”Povestea slujitoarei”, între realitate şi ficţiune

Sursa foto 1:

By Dominick D - https://www.flickr.com/photos/idominick/13334680314/, CC BY-SA 2.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=36716083

  

Sursa foto 2:

By MGM Television - https://www.hulu.com/the-handmaids-tale, Public Domain, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=58333825

Desigur, premisa acestui serial (ecranizare după scrierile semnate de Margaret Atwood) nu este una care să încânte. Şi nici măcar care să atragă neapărat. O societate distopică, dictatorială, în care femeile sunt răpite de lângă familiile lor şi tratate ca sclave, bune doar pentru reproducere, iar cei care se opun acestui plan barbar sunt executaţi de preferinţă prin spânzurare (dar mai există şi alte metode...). Aceste ”slujitoare” sunt numite asemănător, îmbrăcate la fel, depersonalizate. Uneori, sunt pedepsite prin torturare. Totul, în numele unor principii aşa-zis superioare, invocând citate biblice. Citate care sunt însă răstălmăcite sau greşit aplicate, pentru a servi intereselor meschine, egoiste, frizând nebunia, ale celor ce deţineau puterea.

Dar faptul că ficţiunea imaginată de Atwood şi de realizatorii serialului are anumite corespondenţe în realitate, alături de acela că este un serial inteligent, bine realizat şi bine interpretat, m-au determinat să urmăresc această producţie cu maximum de interes. Chiar dacă nu are o audienţă similară cu celebrul ”Game of Thrones”, ”Povestea slujitoarei” (în original ”The Handmaid's Tale”) este totuşi un serial cunoscut, care se difuzează în această perioadă şi în România, pe posturile HBO.

Desigur, nu ne gândim că cineva ar putea aplica aşa ceva în realitate, după cum nu ne imaginăm că s-ar putea da vreodată legi care să susţină un astfel de proiect aberant. Dar, pe de o parte, ştim din istorie că a existat sclavie (ce oroare!), iar, pe de alta, că şi în prezent ni se aduce în fiecare zi la cunoştinţă ce s-a hotărât ”spre binele nostru”. Da, dar s-a hotărât de alţii, nu de noi. Regulile principale, politica vizelor, a exporturilor, a regulilor pe Internet (şi atâtea altele), practic traiul nostru cotidian, nu sunt stabilite de noi. Iar aparenta libertate de a ne alege conducătorii este sistematic spulberată de faptul că aceştia acţionează numai şi numai pentru interesul lor (sau al altora pe care îi servesc), de cele mai multe ori în detrimentul cetăţeanului obişnuit.

Şi asta face serialul extrem de actual. Şi Ceauşescu tot asta spunea. Că face ce face ”pentru binele poporului”. Şi dacă îl înfometa sau îi asculta telefoanele, tot pentru binele lui era. La fel şi în prezent. Dacă se doreşte aplicarea a ceva care dezavantajează cetăţeanul de rând, se va găsi până la urmă o modalitate de a o face, explicându-i-se acestuia că este ”pentru binele şi pentru siguranţa lui”.

Mă şochează că, la aproape 30 de ani de la căderea regimului dictatorial al lui Ceauşescu, am ajuns un intelectual blazat, muribund, sfâşiat, care se simte exact ca în ”Povestea slujitoarei”. Mă uit la puţine seriale, dar la cele foarte bune mă uit - şi acesta chiar e foarte bun. O distopie halucinantă, care te face să uiţi de tine, dar să te şi înfiori. E drept, nu sunt femeie şi nici nu sunt abuzat de vreun Comandant în fiecare zi, dar efectul grotesc, de turmă, e acelaşi. De aici şi până la ceea ce a fost tradus ca ”pântece umblător” (nu ştiu exact cum era în original, dar probabil că tot pe acolo) nu mai e decât o foarte mică distanţă.

Depersonalizare - dacă s-ar înţelege cât de mult iubesc unii acest termen!

Iată cum comentam pe site-ul de profil Cinemagia acest serial: 

 

«Halucinant. Traumatizant. Distopic. Iată doar trei cuvinte care vă vor urmări pe parcursul vizionării acestui serial pe care, personal, îl consider de excepţie. Femeile nu mai sunt tratate ca fiinţe umane, ci ca nişte vite, bune ori de împerechere, ori de dus la ”abator”, nu mai au dreptul nici de a avea sentimente, nici de a fi libere. Totul, în numele unei idei de organizare aşa-zis superioară, în care cei care conduc au drept de viaţă şi de moarte asupra celorlalţi, iar aceştia devin simple numere. Deşi şochează - prin mijloacele de exprimare - de multe ori spectatorul, ”Povestea slujitoarei” este un serial realizat într-un mod elevat, putând sta oricând alături de opere ca ”1984” sau ”Fahrenheit 451”, mai ales că este tot o ecranizare, de data aceasta după Margaret Atwood. După cum scriam şi în nişte însemnări personale, cu toate că e vorba de o societate fictivă, totalitară şi teocratică, în care totul e dus până la extrem, ”Povestea slujitoarei” nu mi se pare neapărat un atac la religie, ci mai curând, ca şi amintitul ”1984” sau ca ”Minunata lume nouă” a lui Huxley, o radiografie halucinantă a ceea ce am putea deveni în viitor, dacă nu cumva am şi devenit deja. Este o poveste despre cinism şi aberaţie umană - nu contează pretextul. Acest pretext poate fi rasa perfectă, poate fi atotputernicia divină interpretată de unii sau de alţii după criterii proprii, poate fi o ţară socialistă multilateral dezvoltată, ba poate fi, ca să fiu rău, şi marea familie europeană. Nu acest pretext contează, ci substratul - şi asta face din ”Povestea slujitoarei” o poveste impresionantă şi universală, general-valabilă. Un serial aparte, obligatoriu de văzut».