Sursa foto 1:
Sursa foto 2:
The novel is by Jack London. According to web sources, the cover art
seems to be by Paul Bransom (1885-1979) or possibly Charles Bull
(1874-1932) - Huntington.org, Public Domain,
https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=12129543
...Astfel
s-ar putea intitula, în câteva cuvinte, un comentariu privind
starea interesului faţă de carte, mai ales în comparaţie cu
atracţia pe care o exercită muzica şi filmul, în special asupra
tinerei generaţii. Ne digitalizăm tot mai mult şi accesăm tot mai
rar volumele din biblioteca părinţilor sau bunicilor noştri.
Nu
spun că nu mai există deloc pasionaţi de lectură. Dar cartea
pierde tot mai mult teren în favoarea mp3-urilor sau a DVD-urilor,
iar faptul că vom găsi mulţi entuziaşti amatori de romane fantasy
sau horror nu îl consider un câştig real pentru cultivarea
interesului faţă de literatură.
Trebuie
început cu a lua ce este mai bun din literatura clasică şi
continuat cu valorile din literatura modernă - dar nu tot ce este
aşternut pe hârtie sau într-un document se poate numi literatură.
Iar
căutând clasici în librăriile obişnuite, ca şi în cele online,
ai parte numai de surprize. De exemplu, este imposibil de găsit o
ediţie recentă din Byron. Poate numai la anticariat să mai fie
ceva. Căutând Goethe, dai doar peste „Faust” şi, eventual, ţi
se spune că „Afinităţile elective” au fost, dar s-au
terminat... Am căutat „Pe patul de moarte”, de William Faulkner,
şi mi-a fost imposibil să găsesc. În librăriile online, de fapt
şi în cele fizice, poţi găsi anumite cărţi de autori clasici ca
fiind ultimele sau penultimele din stoc. Uneori m-am trezit că pe un
site de unde îmi iau cărţi se făcuseră reduceri incredibil de
mari.
Ce
înseamnă, pe scurt, toate acestea? Că, pur şi simplu, cartea se
vinde tot mai greu. Nu e vorba numai de preţ, dar chiar de interesul
faţă de unele realizări care par „nespectaculoase” sau poate
chiar „lipsite de valoare” publicului contemporan.
Când
văd că se citeşte în metrou, mă întristez. Nu mi se pare un loc
potrivit pentru lectură, pentru a mai „pierde” vreo 20 de
minute, că mai multe nu prea ai cum, cu o carte, asta ca să nu mai
spun că de obicei lumea se joacă sau stă pe Facebook pe telefonul
mobil. Când văd că nu se mai caută anumite cărţi, la fel.
Când
îmi amintesc că au fost emisiuni dedicate cărţii care au
dispărut, la fel ca şi TV Cultural, aproape că îmi vine să
plâng.
Dar
când văd lume (şi bătrâni, dar şi foarte mulţi tineri) citind în parc, stând pe o bancă, încep să capăt o brumă de
speranţă. Asta înseamnă că ceva totuşi duce actul cititului
înainte, că, dacă nu există emulaţie, măcar există interes.
Iar cei tineri trebuie încurajaţi să continue, fiindcă ei vor
duce povestea mai departe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu