Foto: elefant.ro
Înainte
de a citi volumul de proză scurtă ”Când eram muritor”, al
scriitorului spaniol Javier Marías,
am parcurs nota introductivă a autorului.
Şi
m-am simţit de parcă aş fi ieşit pe o ploaie torenţială fără
umbrelă şi fără pelerină: complet nepregătit pentru impact.
”Dintre
cele douăsprezece nuvele care formează acest volum, unsprezece,
cred, sunt lucrări la comandă. Prin aceasta vreau să spun că nu
am avut libertate deplină în scrierea lor, mai ales în privinţa
lungimii”. Puţin mai jos, adaugă: ”Cât despre snobismul purist
care cere să ai, înainte de a te aşeza la maşina de scris,
senzaţii grandioase ca «necesitatea»
sau «impulsul»
creator, întotdeauna «spontan»
sau foarte intens, nu este inutil să reamintim că foarte multe
dintre produsele artistice cele mai sublime ale secolelor – mai
ales în pictură şi în muzică – sunt rezultatul comenzilor sau
al unor stimulări mai prozaice şi mai servile”.
Mărturisesc
că nu l-am înţeles prea bine pe Marías.
De ce acest atac atât de agresiv? De ce ”snobism purist”? Da, mă
număr printre cei care cred cu tărie în ”necesitate” sau
”impuls” creator, în spontaneitate şi intensitate, fiindcă
consider că artistul este ca un fir conductor între Cer şi
Pământ, dar este şi un creator (în miniatură), or creaţie
autentică fără pasiune şi tumult interior nu poate exista. Şi
asta nu este ”snobism purist”, ci înţelegere a actului creator.
(Oscar
Wilde spunea: “Opera
de artă este rezultatul unic al unui temperament unic. Frumuseţea
ei se naşte din faptul că autorul este el însuşi. (...). În
clipa în care artistul înţelege ceea ce îşi doresc oamenii şi
încearcă să le satisfacă dorinţa, în acelaşi moment el
încetează a mai fi artist şi devine un meşteşugar plicticos sau
amuzant, un om de afaceri cinstit sau necinstit”. Rămâne de văzut
cine are dreptate. Eu aş paria, totuşi, pe clasicul Wilde).
Trecând
la povestirile domniei sale, după ce le-am parcurs pe primele două,
mi-am dat seama că Javier
Marías
stăpâneşte
foarte bine arta condeiului, are un spirit de observaţie ascuţit şi
o ironie fină, dezvoltată în pasaje care curg natural, fără
asperităţi. Cu atât mai mult nu înţeleg laudele aduse scriiturii
”la comandă”, care ar fi putut veni mai curând din partea unui
scriitor netalentat sau a unui epigon.
Însă
aceste prime povestiri suferă totuşi la capitolele trăire,
pasiune, incandescenţă a scriiturii, fiind mai curând plate din
acest punct de vedere.
Cu
”Binoclul spart”, scriitorul spaniol face (după părerea mea) un
salt calitativ, povestirea e mai interesantă, mai aproape de ce ar
trebui să fie o short-story. Marías,
pe
lângă spirit de observaţie şi umor, are şi o bună imaginaţie.
”Siluete
neterminate” este o nuvelă bună, dar de dimensiuni foarte reduse.
Cred că, dacă ar fi dezvoltat, Marías
ar
fi putut face o lucrare de proporţii
medii, la
fel de captivantă.
”Când
eram muritor”, povestirea care dă şi titlul volumului, este,
probabil, una dintre cele mai bune ale selecţiei. Javier
Marías
ţese
o intrigă, să-i zicem, obişnuită, dar văzută dintr-o
perspectivă inedită: cea a personajului după moarte. Nu este chiar
o poveste cu fantome, dar este măiastru scrisă şi pune cititorul
în situaţia de a reevalua totul: trecerea timpului, amprentele pe
care le lasă existenţa asupra noastră, importanţa alegerilor pe
care le facem, dar şi relativitatea perspectivei din care privim
viaţa. Pentru toate aceste considerente, ca şi pentru frumuseţea
scriiturii, o consider cu adevărat relevantă pentru talentul
autorului.
”Orice
rău se întoarce” e încă şi mai bună, face un portret
extraordinar (şi mai ales convingător) al unui scriitor depresiv şi
cu tendinţe de nihilism, care sfârşeşte prin a se sinucide, în
acelaşi timp depunând eforturi susţinute pentru desăvârşirea
operei.
Per
ansamblu, un volum de nuvele care mi se par mai valoroase pe măsură
ce înaintezi în lectură, bine scrise. Javier
Marías
este
un narator extraordinar, dar poate că îi lipseşte un dram de
pasiune, de ”nebunie” în scrierile sale. Oricum, nu mă voi
putea pronunţa asupra scrisului său decât după ce voi fi citit şi
alte lucrări.
Prezenta
culegere de nuvele o recomand însă cu căldură.
