”Roman teatral”, o satiră la fel de caustică şi de perenă ca operele lui Caragiale

Muzeul Bulgakov

Sursa foto:  By Tothkaroj - Own work, CC BY-SA 4.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=45261411

Rar mi-a fost dat să trăiesc un sentiment asemănător celui încercat pe parcursul lecturii operei neterminate a lui Bulgakov, Roman teatral. Pur şi simplu nu ştiam dacă să râd sau să plâng mai întâi.

Absolut toate tarele, aberaţiile şi orgoliile absurde care pot fi găsite în societatea românească actuală, începând cu spaţiul cultural şi terminând cu cel politic, sunt prezente în această operă scrisă în fosta Uniune Sovietică cu mult timp în urmă.

Ceea ce demonstrează că, la fel ca şi în cazul operei caragialiene, totul e mereu actual şi la aceeaşi intensitate. Vorba aceea, materie primă să existe, că restul se construieşte de la sine.

Or, materie primă pentru absurd se găseşte, din păcate, din belşug, peste tot în lume, nu doar la noi sau în patria autorului satirei amintite.

Poate cea mai acidă şi mai “nebună” satiră a lui Bulgakov, “Însemnările unui mort: Roman teatral” este însă şi o lucrare impregnată de tragism. Anume, tragismul condiţiei şi destinului unui scriitor aspirant, oficial doar un mărunt funcţionar la gazeta “Curierul navigaţiei” - orice asemănare cu o publicaţie reală fiind întâmplătoare -, care încearcă să-şi găsească un loc (şi nu să şi-l “confecţioneze” cu orice preţ) în societatea vremii, în elitele literare, artistice. Această lume pretins superioară este însă înfierată de Bulgakov pe un ton dulce-amar, dar necruţător: personajele sunt caricaturale şi pline de orgolii stupide şi mentalităţi anacronice, dialogurile sunt hilare, situaţiile, groteşti şi absurde, încărcate de un comic involuntar. Sub pretextul prezentării unui teatru fictiv, Teatrul Independent, autorul încearcă să demonstreze cum adaptarea tânărului dramaturg, un individ fin, inteligent şi plin de tact la această lume este total imposibilă, oricât ar încerca acesta să uzeze de diplomaţie şi de o raţiune superioară, iar eroul Serghei Leontievici Maxudov (al cărui nume este “stâlcit” aproape de fiecare dată de interlocutor) se pierde în acest hăţiş vetust, rigid şi absurd, sinuciderea sa fiind dovada supremă a acestei incompatibilităţi profunde şi organice între spiritul său şi ceea ce ar fi trebuit să constituie mediul de afirmare artistică.

(În 2016, la 125 de ani de la naşterea scriitorului, Teatrul Naţional de Televiziune a difuzat ”Roman teatral”, dramatizare şi adaptare tv de Vitalie Lupaşcu, într-o distribuţie de excepţie, din care amintim pe Marius Stănescu, Mihai Dinvale, Mihai Constantin, George Ivaşcu, Crina Mureşan, Ioana Visalon, Vitalie Lupaşcu şi mulţi alţii).