”Trăiri plastice”, tuşe de culoare şi expresivitate

Sursa foto: aapb-arte.ro

La Sala de expoziţii de artă ”Constantin Brâncuşi”, de la Palatul Parlamentului, iubitorii picturii mai pot admira, până sâmbătă, 30 septembrie, expoziţia colectivă (cu vânzare) intitulată ”Trăiri plastice”, unde expun zeci de artişti, membri ai Asociaţiei Artiştilor Plastici.

Expoziţia este deschisă zilnic între orele 10-17, iar intrarea este liberă.

Mărturisesc că, în contextul în care tot mai puţină lume îşi face timp pentru artă, care este deseori abandonată în favoarea facilului sau a senzaţionalului, orice manifestare artistică mi se pare un câştig. Atât pentru artist, cât şi pentru public. Însă, desigur, cu condiţia de a se menţine între graniţele artei şi de a nu friza kitsch-ul, din păcate atât de răspândit în zilele noastre.

Cu atât mai bine este atunci când avem de-a face cu artişti talentaţi, cu artă autentică - nu neapărat din cea care se vinde pe bani foarte, foarte mulţi, fiindcă aceasta devine o afacere sau o industrie în care nu mai primează criteriul valoric.

Chiar dacă, după gusturile mele, au fost prezente şi câteva tablouri mai puţin reuşite, care - probabil - nu vor trece testul timpului (test care se poate dovedi mai eficient decât chiar critica de specialitate), cu bucurie pot spune că am întâlnit destule mostre de pictură autentică, rod al muncii unor artişti talentaţi şi prilej de bucurie pentru privitor.

Genurile abordate sunt destul de diverse, de la peisaje ce amintesc oarecum de pictorii impresionişti şi (câteva) portrete până la artă abstractă sau cu un vag iz de suprarealism, deşi acestea din urmă sunt în minoritate. Fapt care ne întăreşte convingerea că artiştii care expun au ales mijloace de exprimare diferite, pentru a ajunge însă la un numitor comun: arta.

Criticii vor avea, desigur, păreri diferite în privinţa calităţii, dar asta nu poate decât să ne bucure, fiindcă mai rar se întruneşte unanimitatea în privinţa unei opere de artă.

Fără a avea pretenţia unei opinii care să rivalizeze cu a acestora, îmi voi permite totuşi să amintesc artiştii care m-au impresionat în mod deosebit.

Artistul plastic Roxana Piron este prezent cu două tablouri, ”Piaţa San Marco” (pe care îl ştiam de la o expoziţie precedentă, de la Cercul Militar Naţional), o mostră de virtuozitate, şi ”Peisaj marin”, o pictură inedită, în care tuşele de verde aplicate mării dau un iz oarecum de suprareal, cu toate că pictura în sine este una în registru clasic.

M-au frapat prin calitate şi originalitate lucrările Loredanei Boneanu, dintre care două, intitulate ”Pasajul” şi ”Jazz in the city”, m-au atras în mod deosebit, asta neînsemnând că celelalte expuse nu sunt de certă valoare. Mi s-au părut un amestec de clasic şi modern, cu accent pe clasic în cazul lucrării ”Pasajul”, o probă de inspiraţie şi trăire artistică autentică.

De asemenea, am remarcat tabloul ”Templul fericirii”, de Elena Stănescu, care, în afară de realizarea artistică remarcabilă, pare a fi o alegorie inspirată, cu un mesaj profund: acel ”Templu al fericirii” (căutat de toţi artiştii şi filosofii şi asimilabil Nirvanei din filosofia budistă) se află undeva departe de lume şi de tumultul (şi decăderea) acesteia, poate ca o inedită construcţie plutind pe apele mării, sau cel puţin înconjurată de acestea.

Apoi, impresionează calitatea graficii semnate de Florina Ravariu, lucrările sale fiind o adevărată desfătare pentru ochiul privitorului. Nu ştiu cum s-ar vedea într-o expoziţie numai de grafică, dar în această expoziţie colectivă ies cu certitudine în evidenţă - şi nu numai prin inedit, dar şi prin calitatea realizării artistice.

