMAROL, Bucureşti; romanele MISTER şi PUTEREA DESTINULUI, au fost publicate în California, SUA.

2015: IUBIRE FĂRĂ TIMP/ AMORE SENZA TEMPO, poezii; FERESTRE COLORATE, antologie lirică

2016: GÂND ÎN CUVÂNT, poeme traduse în limbile: franceză, germană, suedeză, maghiară, spaniolă, engleză, italiană. "UNDEVA, CÂNDVA, CINEVA" roman.

2017: "PEISAJE ŞI ANOTIMPURI", "ROCHIA DE TAFTA", poezii.

Poezii şi proză în Antologiile ANAMAROL: 2006: „SPIRALELE VIEŢII”; 2007: „DRUMURILE VIEŢII”; 2008: „ŞANSELE POEZIEI”, „DOAMNELE POEZIEI”, „RÂDEŢI CU NOI”; 2008: „ARTA DE A FII...”, 2009; Antologie de poezie ANAMAROL - "SIMBIOZE LIRICE" în 20 volume, 2012-2016; Antologie de proză ANAMAROL - "SCRIPTA MANENT", 10 volume, 2013-2016; Antologie de poezie româno-spaniolă, NON MULTA SED MULTUM, 2016; Antologie de poezie româno-italiană, VERBA VOLANT..., 2016. "CARMEN", antologie lirică, 14 vol; "SIMFONIA POEZIEI", antologie lirică multilingvă, 5 volume; "ÎNTÂLNIREA POEŢILOR", antologie multilingvă, 5 volume; "VERBA VOLANT, SCRIPTA MANENT", 7 volume, şi continuă aceste antologii, 2016-2017 - antologator, editor Rodica Elena Lupu.