”Roman teatral”, o satiră la fel de caustică şi de perenă ca operele lui Caragiale

Muzeul Bulgakov

Sursa foto:  By Tothkaroj - Own work, CC BY-SA 4.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=45261411

Rar mi-a fost dat să trăiesc un sentiment asemănător celui încercat pe parcursul lecturii operei neterminate a lui Bulgakov, Roman teatral. Pur şi simplu nu ştiam dacă să râd sau să plâng mai întâi.

Absolut toate tarele, aberaţiile şi orgoliile absurde care pot fi găsite în societatea românească actuală, începând cu spaţiul cultural şi terminând cu cel politic, sunt prezente în această operă scrisă în fosta Uniune Sovietică cu mult timp în urmă.

Ceea ce demonstrează că, la fel ca şi în cazul operei caragialiene, totul e mereu actual şi la aceeaşi intensitate. Vorba aceea, materie primă să existe, că restul se construieşte de la sine.

Or, materie primă pentru absurd se găseşte, din păcate, din belşug, peste tot în lume, nu doar la noi sau în patria autorului satirei amintite.

Poate cea mai acidă şi mai “nebună” satiră a lui Bulgakov, “Însemnările unui mort: Roman teatral” este însă şi o lucrare impregnată de tragism. Anume, tragismul condiţiei şi destinului unui scriitor aspirant, oficial doar un mărunt funcţionar la gazeta “Curierul navigaţiei” - orice asemănare cu o publicaţie reală fiind întâmplătoare -, care încearcă să-şi găsească un loc (şi nu să şi-l “confecţioneze” cu orice preţ) în societatea vremii, în elitele literare, artistice. Această lume pretins superioară este însă înfierată de Bulgakov pe un ton dulce-amar, dar necruţător: personajele sunt caricaturale şi pline de orgolii stupide şi mentalităţi anacronice, dialogurile sunt hilare, situaţiile, groteşti şi absurde, încărcate de un comic involuntar. Sub pretextul prezentării unui teatru fictiv, Teatrul Independent, autorul încearcă să demonstreze cum adaptarea tânărului dramaturg, un individ fin, inteligent şi plin de tact la această lume este total imposibilă, oricât ar încerca acesta să uzeze de diplomaţie şi de o raţiune superioară, iar eroul Serghei Leontievici Maxudov (al cărui nume este “stâlcit” aproape de fiecare dată de interlocutor) se pierde în acest hăţiş vetust, rigid şi absurd, sinuciderea sa fiind dovada supremă a acestei incompatibilităţi profunde şi organice între spiritul său şi ceea ce ar fi trebuit să constituie mediul de afirmare artistică.

(În 2016, la 125 de ani de la naşterea scriitorului, Teatrul Naţional de Televiziune a difuzat ”Roman teatral”, dramatizare şi adaptare tv de Vitalie Lupaşcu, într-o distribuţie de excepţie, din care amintim pe Marius Stănescu, Mihai Dinvale, Mihai Constantin, George Ivaşcu, Crina Mureşan, Ioana Visalon, Vitalie Lupaşcu şi mulţi alţii).

Filme de festival/independente versus mainstream

Sursa foto:

By Dy Lee - https://flic.kr/p/ACZR5L, CC BY-SA 4.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=45525058

În lumea cinefililor, a devenit aproape un truism faptul că filmele de festival (sau independente) au o valoare artistică mai mare şi transmit un mesaj mai puternic decât aşa-numitele producţii încadrate în mainstream - cele mai noi şi mai populare producţii, probabil apreciate foarte mult de... hipsteri.

(Îmi aduc aminte că un astfel de film, care a rulat şi la noi, a fost Stations of the Cross - Patimile Mariei, producţie germană din 2014, câştigătoare a Ursului de Argint pentru cel mai bun scenariu, o parabolă tratând destinul uman în comparaţie cu destinul cristic. Este adevărat că filmul e puţin scolastic, dar scenariul într-adevăr te pune pe gânduri şi nu pot accepta un singur lucru: că la aproximativ 10 zile de la premieră, în Bucureşti a fost scos din cinematografe, mai mult ca sigur din cauza lipsei de spectatori).

Nu mai vorbim de filmele unui regizor de geniu ca Bela Tarr sau de surprinzătorul El Destierro (2015), în regia lui Arturo Ruiz Serrano.

Personal, respect şi regula încasărilor, dar nu admit ca aceasta să dicteze asupra calităţii filmelor în cauză, ştiut fiind că unele scenarii sunt construite deliberat astfel încât să cuprindă cât mai multe ”ingrediente” de succes, ceea ce de cele mai multe ori dăunează fatal producţiilor respective.

Desigur, nimeni nu îi poate opri pe cinefilii doritori de filme aparte să le vizioneze în cadrul festivalurilor respective, printre cele din România amintind Festivalul Internaţional de Film Transilvania (Cluj-Napoca), Festivalul Astra Film (Sibiu), Festivalul Internaţional de Film Independent Anonimul, Festivalul de Film Horror&Fantastic ”Lună Plină” din Biertan, judeţul Sibiu, Festivalul Internaţional de Film DaKINO, Les Films de Cannes a Bucarest, Festivalul de Film Studenţesc CineMAiubit şi multe altele, ceea ce este un real câştig pentru popularizarea acestui gen de cinema.

Dar dacă nu eşti din oraşul respectiv şi nu ai drum pe acolo, sau dacă ai un job prea solicitant pentru a mai ajunge în sala de cinematograf (lucru de nedorit, dar perfect posibil într-o epocă a tehnologizării şi a vitezei)?

Singurele soluţii ar fi canalele TV şi site-urile care oferă streaming. Chiar dacă, cunoscute fiind regulile pieţei, va trece ceva timp de la lansare până vor fi disponibile acolo, nu ar fi nicio problemă să vizionezi filme de festival mai vechi, având în vedere că multe dintre ele sunt practic necunoscute. Din câte ştiu, la noi, canale TV pe care s-ar putea vedea astfel de producţii sunt doar Sundance şi Cinemax 2 (uneori şi 1), iar unul dintre site-urile care s-au încumetat să încerce aşa ceva, oferind însă atât filme independente cât şi mainstream (tactică eficientă şi pentru încasări, împotriva căreia nu am absolut nimic) a fost Voyo. Primele luni au oferit spectatorului o experienţă fascinantă, pentru ca apoi unele filme să fie retrase de pe site şi înlocuite cu altele din ce în ce mai slabe calitativ, în cele din urmă această tentativă de a-i oferi cinefilului ceva interesant şi la un preţ accesibil eşuând într-un mod pe care nu îl mai caracterizez aici. De ce să aşteptăm o ”relansare” a site-ului, când ar fi fost suficient să fie păstrată strategia de la început?

Fără canale TV şi fără site-uri de streaming, filmele de acest gen rămân la voia... pirateriei, şi am să spun un lucru care, poate, pe unii îi va şoca: nici măcar pe site-urile de torrente nu găseşti uşor filme de festival, fiindcă nici acolo nu sunt foarte cerute.

Nu pot să imprim altora gusturile mele, nu pot să le cer tuturor să aprecieze filme şi regizori care, poate, nu le satisfac gusturile. Dar cred că singura soluţie viabilă şi care să fie şi în folosul cinematografiei ca act de cultură şi nu doar ca vânzare-cumpărare ar fi aceea de a coexista canalele/site-urile de producţii populare cu cele de festival/independente, ba chiar şi în cadrul aceluiaşi site, cum a încercat Voyo. Trebuie acordată mai multă atenţie acestui aspect, asta neînsemnând ”detronarea” producţiilor care aduc încasări.