Impresii expoziţie şi interviu cu artistul plastic Roxana Piron

            

 Sursa foto: Colecţia autoarei

                  cmn.ro

   Trăim într-o epocă în care puţini dintre noi găsesc răgazul şi dispoziţia necesare pentru acea componentă esenţială care este nevoia de artă, de a ne hrăni sufletul prin intermediul operelor artiştilor care cu atâta generozitate ne deschid porţi către, poate, un paradis personal - şi cu certitudine ne oferă o scurtătură în drumul către infinit.

   Într-o lume care promovează o concepţie nu numai hedonistă, dar şi pragmatică, digitalizarea excesivă (nu că ar fi neapărat ceva rău în sine) şi conturile în bancă par a fi principalele repere.

   În acest context, orice manifestare artistică devine un adevărat balsam pentru suflet, o reparaţie necesară. Recent, la Sala Rondă a Cercului Militar Naţional, am avut bucuria de a viziona expoziţia de pictură, ce s-a desfăşurat între 3 şi 16 iulie, a artistului plastic Roxana Georgeta Piron.

   Majoritatea tablourilor sunt compoziţii clasice, în culori destul de vii, reprezentând peisaje sau clădiri, cu tuşe simple, dar sugestive. Nu trebuie însă ca amatorul de artă să creadă că dacă a vizionat primele tablouri îşi poate face o impresie completă, fiindcă pictura Roxanei Georgeta Piron ne oferă şi surprize: unele picturi sunt realizate într-un cu totul alt registru, iar „Piaţa San Marco”, care, deşi este pictată oarecum similar cu celelalte lucrări, generează (cel puţin după o părere personală) un impact vizual superior.

   Fiind curioşi să aflăm mai multe despre biografia şi opera dânsei, i-am solicitat un mini-interviu, la care a avut amabilitatea să ne răspundă:

Pentru cei mai puţin familiarizaţi, oferiţi-ne, dacă doriţi, câteva date biografice.

M-am născut în aprilie 1975, în Bucureşti, şi sunt de profesie economist.

Cum aţi descoperit pasiunea pentru pictură? Povestiţi-ne, vă rugăm, câte ceva din începuturile vieţii dvs. de artist.

Pasiunea pentru pictură aş putea spune că vine din primii ani de viaţă, îmi aduc aminte că la şcoală desenele mele erau cele mai apreciate şi expuse în mod frecvent la „Gazeta de perete” a şcolii.

Nu am urmat cursurile vreunei şcoli de artă, aş putea spune că sunt autodidactă.

Ce v-a ghidat cu pregnanţă în evoluţia dvs. ulterioară? Dorinţa de a împărtăşi impresii, cea de a reda Frumosul, sau cea de a vă imagina? Sau, dacă nu neapărat acestea, dezvăluiţi-ne, vă rog, ceva din crezul dvs. artistic.

Cu siguranţă, dorinţa de a arăta celorlalţi lumea aşa cum o văd eu. Îmi plac culorile, în special culorile vii, optimiste.

O bună prietenă şi îndrumătoare, d-na pictor Georgeta Augustin, mi-a spus ceva foarte frumos despre expoziţia pe care am avut-o la Cercul Militar:  „Ştii, expoziţia ta aduce zâmbetul pe buze celor care o vizitează”. De fapt asta am şi urmărit şi urmăresc în picturile mele: să schimb un pic, poate doar numai pe moment, starea de spirit a privitorului.

Ce pictori (români sau străini) apreciaţi şi care anume credeţi că v-au influenţat?

Camille Pissarro este pictorul meu preferat. Există anumite similitudini între viaţa lui Pissarro şi viaţa mea, însă expresivitatea şi claritatea picturilor lui mă impresionează şi mă motivează, dorindu-mi să ating măcar o mică părticică din performanţele artistice ale pictorului.

Bineînţeles, îmi place Grigorescu. Cui nu-i place Grigorescu ?

Să nu-i uităm însă şi pe contemporanii noştri, cu care am marea onoare de a fi colegă în cadrul Asociaţiei Artiştilor Plastici Bucureşti: Nicolae Dumitru-Chilia (Preşedintele Asociaţiei), Paul Mecet, Petru Udrea, Liviu Stelian, Mihai Boroiu şi mulţi alţii. Bineînţeles, nu vreau să las deoparte persoana care mi-e cea mai dragă dintre pictori, doamna Georgeta Augustin, care n-a ezitat niciodată să-mi împărtăşească din experienţa şi cunoştinţele dumneaei.

 Tabloul ”Castelul bântuit” are drept sursă de inspiraţie un castel real, o legendă, sau este doar rodul imaginaţiei dvs. de artist?

Îmi plac castelele. Îmi place să le redau aşa cum sunt în realitate, dar totodată vreau ca în tablourile mele să le „dau viaţă”, acea viaţă de odinioară. Ele poartă în fiecare cărămidă istorii şi legende necunoscute. Păcat că în zilele noastre aceste „bijuterii” sunt lăsate în paragină sau intră pe mâna cui nu trebuie.

„Castelul bântuit”  probabil există, poate am văzut undeva o imagine, însă e mai mult rodul imaginaţiei mele. Privitorul îşi poate lăsa imaginaţia să croiască propriile legende.

Ce mesaj aţi dori să transmiteţi iubitorilor de pictură din zilele noastre?

Să vină la expoziţii. Să iasă din casă. Să privească lumea, culorile, să-şi croiască fiecare tabloul lui în culorile cele mai vii.

Asociaţia Artiştilor Plastici Bucureşti organizează şi găzduieşte expoziţii minunate, veţi întâlni oameni minunaţi care creează capodopere.

Vă mulţumim pentru participare şi vă aşteptăm cu noi expoziţii.

Eu vă mulţumesc şi mi-a făcut plăcere să dau curs invitaţiei dumneavoastră.

Ne mai vedem şi la anul...

                             

Sursa foto: Public Domain, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=181955

 ”See You Again” devine cel mai vizionat videoclip din istorie, potrivit teletextului TVR.

   Videoclipul piesei ”See You Again”, a rapperului american Wiz Khalifa, a devenit cel mai vizionat din istoria Youtube, detronând celebrul ”Gangnam Style”, al coreeanului Psy, informează aceeaşi sursă, preluând AFP şi Le Figaro.

   Două lucruri mi se par evidente: tehnologia modernă poate fi folosită în orice scop, la fel ca şi energia nucleară, iar ştirea în sine sună ca şi cum ai spune ”cinefilii români nu se mai uită la telenovele, ci la filme cu Jackie Chan”.

   Ce vreau să spun. Nu e vorba de a prefera, să zicem, rock-ul în detrimentul rap-ului, ci de a contrapune valoarea autentică kitsch-ului ultramediatizat.

   Serviciul Youtube oferă şi muzică clasică, şi piese de chitară rece, şi muzică dark neoclassic, şi impresionante solouri de chitară electrică.

   Să fie întâmplător că rap-ul şi hip hop-ul domină topul vizionărilor/ascultărilor?

   Am impresia că trăim într-o epocă în care arta autentică este marginalizată, aproape dispreţuită.

   Un nivel de educaţie superior şi preferinţe pe măsură par a fi o raritate şi nu prea se includ în cartea de vizită sau în CV. Acolo trebuie doar ”să ai succes”.

   Iar primul loc în ierarhia vizionărilor pe Youtube este sinonim cu un succes uriaş, nu mai contează dacă este artă sau kitsch.

   Fireşte, cei de la Youtube nu au nicio vină. Nu putem fi atât de absurzi încât să cerem cenzurarea acelor creaţii care ni se par nouă sau chiar criticii de specialitate că nu întrunesc cerinţele unei piese de calitate.

   Dar faptul că într-o competiţie (desigur, imaginară, pe celebrul portal) în care pornesc cu şanse egale... Chopin, Ceaikovski, Al di Meola, Paco de Lucia, Yngwie Malmsteen, Joe Satriani sau Autumn Tears piesele care domină topul de mai mulţi ani sunt două compoziţii rap spune multe despre nivelul cultural al publicului contemporan.

   Şi mai e ceva: un proverb spune că ”cine seamănă vânt, culege furtună”.

   Teribil de actual. Adică, personal, cred că publicul contemporan a fost şi ”format” deliberat în acest sens. Pas cu pas, treptat - încet, dar sigur.

   Valabil şi pentru muzică, şi pentru filme.