O prezenţă originală în cadrul expoziţiei o constituie două lucrări care înfăţişează celebrele ”Măşti” de la Festivalul de la Veneţia, ca şi mai multe tablouri realizate din fragmente de coji de ouă pictate, ceea ce presupune o muncă imensă şi o migală pe măsură. (Şi pot spune că sunt reuşite şi din punct de vedere artistic).

De asemenea, am întâlnit printre tablourile de artă abstractă unul care mi-a amintit pregnant de Kandinsky, cel puţin ca stil de realizare.

Desigur, gusturile altor vizitatori ai expoziţiei pot ”alege” alte lucrări şi alţi autori, dar prin impresiile mele m-am străduit să argumentez că această expoziţie colectivă merită cu prisosinţă vizitată şi încurajată, fiindcă oferă destule surprize, în marea lor majoritate, plăcute.

Iubitorii picturii (şi ai artelor, în general) pot astfel să evadeze din cotidian şi din banal pentru un timp (timp considerabil, având în vedere că este o expoziţie destul de amplă) şi, de ce nu, pot achiziţiona lucrările favorite, susţinând astfel artiştii care le-au creat şi adăugând în colecţiile lor noi exponate.

”Tainele mării nu se cunosc de pe mal” - un îndemn la cunoaştere aprofundată

Sursa foto: colecţia autoarei

Poate că cel mai greu, în ziua de astăzi, este să conduci o editură, fiindcă trebuie să ţii cont atât de gustul publicului, cât şi de criteriul valorii artistice (pe care, dacă nu îl respecţi, rişti să te autoexcluzi). Iar cele două, deşi uneori converg, alteori pot crea probleme.

(În paranteză fie spus, cei care conduc magazine au o singură regulă, iar cei care conduc clasa politică - niciuna).

De a avea câştiguri astronomice... Nici nu mai vorbim. Din păcate, nu interesul, ci acea stare specifică ce apărea la lansarea unor cărţi, acea emulaţie care se producea în rândul intelectualilor atunci când un nume mai mult sau mai puţin cunoscut îşi făcea apariţia (sau reapariţia) pe scena literară par a fi scăzut dramatic. Lumea aşteaptă ca ”produsului” (fie el şi literar) să i se facă reclamă, şi chiar dacă reclama atrage (doar acesta este rolul său)... ”ne mai gândim dacă să cumpărăm cartea din librărie”. Oamenii din ziua de astăzi par mult mai entuziasmaţi să afle un can-can sau cine a mai căzut de la putere decât să citească un autor pentru a pătrunde în universul acestuia.

Însă piaţa cărţii merge înainte - mai întâi, fiindcă există totuşi o pătură socială (intelectualitatea) care se interesează realmente de fenomen, apoi deoarece există oameni puternici, dar şi inimoşi, pasionaţi de artă, care îşi dedică viaţa şi activitatea promovării valorilor autentice.

O astfel de persoană este şi dna Rodica-Elena Lupu, director (administrator) şi editor la Editura ANAMAROL, o editură, poate, mai mică, dar cu ambiţii mari. Dorind să aflăm mai multe despre activitatea domniei sale, i-am solicitat un interviu.

- Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu persoana dvs., oferiţi-ne, vă rog, câteva date biografice.

Motto-ul meu: Tainele mării nu se cunosc de pe mal... Rodica Elena Lupu

Născută la 27 ianuarie 1951 în Războieni-Cetate, (atunci Raionul Aiud, regiunea Cluj), judeţul Alba, pe malul Mureşului, inspirată de cultura seculară a Ardealului, trăiesc în Bucureşti.

- Când v-a venit prima oară ideea înfiinţării unei edituri şi cât timp a trecut până când acest vis a devenit realitate?

În anul 2003, nemulţumită fiind de felul în care unele edituri amânau publicarea unor cărţi semnate de tineri scriitori.

- Lucrul care m-a frapat de la început la Editura ANAMAROL a fost că îşi propune, pe de o parte, să ofere publicului o garanţie a calităţii, tipărind nume consacrate în galeria de aur a literaturii române, precum Ion Dodu Bălan, Ion Brad, Radu Cârneci, Nicolae Dragoş, Paul Goma, Ion Horea, Emil Lungeanu, Dan Bodea şi alţii, pe de alta să dea o şansă autorilor mai puţin cunoscuţi şi cu o vizibilitate scăzută în peisajul literar autohton. V-aţi propus să faceţi din această îmbinare o reţetă de succes?

Editez şi vreau ca o carte apărută la editura mea să fie ca ale mele, adică să le placă autorilor atât coperta pe care o realizez, dacă mi se cere, cât şi tehnoredactarea. Citindu-i pe scriitorii consacraţi şi pe cei care se află la prima lor carte, consider că merită să apară alături de primii şi cei tineri pe care îi promovez cu plăcere. Reţetă de succes? De ce nu? Scriitorul este şi va rămâne un exemplu de ceea ce înseamnă să-ţi urmezi neabătut vocaţia şi să fii un om al timpului tău. Nu ştiinţele filologice, psihologice, sociologice ş.a. au „produs” artişti şi scriitori, aceştia ivindu-se din mediile în care Dumnezeu i-a semănat. Istoria culturii exemplifică spectaculos această aserţiune... Câtă vreme sufletul vibrează iar mintea sclipeşte, omul trebuie să-şi dea întreaga măsură a puterii de sine. Cred că împlinirea ca om şi scriitor continuă şi va continua.

Aceste tinere talente apar şi în antologiile editate la editura mea, ANAMAROL. Ştiu, se cam grăbesc unii cu etichetarea, dar numai după moarte trăieşte cu adevărat o personalitate.

- Cum e o zi din viaţa unui editor? Vă caută multă lume? Vă solicită mulţi autori care visează la celebritate?

Dacă din anul 2003 şi până acum am editat peste 500 de cărţi cred că am răspuns la întrebarea dumneavoastră. Iar în ceea ce priveşte visul, de ce nu?! Speranţa nu se pierde niciodată. Cel mai mare critic este timpul. Doar el selectează şi clasifică valorile.

- Aţi fost vreodată obligată să refuzaţi pe cineva din cauza calităţii textului?

Da, şi deşi au fost nemulţumiţi fiindcă nu le public cărţile, eu le doresc numai bine şi să reuşească să scrie, dar nu aşa ca până acum, şi să publice. Atenţie însă, le-am spus şi celor pe care i-am refuzat să îi public, despre viaţă şi moarte, despre iubire şi ură, despre dreptate şi libertate, despre război şi pace, despre cer şi pământ s-a scris de la începuturi şi până azi şi se va mai scrie încă: aşadar, nimic nou sub soare! Totul este cum se scrie ca să se ajungă la inima cititorului.

- Ştiu că sunteţi membră a numeroase uniuni, asociaţii, academii de prestigiu, din ţară sau de peste hotare. Cum sunt văzute proza şi poezia contemporane româneşti în aceste instituţii?

Sunt bine văzute. Două dintre romanele semnate de mine au fost publicate şi în California - S.UA. 2003-2017 este o perioadă bogată în evenimente literare, cu descoperiri şi satisfacţii, dezbateri în cenaclu, lansări cărţi publicate şi editate altor scriitori, în ţară şi în străinătate (Bucureşti, Alba Iulia, Cluj Napoca, Baia Mare, Ocna Mureş, Braşov, Craiova, Constanţa, Callatis-Mangalia, 2007, Galaţi, Paşcani, Bârlad, Pojorâta, Timişoara, Toronto-Canada, 2006, Nurnberg-Germania, 2007, 2009, 2011, Ambasada României Madrid-Spania, 2010, Festivalul de poezie Benidorm – Costa Blanca-Spania, 2016, Festivalul de poezie Como-Italia, 2017).

Am avut multe lansari în ţară şi în străinătate, în cadrul numeroaselor manifestări culturale şi am fost bine primită atât în Canada, Spania, Germania cît şi la noi în România.

- Este activitatea editurii pe care o conduceţi ”o afacere de succes” sau mai degrabă o acţiune în folosul artei, o pasiune materializată în ceva care nu vizează neapărat profitul?

Totul este deosebit, o activitate pe care mi-am dorit-o încă înainte de a mă pensiona, în anul 2010, de la Ministerul Transporturilor, unde am fost şef serviciu relaţii publice şi presă. Iar dacă am debutat în 1980 şi până acum am reuşit să scriu şi să public 70 de cărţi proprii: poezie, romane, călătorie, cărţi pentru copii de poezie şi de povestiri şi nu m-a împiedicat nimic de zeci de ani să continuu, asta înseamnă că profitul nu mă interesează. Scriu, editez şi o fac cu plăcere! Donez cărţi şcolilor, bibliotecilor şi nu numai. Consider că între cele patru scânduri nu duc nimic şi atunci de ce să nu las ceea ce îmi place să scriu celor care iubesc poezia, proza şi chiar şi melodiile care sunt peste patruzeci, pe versuri semnate de mine şi interpretate de artişti consacraţi: Paul Surugiu-Fuego, Rareş Borlea-Raoul, Gabriel Dorobanţu, Ioana Sandu şi chiar şi de nepoţica mea Ana-Maria Stoican, care apare pe CD-ul CÂT MAI E VREME la vârsta de 9 ani, cu trei piese.

- Vă mulţumim mult pentru participarea la interviu şi vă mai aşteptăm şi cu alte ocazii.

Tainele mării nu se cunosc de pe mal. Cu plăcere, oricînd. Sunt mândră că mă număr printre truditori ai cuvântului care fac din noapte zi pentru a-şi dărui cât mai mult şi cât mai bine sufletul cititorilor.

Membru: Uniunea Scriitorilor România; Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor România; Uniunea Muzicologilor-GEMA Berlin; Academia Româno-Americană de Artă şi Ştiinţă; Asociaţia Interculturală „Ars Longa”, Nurnberg; Asociaţia Scriitorilor de Limba Romană din Quebec, Canada; Cenaclul Observatorul Toronto; International Association of Paradoxism (SUA); Asociaţia Română pentru Patrimoniu; A.S.L.A., Oradea; Asociaţia Consilierilor Juridici din Transporturi. Apare în WHO IS WHO – Enciclopedia Personalităţilor din România, prima ediţie, 2006; A candidat ca deputat în anul 2008, sectorul 6, Bucureşti.

Studii: Şcoala Generală, Războieni-Cetate; Liceul Teoretic – secţia Umanistică, Ocna Mureş; ASE, Cluj-Napoca; Academia Alexandru. I. Cuza Bucureşti - Facultatea de drept. 1972-2010 - Revizor contabil Control Financiar Intern Regionala C.F. Cluj-Napoca; Direcţia Generală de Control Ministerul Transporturilor; Jurisconsult SNTFC - Ministerul Transporturilor; Şef serviciu Relaţii Publice şi Presă - Ministerul Transporturilor, colaborând cu: Preşedinţia României, Guvernul României, cu sute de jurnalişti, miniştri, sindicate, instituţii naţionale şi internaţionale şi alte autorităţi publice, preşedinte de comisie examinare jurişti.

Din 2003 - prezent, director general Editura ANAMAROL.

Ca autor, semnez şi sub pseudonimul literar Roena Woolf.

Am publicat eseuri, povestiri şi poezie în diferite reviste 1992-2016: „Agero” Stuttgart, Revista “Euro-Observator” Germania, „Observatorul” din Toronto – Premiul Special, sept. 2006, Revista de cultură a românilor din Canada „Alternativa”, Revista „Atheneum”, Canada, „Mioriţa USA”, Revista „Clipa”, SUA, „Romania Vip”, Dallas, SUA, „Curentul Internaţional”, Detroit, SUA, „Phoenix”, Arizona, SUA, „Pagini româneşti”, Noua Zeelandă, "Asimetria", Franţa, “Romanian Global News” - Agenţia de presă pentru românii de pretutindeni, “Analize şi Fapte” - ARP, revistele: „Ecoul”, “Luceafărul românesc”, "Capricorn", „Boabe de grâu” „Semănătorul”, „Dacologica” editate de Asociaţia Română pentru Patrimoniu, „Oglinda Literară” , „Confluenţe Literare”, „Armonii Literare”, “Luceafărul”, "Literatorul", "Literatura şi Arta" şi altele.  Este aproape imposibil a delimita activitatea profesională de cea a scriitorului şi promotorului cultural.

Colaborez din 2000-2017 cu Radio Timişoara, Radio România Actualităţi, Radio România Internaţional, Radio Dor de Ţară, Suedia, Radio Prodiaspora, Radio Doina Constanţa, Radio Vacanţa, Radio Diaspora Online Chicago, Radio Romantic, Radiovis.de. Am colaborat cu diferite posturi de televiziune în emisiunile: "DAŢI VINA PE CORINA", TL7abc, 2000-2002; "STEAUA TA NOROCOASĂ", TVR1, 2001; SHOW LUCKY, OTV, 2007-2010; "CARTE FRUMOASĂ CINSTE CUI TE-A SCRIS", 2011, TVR Cultural; Naţional TV Media - Favorit TV: "FUEGO ŞI PRIETENII", "FAMILIA FAVORIT-FUEGO", 2009-2015; "NE VEDEM LA TVR", 2015; TVR International, TVR2, TVRM, ANTENA 2.

Am participat, diplome, premii: Diplomă de excelenţă - Cenaclul şi Revista Observatorul Toronto-Canada, 2006; Târgul Internaţional de Carte şi Muzică, Braşov, România, 2007; Întâlnirea Reprezentanţilor Comunităţilor Româneşti din Germania, Stuttgart, 27 mai 2007; Festivalul Callatis, ediţia a IX-a, 2007, în cadrul Salonului Artiştilor Români de Pretutindeni; Participă, reprezintă SNTFC-Ministerul Transporturilor la Târgul Internaţional de Turism, Bucureşti, 2000-2009; Gala Celebrităţilor - Premiu de excelenţă Cultură, 2010; Gala Celebrităţilor - Femei de succes - Premiu cea mai activă femeie în domeniul culturii /gală organizată de Camera de Comerţ şi Industrie a României; Gala Celebrităţilor România-Spania-Madrid - Premiu de excelenţă Cultură. 2010; Doctor în dacoromânistică, diplomă de excelenţă, apare în Enciclopedia Academiei Dacoromâne, 2011; Doctor honoris causa Academia Daco-Română, Enciclopedia 2012; Diplomă de excelenţă, Congresul UNIFERO – Uniunea Internatională a Femeilor Române, 2012; Diplomă, Familia Favorit TV-Fuego, 2012; Trofeul ARTĂ PENTRU ARTĂ, TV Naţional Media--Familia Favorit - şase ani în emisiuni alături de Fuego, 2014; Diplomă – În juriul Festivalului Internaţional de poezie Chişinău, Republica Moldova, 2014; Congresul Academiei Româno-Americane de Artă şi Ştiinţă, Roma, Italia, 2015; Diplomă Simpozionul Internaţional Lacrimi pentru nemurire în memoria Doinei şi Ion Aldea Teodorovici 28-29 octombrie 2016 – Coşereni Ialomiţa–Ronânia; Festival Internaţional de poezie “Benidorm & Costa Blanca”, Spania. Diploma pentru organizarea Salonului Eminescu, ianuarie 2017, Parlamentul României; Festivalul de poezie - Como- Italia, aprilie, 2017; Diploma pentru organizarea Salonului Eminescu, iunie, 2017, Parlamentul României; Diploma - Congresul Academiei Româno-Americane, iulie 2017, Craiova.

edituraanamarol@gmail.com

www.cugetdeciexis.blogspot.com;

www.cugetdeciexis.blogspot.ro

CĂRŢI PUBLICATE (SELECŢIE):

1986: "PRINTRE SILABE" poezii, Editura Dacia, Cluj-Napoca;
1988: "SOLITAR", poezii, Editura Dacia, Cluj-Napoca;

1992: "ETERNA POVESTE", roman, Editura Cartea Românească; 

1994: CLIPA, poezii, Editura Publiferom, Bucureşti; 

2011: „CLIPA / IL MOMENTO” poezii ediţie bilingvă română-italiană; „HAOS” poezii, „ÎNTRE ANOTIMPURI” poezii, roman „MISTER”, roman "IUBIRE, TU...", Editura ANAMAROL, Bucureşti.

2012: roman "CLIPE ÎN DOI", editura ANAMAROL, Bucureşti, roman "DINCOLO DE TIMP", Editura DACOROMÂNĂ, Bucureşti: BEYOND TIME, roman; PARFUMUL DRAGOSTEI, roman, Editura ANAMAROL, Bucureşti.

2014: roman UNDEVA, CÂNDVA, CINEVA, Editura ANAMAROL, Bucureşti; romanele MISTER şi PUTEREA DESTINULUI, au fost publicate în California, SUA.

2015: IUBIRE FĂRĂ TIMP/ AMORE SENZA TEMPO, poezii; FERESTRE COLORATE, antologie lirică

2016: GÂND ÎN CUVÂNT, poeme traduse în limbile: franceză, germană, suedeză, maghiară, spaniolă, engleză, italiană. "UNDEVA, CÂNDVA, CINEVA" roman.

2017: "PEISAJE ŞI ANOTIMPURI", "ROCHIA DE TAFTA", poezii.

Poezii şi proză în Antologiile ANAMAROL: 2006: „SPIRALELE VIEŢII”; 2007: „DRUMURILE VIEŢII”; 2008: „ŞANSELE POEZIEI”, „DOAMNELE POEZIEI”, „RÂDEŢI CU NOI”; 2008: „ARTA DE A FII...”, 2009; Antologie de poezie ANAMAROL - "SIMBIOZE LIRICE" în 20 volume, 2012-2016; Antologie de proză ANAMAROL - "SCRIPTA MANENT", 10 volume, 2013-2016; Antologie de poezie româno-spaniolă, NON MULTA SED MULTUM, 2016; Antologie de poezie româno-italiană, VERBA VOLANT..., 2016. "CARMEN", antologie lirică, 14 vol; "SIMFONIA POEZIEI", antologie lirică multilingvă, 5 volume; "ÎNTÂLNIREA POEŢILOR", antologie multilingvă, 5 volume; "VERBA VOLANT, SCRIPTA MANENT", 7 volume, şi continuă aceste antologii, 2016-2017 - antologator, editor Rodica Elena Lupu.

”Ţara moartă”, o realizare originală şi o incursiune în istorie

Sursa foto: HiFilm Productions

De la bun început doresc să precizez că mi-am dorit să văd acest documentar pentru latura sa inedită (prezentarea fotografiilor din colecţia Costică Acsinte, coloana sonoră). Mi-am dorit să-l văd şi pentru a cunoaşte ceva în plus despre Radu Jude, din creaţia căruia mai văzusem doar Aferim! şi Inimi cicatrizate.

Din aceste motive, şi nu din vreunul politic. De altfel, sunt o persoană care nu face politică, deşi este posibil să am şi eu, ca orice om, anumite păreri.

Şi am să mă refer în primul rând la ce am observat din această prismă. În primul rând, vizionarea imaginilor din arhiva unui fotograf dintr-un orăşel de provincie, Costică Acsinte, din localitatea Perieţi, judeţul Ialomiţa, este o experienţă unică, ce merită cu prisosinţă trăită. Simţi că te întorci în timp, uneori aproape că m-a luat cu ameţeală, dar în sensul bun al cuvântului - am simţit că mă trec fiorii la gândul că sunt faţă în faţă cu nişte chipuri imortalizate pe hârtia fotografică, oameni însă care nu mai sunt, demult, altceva decât simple nume scrise pe crucile unui cimitir. Şi
m-am gândit că aş vrea să ştiu mai multe despre aceşti semeni ai mei, să-i simt mai aproape.

Apoi, coloana sonoră, alcătuită din fragmente din jurnalele de ştiri sau emisiunile de propagandă ale epocii, este una inspirat aleasă, deoarece îţi dă într-adevăr senzaţia că te-ai întors în acel trecut, că participi şi tu, ca spectator, la atmosfera şi viaţa unei epoci demult apuse.

Ansamblul este unul profesionist realizat şi nu te vei plictisi, cu siguranţă, în cele 88 de minute (fără nicio legătură cu filmul intitulat astfel în care joacă şi Al Pacino!) ale peliculei.

Iar în legătură cu mesajul, cheia filmului se află într-o propoziţie de la început, în care se afirmă (evident, mesaj preluat ironic de realizatori) că individul nu are ce face cu libertatea, aşa încât este mult mai benefic să-l înrobeşti, să-l faci sclav. Total de acord! Asta au încercat să facă statele, bazate pe diverse forme de organizare socială, întotdeauna şi aceasta încearcă să facă şi acum! Vorba aceea, ce să facă individul cu libertatea? S-ar putea plictisi şi ar putea să înceapă să-i vină idei...

De la această premisă, a înrobirii individului, şi până la dezastru, până la atrocitate, nu mai e decât un pas. Un pas care, istoria stă mărturie, a fost făcut. De unii sau de alţii. Iar aşa ceva nu trebuie să se mai repete niciodată.

Nu mă pot pronunţa însă asupra caracterului exclusiv, unidirecţional, al faptelor istorice relatate şi asupra anatemei aruncate asupra unor personalităţi fiindcă, după o apreciere de logică, nu de cunoştinţe avansate, istoria poate fi scrisă în trei feluri: 1. Aşa cum a fost. 2. De învingători. 3. De învinşi. Or, nimic nu îmi garantează mie, în anul 2017 sau mai târziu, că am o imagine absolut clară şi nedeformată asupra a ceea ce s-a întâmplat cu mult timp în urmă. Dacă ştiu că este adevărat că a existat un regim nazist care a exterminat oameni (şi asta mă înfioară şi îmi dă coşmaruri), nu am de unde să ştiu dacă anumite evenimente care ne privesc pe noi, ca naţie, sau pe anumite personalităţi ale epocii sunt reflectate absolut fidel. De fapt, mie orice război mi se pare absurd şi inuman. Din orice epocă. Şi se ştie că, în război, de obicei ambele tabere comit excese. Dacă vendetta nu încetează, nici războiul nu se va termina.

Pe site-ul de specialitate Cinemagia, un utilizator nota, între altele: ”Cunoaştem că au fost date legi antisemite în acel context istoric, însă excese au fost de ambele părţi”.

Fireşte, nu contest autenticitatea textelor medicului Emil Dorian, spun doar că totul curge într-un sens unic.

Şi mă surprinde faptul că sunt lansate atacuri la adresa unor vârfuri ale intelectualităţii româneşti, ca Emil Cioran, de exemplu. Pot să nu am aceeaşi opinie politică cu acesta, dar nu să sugerez, indirect, că a fost un nimeni.

Dar, în fine, aceasta este o altă discuţie.

Important este că se mai pot face pelicule, fie artistice, fie documentare, care să aibă valoare şi care să ne ofere o altă perspectivă decât cea facilă şi lipsită de substanţă care este promovată prin multe realizări contemporane.

Şi, din acest punct de vedere, ”Ţara moartă” mi se pare o reuşită certă. Ba chiar îmi pare nedreaptă soarta difuzării acestui film în doar câteva cinematografe bucureştene şi doar din când în când, fiindcă, probabil, dacă s-ar fi încercat o difuzare mai largă, s-ar fi ivit pretextul că nu ar fi fost suficienţi spectatori.

În concluzie, chiar dacă poate naşte şi unele controverse (lucru, de altfel, firesc, întâlnit la multe creaţii artistice), filmul lui Jude este unul care merită vizionat pentru originalitatea realizării şi pentru faptul că propune cu totul altceva decât efectele speciale în 3D: o incursiune în propria istorie şi în evenimentele care au precedat tumultuosul secol XXI.