”Trăiri plastice”, tuşe de culoare şi expresivitate

Sursa foto: aapb-arte.ro

La Sala de expoziţii de artă ”Constantin Brâncuşi”, de la Palatul Parlamentului, iubitorii picturii mai pot admira, până sâmbătă, 30 septembrie, expoziţia colectivă (cu vânzare) intitulată ”Trăiri plastice”, unde expun zeci de artişti, membri ai Asociaţiei Artiştilor Plastici.

Expoziţia este deschisă zilnic între orele 10-17, iar intrarea este liberă.

Mărturisesc că, în contextul în care tot mai puţină lume îşi face timp pentru artă, care este deseori abandonată în favoarea facilului sau a senzaţionalului, orice manifestare artistică mi se pare un câştig. Atât pentru artist, cât şi pentru public. Însă, desigur, cu condiţia de a se menţine între graniţele artei şi de a nu friza kitsch-ul, din păcate atât de răspândit în zilele noastre.

Cu atât mai bine este atunci când avem de-a face cu artişti talentaţi, cu artă autentică - nu neapărat din cea care se vinde pe bani foarte, foarte mulţi, fiindcă aceasta devine o afacere sau o industrie în care nu mai primează criteriul valoric.

Chiar dacă, după gusturile mele, au fost prezente şi câteva tablouri mai puţin reuşite, care - probabil - nu vor trece testul timpului (test care se poate dovedi mai eficient decât chiar critica de specialitate), cu bucurie pot spune că am întâlnit destule mostre de pictură autentică, rod al muncii unor artişti talentaţi şi prilej de bucurie pentru privitor.

Genurile abordate sunt destul de diverse, de la peisaje ce amintesc oarecum de pictorii impresionişti şi (câteva) portrete până la artă abstractă sau cu un vag iz de suprarealism, deşi acestea din urmă sunt în minoritate. Fapt care ne întăreşte convingerea că artiştii care expun au ales mijloace de exprimare diferite, pentru a ajunge însă la un numitor comun: arta.

Criticii vor avea, desigur, păreri diferite în privinţa calităţii, dar asta nu poate decât să ne bucure, fiindcă mai rar se întruneşte unanimitatea în privinţa unei opere de artă.

Fără a avea pretenţia unei opinii care să rivalizeze cu a acestora, îmi voi permite totuşi să amintesc artiştii care m-au impresionat în mod deosebit.

Artistul plastic Roxana Piron este prezent cu două tablouri, ”Piaţa San Marco” (pe care îl ştiam de la o expoziţie precedentă, de la Cercul Militar Naţional), o mostră de virtuozitate, şi ”Peisaj marin”, o pictură inedită, în care tuşele de verde aplicate mării dau un iz oarecum de suprareal, cu toate că pictura în sine este una în registru clasic.

M-au frapat prin calitate şi originalitate lucrările Loredanei Boneanu, dintre care două, intitulate ”Pasajul” şi ”Jazz in the city”, m-au atras în mod deosebit, asta neînsemnând că celelalte expuse nu sunt de certă valoare. Mi s-au părut un amestec de clasic şi modern, cu accent pe clasic în cazul lucrării ”Pasajul”, o probă de inspiraţie şi trăire artistică autentică.

De asemenea, am remarcat tabloul ”Templul fericirii”, de Elena Stănescu, care, în afară de realizarea artistică remarcabilă, pare a fi o alegorie inspirată, cu un mesaj profund: acel ”Templu al fericirii” (căutat de toţi artiştii şi filosofii şi asimilabil Nirvanei din filosofia budistă) se află undeva departe de lume şi de tumultul (şi decăderea) acesteia, poate ca o inedită construcţie plutind pe apele mării, sau cel puţin înconjurată de acestea.

Apoi, impresionează calitatea graficii semnate de Florina Ravariu, lucrările sale fiind o adevărată desfătare pentru ochiul privitorului. Nu ştiu cum s-ar vedea într-o expoziţie numai de grafică, dar în această expoziţie colectivă ies cu certitudine în evidenţă - şi nu numai prin inedit, dar şi prin calitatea realizării artistice.

O prezenţă originală în cadrul expoziţiei o constituie două lucrări care înfăţişează celebrele ”Măşti” de la Festivalul de la Veneţia, ca şi mai multe tablouri realizate din fragmente de coji de ouă pictate, ceea ce presupune o muncă imensă şi o migală pe măsură. (Şi pot spune că sunt reuşite şi din punct de vedere artistic).

De asemenea, am întâlnit printre tablourile de artă abstractă unul care mi-a amintit pregnant de Kandinsky, cel puţin ca stil de realizare.

Desigur, gusturile altor vizitatori ai expoziţiei pot ”alege” alte lucrări şi alţi autori, dar prin impresiile mele m-am străduit să argumentez că această expoziţie colectivă merită cu prisosinţă vizitată şi încurajată, fiindcă oferă destule surprize, în marea lor majoritate, plăcute.

Iubitorii picturii (şi ai artelor, în general) pot astfel să evadeze din cotidian şi din banal pentru un timp (timp considerabil, având în vedere că este o expoziţie destul de amplă) şi, de ce nu, pot achiziţiona lucrările favorite, susţinând astfel artiştii care le-au creat şi adăugând în colecţiile lor noi exponate.