Trei panouri în afara oraşului Ebbing, Missouri - şi multe probleme în interiorul său

Foto 1: eirikurjonsson.is

Foto 2: intpolicydigest.org

Prin prisma numărului mare de premii şi nominalizări (inclusiv câştigător Globul de Aur pentru cel mai bun film la categoria dramă şi Oscar şi Globul de Aur pentru cea mai bună actriţă în rol principal pentru Frances McDormand), ”Trei panouri în afara oraşului Ebbing, Missouri” se anunţa a fi un film-eveniment.

Şi, de data aceasta, chiar a fost, fiindcă premiile au avut acoperire şi în realitate (spre deosebire de alte cazuri, despre care am scris într-un număr anterior, şi nu-mi voi schimba părerea, indiferent de comentarii).

Filmul este o dramă cu o puternică încărcătură emoţională, unul pe care nu-l vei uita prea uşor, având ingrediente precum crimă, sinucidere, incendieri şi altele asemenea, într-un cadru relativ obişnuit, însă slujind unui subiect inteligent construit, unei intrigi de o factură superioară.

Martin McDonagh alege o formulă originală pentru a-şi pune în scenă filmul (al cărui scenariu îi aparţine, de asemenea), introducând pe alocuri elemente de un comic aparte, care ar putea părea nepotrivite, subiectul fiind căutarea dreptăţii de către o mamă a cărei fiică fusese violată şi ucisă. Însă cine a văzut filmul ştie că regizorul a făcut-o pentru a diminua tensiunea, care putea deveni lesne insuportabilă, şi că gagurile stârnesc realmente amuzamentul spectatorului (în special cel în care poliţistul le sfătuieşte pe fetiţe să nu îşi bage nişte beţe în ochi, fiindcă ”acţiunea ar putea fi total contraproductivă”, folosind astfel un clişeu din meserie).

Pelicula regizorului de origine britanică are şi mai multe mesaje care merg direct la ţintă, unul fiind acela că răzbunarea şi mânia atrag după ele noi nenorociri, ceea ce înseamnă că cineva trebuie să curme ”vendetta” pentru a limita proporţiile dezastrului care poate surveni într-o societate violentă şi cu personaje abrutizate, asta neînsemnând că infracţiunile trebuie tolerate, iar un altul, vizibil de asemenea destul de pregnant, că deseori chiar cei plătiţi să apere legea se pierd în birocraţie, nepăsare şi suficienţă, plus alte tare personale, nici asta neînsemnând că absolut toţi poliţiştii sunt la fel.

”Trei panouri în afara oraşului Ebbing, Missouri” reuşeşte să fie un film sensibil, chiar dacă eroina (interpretată memorabil de Frances McDormand, care îşi merită cu prisosinţă premiile) pare de neînduplecat şi recurge la rândul ei la violenţă, iar unele dialoguri sunt împănate cu cuvinte triviale. Este sensibil pentru că vorbeşte în primul rând despre viaţă, cu toate plusurile şi minusurile ei, şi nu o cosmetizează inutil, dar încearcă să schimbe ceva în noi toţi, şi în primul rând la nivel de mentalitate.

Demn de remarcat este că filmul lui McDonagh pare a întruni premisele pentru a aduce şi ceva încasări, după 3 săptămâni având, la noi, 15.427 de spectatori şi încasări de peste 300.000 de lei (date preluate de pe Cinemagia). Există şi cifre mai mari, desigur că nu se poate compara cu marile ”hit”-uri, dar cred că până la urmă va fi satisfăcător şi din punct de vedere al box-office-ului.

Sigur, numeroasele premii primite pot fi ”de vină” pentru atragerea spectatorilor în sălile de cinema, dar sunt convins că a funcţionat şi ”telefonul fără fir”, adică cei care l-au văzut au transmis mai departe că filmul e bun.

Ceea ce nu poate decât să ne bucure în cazul unui film care, deşi nu este chiar un film de artă şi mai face şi câteva concesii comercialului, merită din plin văzut şi comentat, constituind o realizare inedită şi surprinzătoare în peisajul cinematografic contemporan.