Sursa foto: Public Domain, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=181955
”See You Again” devine cel mai vizionat
videoclip din istorie, potrivit teletextului TVR.
Videoclipul
piesei ”See You Again”, a rapperului american Wiz Khalifa, a devenit cel mai
vizionat din istoria Youtube, detronând celebrul ”Gangnam Style”, al
coreeanului Psy, informează aceeaşi sursă, preluând AFP şi Le Figaro.
Două
lucruri mi se par evidente: tehnologia modernă poate fi folosită în orice scop,
la fel ca şi energia nucleară, iar ştirea în sine sună ca şi cum ai spune
”cinefilii români nu se mai uită la telenovele, ci la filme cu Jackie Chan”.
Ce
vreau să spun. Nu e vorba de a prefera, să zicem, rock-ul în detrimentul
rap-ului, ci de a contrapune valoarea autentică kitsch-ului ultramediatizat.
Serviciul
Youtube oferă şi muzică clasică, şi piese de chitară rece, şi muzică dark
neoclassic, şi impresionante solouri de chitară electrică.
Să
fie întâmplător că rap-ul şi hip hop-ul domină topul vizionărilor/ascultărilor?
Am
impresia că trăim într-o epocă în care arta autentică este marginalizată,
aproape dispreţuită.
Un
nivel de educaţie superior şi preferinţe pe măsură par a fi o raritate şi nu
prea se includ în cartea de vizită sau în CV. Acolo trebuie doar ”să ai
succes”.
Iar
primul loc în ierarhia vizionărilor pe Youtube este sinonim cu un succes uriaş,
nu mai contează dacă este artă sau kitsch.
Fireşte,
cei de la Youtube nu au nicio vină. Nu putem fi atât de absurzi încât să cerem
cenzurarea acelor creaţii care ni se par nouă sau chiar criticii de
specialitate că nu întrunesc cerinţele unei piese de calitate.
Dar
faptul că într-o competiţie (desigur, imaginară, pe celebrul portal) în care pornesc cu şanse egale... Chopin,
Ceaikovski, Al di Meola, Paco de Lucia, Yngwie Malmsteen, Joe Satriani sau
Autumn Tears piesele care domină topul de mai mulţi ani sunt două compoziţii
rap spune multe despre nivelul cultural al publicului contemporan.
Şi
mai e ceva: un proverb spune că ”cine seamănă vânt, culege furtună”.
Teribil
de actual. Adică, personal, cred că publicul contemporan a fost şi ”format”
deliberat în acest sens. Pas cu pas, treptat - încet, dar sigur.
Valabil
şi pentru muzică, şi pentru filme.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu