Oameni, fapte și idei

 

Roxana Costache

Editura ANAMAROL este un brand apreciat unanim, purtând amprenta personalității marcante a scriitoarei și editoarei Rodica Elena Lupu.

În acest sens remarcăm probitatea, criteriul obiectiv în promovarea talentelor autentice, accesul neîngrădit al valorilor tinere, cu perspectivă, concomitent cu etalarea producțiilor de referință, ale consacraților.

Asemeni tuturor difuzorilor de artă, și ANAMAROL are ramificații - punte către publicul auditor -, inclusiv publicarea unor antologii de gen.

”Oameni, fapte și idei”, compendiu antologic de proză, dezvoltă o dublă misiune, oferind scriitorimii prilejul de a-și face cunoscute noile creații și, totodată, ”o delectabilă lectură pentru dedații literaturii”. Dacă vreți, un ”șnur” tors din caierul vieții, trăirilor emoționale, politice, tarele lumii și pildele reflectate în conștiințe, filtrat prin har, celor avizi de înțelepciune.

Volumele 12 și 13 apărute de sub tipar în 2024 confirmă, pentru a spune astfel, regula jocului, consemnând, sub semnături mai vechi, cunoscute, și mai noi, în plină afirmare, fragmente existențiale definitorii ilustrând cum ”eșecul poate să constituie o victorie și izbânda o înfrângere” - ”clepsidra destinului”.

Esențe și protuberanțe țâșnite spre înalt sau cu traseu de bumerang, revenite în suflete.

Patimi, visări, împliniri, bocet, beatitudine, tihnă, frustrare, disperare, victorie, eroare, mister, bună-cuviinţă, mister dezvăluit, nimicnicie, apoteoză...

Așa se rostește istoricul transilvan, pornit de la origini, ajungând la impunerea autorității habsburgice, sfârşind prin unirea cu România, dar și prăbușirea idealurilor revoluției noastre din decembrie, înghițite de lăcomie și trădare, de neputința depășirii individului de sine însuși, și culpe, și degringoladă.

Se tălmăcesc infinitele ipostaze ale iubirii trecute prin filtrul a mii și mii de inimi - fiecare autor devoalând o fațetă.

Ori se sublimează vârsta inocenței, copilăria, ”mlădițele vieții” și se devoalează împărăția vestigiilor antice - asemeni zidurilor de la Putna.

Și din tot și toate s-au zămislit patrioții. V-ați fi închipuit, vreodată, că viața va fi comparată cu un peron? Dar să contemplați ”cifrul vieții”?

Cât de neobișnuiți pot fi oamenii? Longevitatea e calendaristică sau o stare a spiritului?

Cine sunt, cum apar și de ce se pot manifesta ucigașii deșteptării naționale? Asta când în fiecare femeie pruncul se configurează sub oblăduirea unui suflet de mamă. Iar tații se mai și risipesc în proiecte de țară...

Editor de excepție, dna Rodica Elena Lupu a reușit să reunească în mănunchi vibrațiile tainicului popor român - cu reprezentanți în toate azimuturile - și să valideze rezidenții din Japonia, SUA, Italia, Basarabia, Canada, Franța, Serbia într-un compendiu valoric universal.

Iar ca încheiere evocăm o imagine care comunică mai mult decât un milion de cuvinte: trestia gânditoare, expresia cea mai înaltă a creației domnești, în ipostaza concomitentă de avers și revers a fiinţei umane.

Sub presiunea Timpului - care ne avertizează că se poate depăşi orice obstacol.

O pendulă atârnată pe un perete, deasupra omului dual, cu ”ceasornicul” surprins la ora amiezii (vol. 13, pag. 122)

Satira de calitate ne îndeamnă să nu umblăm... ”cu cioara vopsită”

 

De Ruxandra Costache

Am apreciat scrierile lui Mihai Manolescu de la prima lor apariție - editare - asemănându-l cu Topîrceanu. O ironie fină, aplicată manifestărilor lumești, ilustrată printr-un vers săltăreț, metaforic, aparte. Similitudinea de gen, însă, nu-i plasează pe cei doi într-o competiție valorică, ci îi disjunge separat, prin particularitățile personalității proprii.

Apropierea contemporanului nostru de ilustrul său antecesor nu-i știrbește deci lui Mihai Manolescu autoritatea cultural-artistică, deoarece stilul a proliferat un curent aparte și, probabil, în perspectivă faima îi va fi consolidată prin alte și alte inovări.

Această părere, exprimată la debutul poetului, mi-o păstrez nealterată, fiindcă Mihai Manolescu nu s-a dovedit un simplu ”foc de paie” imitator, ci un autentic creator în genul versului topîrcenian bătătorindu-și calea prin opere de aceeași ”culoare” și consistență, și arie tematică.

*

Un medalion Mihai Manolescu publicat recent (nr. 2(8)/2024) în revista satirică ”Cu cioara vopsită” ne oferă ”imaginea zilei” a ceva ce se poate numi ”extinderea ofertei” prin conservarea stilului - ”Avem ouă, dar de frică/Să nu crape la o-adică/Le ciocnim din an în Paște/Și le ținem ca pe moaște (...) Avem ouă, așadar/însă, parcă, în zadar...”

Banala snoavă își configurează traseul săltăreț modelând finalul impredictibil al poeziei prin specia umană, care e sinonimă cu a galinaceelor.

Ce se petrece însă când conștiința ființei nației levitează deasupra trupului țării și descoperă cât ”rod s-a rodit”?

Observatorul poet sesizează, imediat, cum ”instinctul prădător” al unora/altora se dezmeticește instantaneu și va trata România ca produs rentabil, aducător de venit?

De data aceasta, autorul părăsește rima și raționează în cascadă, o pastilă tragicomică cu efect garantat. Produsul numit România va fi evaluat ca orice marfă tranzacționabilă, negociabilă, ca la târg, alegându-l pe cel ce vrea să dea mai mult pe orice. În plus, pe parcurs, ”ofertantul” ad-hoc va dezvolta un sistem promoțional-aditiv așa încât ”cumpărătorul” să ia parte la licitație ”cu bună-credință” și să-și adjudece un drept cuvenit fără cea mai mică îndoială...

Autorul descoperă acum că rațiunea naște monștri la fel de oribili precum cei fasonați de somnul ei, din pricină că individul nu se dă în lături de la nimic. Dimpotrivă, născocește mijloace tot mai diverse, mimând democrația.

”Misiune specială” aduce în lumină o fațetă stimulant-populistă, ”Știu că pot” o completează. Și, totodată, oferă ”vizualizarea” substratului. Dar și o neimplicare în stârpirea fenomenului nociv-aderent.

Insul poate alege și fi ales - prin scrisul universal - iar cetățeanul apreciază constructiv orice propunere. El este și cel ce dă gir votului universal - și tot el se întreabă retoric ”cât să mai merg ca prostul să mă exprim prin vot?”. Să mă duc, să pun ștampila pe cine consider bun de ales... numai că, în final, ies tot ei! ”Până când atâta chin?”.

Logic, ar trebui ca mistificarea să fie sancționată prin neprezentare în masă, la urne - astfel încât toate buletinele să rămână neștampilate.

Încă n-am citit nicio poezie care să trateze astfel subiectul... Poate, totuși, într-o zi s-o încumeta un ”șugubăț” să o facă...

Ceea ce mi se pare notabil, și de aceea am efectuat micul meu comentariu, e că rima manolesciană a cuprins ansamblul, nu doar ”componentele” comportamental-psihologice.

E un reviriment în domeniu - și, desigur, merită continuat. În ”tandem”, însă, cu ”fotografierea” amănuntului - bucățica din ”tort” - dar, uneori, mai relevant decât întregul.

Cronică Părintele Arsenie Boca, omul lui Dumnezeu (2011)

Un documentar elevat, sobru, despre viața și faptele unuia dintre cei mai mari duhovnici români, propus spre canonizare

Să faci un film documentar despre viața și activitatea Părintelui Arsenie Boca, personaj aproape mitic al românilor, cunoscut ca făcător de minuni și care este luat în considerare pentru a fi canonizat este un pariu destul de riscant.

Demitizarea unui astfel de personaj care a trăit doar pe jumătate pe Pământ, restul fiind rezervat sferelor celeste te descalifică, iar, în cealaltă extremă, prezentarea sa într-un mod pompos, hiperbolizant poate dăuna cauzei la fel de mult ca și prima variantă.

Regizorul Nicolae Mărgineanu a ales, cu un profesionalism desăvârșit, cartea câștigătoare, mizând pe mărturiile multora din oamenii care l-au cunoscut, majoritatea preoți, dar și simpli enoriași sau mireni de rând care au interacționat, de-a lungul vieții, cu ieromonahul, teologul și artistul plastic român.

Astfel de mărturii, imortalizate pe peliculă, spun multe despre această figură de legendă a bisericii românești, fiindcă ele converg într-un punct comun a cărui autenticitate nu poate fi negată.

