Medalion Mircea Manolescu

Mircea Manolescu s-a născut la 15 ianuarie 1938 în Craiova.

Fiind descendent dintr-o veche familie de boieri din Olt, implicată activ în politica liberală, a fost nevoit să-şi vadă tatăl arestat în anul 1949 de către regimul comunist şi familia deposedată abuziv de toate bunurile.

Au urmat ani foarte grei, care l-au transformat într-o apariţie fragilă. Nu răspundea imaginii unui satiric-ironic, percutant, incisiv, ci mai degrabă unui om cumsecade, căruia bunul simţ îi cenzura vorba şi gestul.

Fragilitatea fizică nu corespundea însă unei „fragilităţi” a scrisului. Dimpotrivă, ironia, deşi cu substrat bonom, nu era eminamente blândă. Privea în jurul său şi blândeţea îi îngheţa în vârful peniţei.

1. Debutul s-a produs în anul 1987, prin publicarea poeziei „Romanţa mingei de fotbal în nr. 739 al revistei „Urzica”.

Aşa cum spunea regretatul dramaturg Tudor Popescu în prefaţa volumului de versuri „Zâmbete ironice” al poetului, a apărut un condei al cronicii rimate care promitea mult de la primele încercări, iar timpul a confirmat ceea ce a fost la început doar speranţă.

Au urmat ani în care a continuat să colaboreze cu revista „Urzica”, cu almanahul „Perpetuum comic” iar după anul 1989 şi cu alte reviste umoristice din ţară, printre care „Moftul român”, „Scaiul”, „Papagalul” şi „Spinul”.
Locul lui Mircea Manolescu în poezia umoristică românească rămâne să se consolideze, pe măsură ce opera îi va fi cunoscută.

ROMANŢA MINGEI DE FOTBAL

..................................................................................

O, cât m-amuză nerozia, măruntul vostru caracter,

Când puneţi patimă şi ură pe idealul efemer

Ce poartă numele de fotbal... De-atâţia ani de când mă joc

Sunt singura ce se distrează, voi nu vă amuzaţi deloc!

Voi faceţi scheme, combinaţii, vă iritaţi pe jucători,

Nu vă mai intră-n voie nimeni: echipe, arbitri, antrenori.

De multe ori mă simt penibil, îmi crapă pielea de ruşine

Când vă observ comportamentul...

Şi pentru ce?

Şi pentru cine?

De ce atâta-nverşunare şi nervi tociţi fără folos?

De ce în loc să vă destindeţi, voi mă luaţi în serios?

Priviţi! Splendoarea cea deşartă ce fascinează-un stadion

Nu-i altceva decât o minge,

Un glob cu aer,

Un balon.

PARADA MODEI

..................................................

Privind parada modei încântate

Nevestele-şi doresc toalete fine;

Bărbaţii le-ar dori pe manechine,

Dar toate costă, drace, peste poate!

FABULA MĂRULUI

.................................................

”În basme am un rol primordial

Şi-s pentru pictori fructul ideal,

Când vor să facă o natură moartă...

Pe când gutuia... cum să spun... mă iartă,

Nu vreau să te jignesc, dar s-ar părea

Că este bună numai la peltea.”

Şi mărul nostru râse sănătos

În coaja lui de Ionatan frumos.

Tot mai râdea când a fost cumpărat,

De-o gospodină care l-a mâncat.

Astfel

Morala trasă e firească:

Aşa se trece gloria lumească.

ÎNGRIJORARE

.......................................................

Peste toate astea (Mare ghinion!)

Ne pune probleme stratul de ozon,

Acea salutară pânză protectoare

Ce-o ţesu natura între noi şi soare.

Găurit, subţire, stratul efemer

Seamănă cu-n şvaiţer aruncat pe cer

Prin ale cărui găuri, ca din arbalete,

Va ploua cu raze ultraviolete

Care, ştim cu toţii, că sunt agresive,

Ba se poate spune chiar profund nocive!

Tocmai de aceea mă gândesc acuma

Că dacă vreodată se îngroaşă gluma

Şi n-o să cârpească nimeni atmosfera,

Eu îmi iau iubita şi vă las cu Terra!

CENUŞĂREASA (Epilog)

..............................................

Nu afuma vreodată mămăliga,

Iar ciorbele le potrivea din sare,

Dar când stăteau de vorbă ea şi riga

Era, cu duhul, vai, sărmană tare.

Lipsindu-i conversaţia stilată

Cum pretindea distinsa societate,

Era de toţi mereu ironizată

Şi provoca în jur ilaritate.

Mai mare decât dragostea, mândria,

Amorul propriu-al prinţului vexat

Învinse în final, şi căsnicia

Printr-un obscur divorţ s-a încheiat.

FABULA COCOŞULUI

...................................................................................

Şi apoi, oricât v-aţi zbate, nu mă laud când vă spun:

Decât mine n-o să faceţi niciodată ceas mai bun.

Fără arcuri, roţi dinţate,

Fără electricitate,

De e cald şi zăpuşeală, ori de mă îngheaţă frigu’

Eu în faptul dimineţii prompt vă scol cu... Cucurigu!

În plus, neam de neamul nostru, după cum s-a constatat

N-a fost dat la reparat,

La reglat sau curăţat.

.....................................................................................

Aşa medita cocoşul mândru, falnic, pintenat

Şi, ca să-şi atingă scopul urmărit, n-a mai cântat.

Din păcate, gospodarul neavând de un’ să ştie

Ce-l frământă

De nu cântă,

L-a tăiat pentru piftie,

Socotind că-şi ia din piaţă alt cocoş de-mperechere...

MORALA:

Orice pasăre, se zice, numai pe limba ei piere.

GÂSCA

O gâscă tinerică

Şi foarte frumuşică

Ce înota alene, pierdută, visătoare

Sub razele senine... pe-o baltă oarecare,

Trezită fu, din vise, de-un peşte plin de graţii

Ce se porni să-i facă, din unde, declaraţii.

.........................................................................

Veniră după-aceea să-i cânte osanale,

O ştiucă ruginie şi plină de prestanţă,

Un crap puţin cam veşted (convins celibatar),

Ba chiar şi un ţipar.

Şi toţi doreau o pană, iar ea le da voioasă,

Adânc impresionată că e aşa frumoasă.

Nici nu gândea, sărmana, că este-mbrobodită,

Că mai la urma urmei, de fapt, e jumulită.

Când a băgat de seamă ce rău s-a maltratat,

Fu prea târziu şi gâsca în lac s-a înecat.

MORALA

I-a şoptit-o un rac mişcându-şi cleştii:

- Când ştii că eşti o gâscă, nu te-ncurca cu peştii!