Muzica, o pasiune adevărată; interviu cu Adrian Ungureanu, interpret (I)

Muzica pop sau muzica rock, cu toate derivatele, fac parte fără îndoială din cultura unei ţări, fiecare cu specificul său, desigur.

Fie că vorbim despre mişcări ample, de răsunet, care au format generaţii (cum ar fi mişcarea hippie din anii '70), fie că ne oprim doar la o scenă pe care are loc recitalul unui artist, muzica modernă a apărut ca o contrapondere firească la sonorităţile clasice.

Desigur, nu putem compara un şlagăr de o vară cu simfoniile lui Beethoven, dar muzica tânără are un rost bine determinat - acela de a transmite, prin alte mijloace de expresie artistică, emoţii, de a face o masă de oameni să vibreze la unison, de a crea un curent modern.

Iar când ne dăm seama că muzica hippie a dat posterităţii nume ca Jefferson Airplane, The Doors sau Led Zeppelin, Bob Marley sau John Lennon, că muzica rock, grunge sau heavy metal este asociată cu formaţii ca Nirvana, Metallica sau cu instrumentişti ca Steve Vai sau Joe Satriani, că, în sfârşit, muzica pop a dat legende ca ABBA sau Michael Jackson, realizăm mai bine importanţa acestui fenomen.

Orice tânăr îşi doreşte să asculte muzica generaţiei sale şi orice interpret modern năzuieşte să semene un pic cu idolii săi, să transmită pe scenă un mesaj autentic.

Astăzi vă propunem un interviu cu un nume mai puţin cunoscut, dar un tânăr talentat, pasionat de ritmurile pop, care doreşte să îşi aducă, după propriile-i puteri, contribuţia la muzica uşoară contemporană, şi care a găsit suficient timp pentru a se dedica acestei activităţi, în paralel cu jobul de jurnalist.

Este vorba de Adrian Ungureanu, un tânăr interpret aflat la începutul carierei muzicale şi a cărui activitate o puteţi găsi aici (https://www.youtube.com/watch?v=9fVVTE7OGYg&list=PLaWravJz8Gb6dDwfmHIEFuVPQ0xtscjBB - YouTube) şi aici ( https://www.facebook.com/AdrianOfficialMusic/?fref=ts - Facebook).

De când ai descoperit pasiunea pentru muzică? Este ceva care datează din copilărie sau este de dată mai recentă?

Aş putea să spun că e o combinaţie din ambele. De cântat, mi-a plăcut să cânt dintotdeauna. Nu sunt genul care a fost de-a cântat la festivaluri sau concursuri de muzică. Când eram copil cântam dacă se ivea oportunitatea, dacă era atmosfera, situaţia de aşa natură să cânt. În şcoala generală am apucat să le cânt de câteva ori colegilor de clasă. M-a auzit şi profesoara de muzică pe care am avut-o în clasa a şasea, care chiar a sfătuit-o pe mama că ar fi bine să merg la liceul de arte din Buzău. Mi-ar fi plăcut, dar circumstanţele au fost de aşa natură încât să nu-mi doresc după ce am terminat clasa a 8-a să merg la o şcoală de muzică.

Dragostea de muzică am redescoperit-o în iarna lui 2008. Eram deja de un an în Bucureşti, eram deja de un an în lumea presei şi ca jurnalist am fost invitat la o petrecere de final de an organizată de o companie. Acolo s-a organizat un soi de concurs de karaoke. Nu ştiu care a fost motivaţia. Probabil doar voiam să cânt şi am participat şi eu la acel concurs. Probabil, după cum anticipează toată lumea, am câştigat acel concurs. Mi-a plăcut extraordinar de mult reacţia celor prezenţi la acel eveniment şi cum toată lumea venea şi mă felicita pentru voce, plus reacţia colegilor de la redacţie când le-am povestit a doua şi mi-a dat curaj. Am avut şi mulţi oameni care credeau mai mult în potenţialul meu la acea vreme şi care m-au încurajat să mă îndrept mai mult către muzică. Şi aşa mi-a rămas. Chiar dacă până acum nu am avut succes sau succesul pe care mi l-aş fi dorit, dragostea pentru muzică nu a mai dispărut şi nu cred că va pieri vreodată (râde), chiar dacă muzica nu mă va iubi la fel de mult.

Ştiu că unul dintre idolii tăi în materie de muzică este ”Regele” Elvis Presley. Ce crezi, este adevărat că piesele sale nu vor pieri niciodată? Sunt tinerii din ziua de azi receptivi la acest gen de muzică?

El a fost unic şi s-a impus, ca fiind Regele, într-o perioadă în care muzica americană s-a aflat într-un adevărat boom creator. S-a impus într-o perioadă în care erau foarte mulţi artişti uriaşi, pe o piaţă americană dominată de titani precum Louis Armstrong, Dean Martin, Frank Sinatra, Nat King Cole, Chuck Berry, Muddie Waters, Johnny Cash, Etta James şi mulţi, mulţi alţii. În plus, a avut şi o poveste de viaţă extraordinară. Lumea îl ştie ca fiind un idol al domnişoarelor, ca un tânăr care se distra în Las Vegas sau prin Hawaii, care a avut succes în tot. Că a avut o viaţă perfectă. Dar venea dintr-o familie foarte săracă şi când s-a apucat de cântat, în afară de câţiva prieteni, mai toată lumea i-a spus că nu e făcut pentru muzică. De la profesoara de muzică din liceu care îi spunea că nu ştie să cânte, până la liderii diverselor trupe în care a încercat să intre. În perioada când îşi câştiga pâinea lucrând ca şofer de camion, încercând să se facă remarcat cântând, cineva i-a spus că ar fi mai bine să-şi vadă de şofat, că nu va avea niciun viitor în muzică! Îţi dai seama că sună stupid să te gândeşti că a fost cineva care i-a spus aşa ceva Regelui, ţinând cont de cariera pe care a avut-o.

Tinerii sunt receptivi. Chiar foarte receptivi. Evident, rock’n’roll-ul nu mai este un gen de muzică la modă şi cum pe canalele media sunt promovate alte genuri de muzică, mai actuale, tânăra generaţie nu se simte la fel de atrasă de gen. Este însă o muzică dansantă, vioaie, veselă şi care te mişcă. Şi să nu uităm că din rock’n’roll-ul anilor ‘50 au derivat o sumedenie de genuri muzicale, inclusiv heavy metal, punk, grunge şi aşa mai departe, aşa că nu are cum să nu-ţi placă, măcar puţin.

Cât despre piesele cântate de el, nu ştiu dacă nu vor pieri niciodată, dar nu vor dispărea  în curând. Aşa cum spuneam, a fost un fenomen! Nu a fost numit Regele degeaba. Sunt extrem de mulţi artişti cunoscuţi care îl au ca idol pe Elvis. Elvis este definiţia megastarului internaţional. Cu siguranţă a fost primul rockstar al planetei. Americanii spun că a fost definiţia idolului american (The true definition of the American Idol) şi că toţi cei care au urmat după el nu au făcut altceva decât să-l copieze. Gândeşte-te că încă are zeci de milioane de fani în întreaga lume, chiar şi la 40 de ani de la dispariţia sa (a decedat pe 16 august 1977).

E şi greu să te gândeşti că muzica modernă va mai rezista la fel ca şi muzica clasică. Creaţiile din era contemporană sunt mai expuse riscului de a fi uitate pentru că apar tot timpul melodii noi. Acum, sunt foarte mulţi cântăreţi, foarte mulţi compozitori, iar producţia muzicală este mult mai accelerată şi mult mai intensă. Este foarte greu să facem comparaţie între modul în care se producea muzică pe vremea lui Mozart sau Bach şi cum se produce muzică acum. Până când apărea o nouă creaţie treceau ceva ani, iar ”piesele” erau la modă mai mulţi ani. Acum, o piesă bună poate fi făcută uitată, poate fi umbrită şi poate fi detronată din topuri de o altă piesă chiar într-o singură săptămână.

Te-ai gândit vreodată la ce simte un spectator când interpretul său preferat este pe scenă? Poate ceva de genul ”a uita de tot şi de toate”, ”a ieşi puţin în afara timpului”? (Când am fost, mai demult, la unele concerte în special rock, dar este valabil pentru toate genurile, eu asta am simţit).

Sincer, nu cred că m-am gândit la acest lucru. Personal consider că la un concert nu prea ai timp să te gândeşti la altceva. Vrei să fii atent la ce face artistul preferat, vrei să trăieşti alături de el momentul. Cred că toţi mergem la concerte pentru a fi alături de artistul pe care-l îndrăgim. Să-l vedem ”pe viu”. Altfel, am putea sta liniştiţi acasă.

Pot vorbi din punctul de vedere al fanului român al cărui idol străin vine o singură dată în viaţă la noi în ţară şi vrea să profite de ocazie. Pentru mulţi, concertele unor artişti mari sunt evenimente unice în viaţă. Cu siguranţă, mulţi mergem cu gândul: ”hai să mergem acum că cine ştie când sau dacă mai vine pe la noi!”. Şi cu siguranţă, pentru că vrei să bucuri de un asemenea eveniment, nu te mai gândeşti la celelalte. Te bucuri de moment. Probabil că uiţi de toate. Eu la concertele la care am fost nu îmi aduc aminte să mă fi gândit la altceva, când idolii mei cântau.