Acestea se interferează cu date biografice esențiale din viața ieromonahului din Vața de Sus, care sunt oferite spectatorului pe fundalul unor imagini bisericești de o mare frumusețe, printre ele chiar icoane pictate de Arsenie Boca, care a avut atâtea haruri de la Dumnezeu încât aproape că este de mirare că au încăput într-o singură persoană.

Viața celui care a fost atras încă de tânăr de viața spirituală și îndumnezeire a fost influențată decisiv de popasul la muntele Athos, unde sub o înaltă îndrumare deprinde tainele duhovnicești și ale cunoașterii lui Dumnezeu, dar revine și cu un dar care este greu de înțeles pentru cei obișnuiți cu legile comune ale firii: cititul gândurilor.

Un scriitor care apare în documentar mărturisește că, la o manifestare publică, și-a pus întrebarea (fără a o exprima cu glas tare) dacă nu cumva părintele este un impostor care încearcă să-și câștige popularitate prin carisma sa ieșită din comun, moment în care Arsenie Boca s-a îndreptat fix către el și i-a pus o mână pe umăr, întrebându-l: ”Ei, ce crezi despre mine? Sunt un impostor sau nu?”.

Dar cel mai relevant și impresionant, totodată, dialog a fost cel care, potrivit documentarului, l-a purtat marele poet și filosof Lucian Blaga cu Părintele Arsenie Boca. Blaga l-ar fi felicitat pentru că a devenit deja un mit al României, iar la întrebarea în ce sens spune acest lucru, gânditorul din Lancrăm ar fi răspuns: ”pentru că dvs. credeți în ceea ce spuneți”. (Minunat! Astăzi, cei care cred în ceea ce spun pot fi numărați pe degetele unei mâini, mai ales dacă este vorba despre oameni politici sau care dețin funcții importante, n.n.). Arsenie Boca a răspuns, cu smerenia care l-a caracterizat toată viața, că nu își dorește să poarte povara imaginii unui astfel de mit, iar Blaga a replicat, la rându-i, că trebuie, pentru că poporul român are nevoie de el (cu alte cuvinte, trebuie mântuiți și salvați chiar și cei care sunt, figurativ vorbind, orbi și nu înțeleg acest lucru). (Am citat, din memorie, din textul documentarului).

Dincolo de aceste mărturii și evocări, spectatorul poate afla despre minuni săvârșite, poate vedea tablouri de excepție pictate de Arsenie Boca (printre acestea, unele cu Maica Domnului și Sfânta Parascheva), poate lua cunoștință despre universul mistic în care a trăit acesta, deși a fost (și a rămas, până la sfârșitul zilelor), apropiat de oameni și dedicându-și viața semenilor săi, atât celor înzestrați, cât și celor mai neajutorați.

Dar și despre prigoana absurdă venită din partea regimului vremii, care nu putea suporta o asemenea personalitate puternică și beneficiind de o asemenea popularitate. În mai multe rânduri, a fost și întemnițat, iar după eliberare i s-a ridicat dreptul de a sluji.

Urmarea în istorie? Mormântul său a devenit loc de pelerinaj, iar Arsenie Boca este propus pentru canonizare.

Fără a fi scolastic, documentarul semnat de Nicolae Mărgineanu are doza de sobrietate necesară și de reflectare adecvată a universului ecleziastic, impresionează prin cadrele în care alternează relatările, imaginile bisericești și figura de o luminozitate aproape supraomenească a Părintelui, beneficiind și de lectura impecabilă a actriței Maria Ploae.

Argumentul decisiv că documentarul său nu își propune să impună spectatorului o direcție, că nu este în niciun caz un film pentru habotnici, ci pentru credincioșii autentici, aflați în căutarea lui Dumnezeu într-o lume imperfectă și încărcată de suferință, este mărturia din finalul peliculei.

Acolo, un preot se confesează cu un curaj pe care alții poate nu l-ar fi avut, spunând că în tinerețe îl contesta pe Dumnezeu, neputând împăca suferința și durerea din lume cu bunătatea unui Creator care i se părea că a abandonat lumea, avea gânduri de hulă și chiar de apologie a sinuciderii. Întâlnirea cu Arsenie Boca i-a schimbat destinul (așa cum și vizita la Muntele Athos o schimbase pe a lui Boca), acesta făcându-l să vadă, cu ochii minții, un crâmpei de Cer, de Paradis, și făcându-l să plângă, ceea ce nu crezuse vreodată că are să se întâmple.

Cărările Domnului sunt nebănuite, iar scopul final este mântuirea sufletului, dincolo de toate suferințele și durerile pe care nici Biserica nu le neagă.