Foto 1: fansshare.com
Foto 2: greeka.com
Statistic
vorbind, toţi trecem, în viaţă, prin aceleaşi etape: ne naştem,
creştem şi învăţăm, ne maturizăm, ne găsim un ideal în
viaţă, întemeiem o familie, îmbătrânim, murim. Fiecare,
desigur, după specificul şi personalitatea sa, dar în linii mari
urmează acelaşi traseu.
Când
vine însă vorba despre cum se reflectă viaţa în mintea şi în
sufletul fiecăruia, despre viziunea proprie asupra lumii şi
existenţei, putem avea miliarde de impresii, idei şi formulări,
fiindcă fiecare om este un univers.
De
aceea jurnalele sau impresiile marilor scriitori au o valoare şi un
şarm aparte, lăsând posterităţii ceva din magica interacţiune
cu lumea a unor spirite înzestrate, a unor gânditori de excepţie.
Am
descoperit cu o mare bucurie, în jurnalul de călătorie „Colosul
din Maroussi”, al marelui scriitor american Henry Miller, nu numai
impresii unice asupra călătoriei în miticul tărâm al Greciei,
dar şi (poate ceva predestinat, având în vedere afinităţile cu
filosofia ale ţinutului Eladei) însemnări de o rară valoare
asupra condiţiei umane, făcând din această operă doar aparent
minoră un jurnal cvasifilosofic.
Iată
ce scrie Miller undeva în prima parte a jurnalului: "Grecul
antic era un ucigaş: el trăia între limpezimi brutale care
chinuiau şi înnebuneau spiritul. Era în război cu toată lumea,
inclusiv cu sine însuşi. Din această anarhie arzătoare se trag
lucidele, tămăduitoarele speculaţii metafizice care, până în
ziua de azi, fascinează o lume întreagă".
Pentru
ca mai târziu să adauge: „Niciun
om nu poate spune că ştie ce este bucuria până nu a cunoscut
pacea. Şi fără bucurie nu există viaţă, chiar dacă ai zece
maşini, şase majordomi, un castel, o capelă particulară şi un
buncăr”. Şi:
„Lumea trebuie să fie condusă de inimă, nu de creier. Peste tot,
cuceririle noastre aduc doar moartea. Am întors spatele acelui tărâm
unde se află libertatea”.
Permanent,
cititorul este invitat să mediteze atât asupra rostului existenţei,
cât şi a valorilor universale, puse în contrapondere cu
superficialitatea şi mercantilismul. Nici aici, ca şi în „Ochiul
cosmologic”, Miller nu se sfieşte să se ridice împotriva
spiritului consumist care începuse să domine societatea americană
încă de atunci (anii '30-'40), împotriva unor aşa-numite valori,
chiar dacă asta înseamnă aproape un război cu toată lumea.
Pentru el, contează omul, spiritul, şi nu funcţia sau banul. Însă
vorbeşte despre toate acestea într-un mod elevat, lucid, superior,
nu la nivel de simplă bârfă sau cancan.
Iată
o altă mostră: „Pământul
este creaţia noastră şi trebuie să acceptăm roadele acesteia.
Atâta vreme cât refuzăm să gândim în termeni ca binele lumii şi
bunurile lumii, ordinea mondială, pacea mondială, vom continua să
ne ucidem şi să ne trădăm unii pe alţii. Poate continua aşa
până în ziua de apoi, dacă dorim”.
Desigur,
nu lipsesc filele de aventură, descrierile pitoreşti, portretele
pline de inspiraţie, dar şi de umor ale unor personaje precum
Katsimbalis, văzut ca un prototip al grecului modern, plin de viaţă,
de energie, de spirit ludic, dar şi de tristeţe şi frământări,
îmbinarea pasajelor „grele” cu cele mai apropiate de sensul
iniţial, de jurnal de călătorie, făcând lectura deopotrivă
interesantă şi plăcută.
Miller
îşi cucereşte cititorul fără a-şi propune neapărat acest
lucru, descrierile sale sunt spontane şi originale. Se dovedeşte a
fi un fin observator al tipologiei omeneşti („Grecul
este viu până-n vârful degetelor, emană vitalitate, e
efervescent, are un spirit ubicuu. Englezul este limfatic, făcut să
şadă în fotoliu, lângă şemineu, în taverne dubioase, e făcut
pentru rutina didactică”)
şi, de asemenea, pasional, fascinat de interzis, descriind în
cuvinte superbe atracţia sa faţă de o adolescentă grecoaică, pe
care o compară cu cea evocată de Thomas Mann în „Moarte la
Veneţia”.
Îndrăznesc
să spun că după lectura jurnalului lui Miller îţi vei dori să
vezi Grecia fie şi numai pentru a te convinge dacă vei reuşi să
simţi aceleaşi lucruri.
