foto: edu-news.ro
La
15 ianuarie 2019 s-au
împlinit 169 de ani de la naşterea marelui poet Mihai Eminescu.
Au
avut loc manifestări omagiale în mai multe zone ale ţării: La
Cercul Militar Naţional din Bucureşti a avut loc, pe 14 ianuarie,
Spectacolul Omagial ”Eminescu, ziditorul limbii române”, în
comuna Cumpăna, pe 15 ianuarie, s-a desfăşurat, în incinta Casei
de Cultură, evenimentul cultural ”Dor de Eminescu”, în Dej,
Primăria a organizat o manifestare omagială dedicată lui Eminescu,
ziua de naştere a poetului fiind declarată Ziua Culturii Naţionale,
în Suceava, Biblioteca
Universității „Ştefan cel Mare”, împreună cu Facultatea de
Litere și Ştiințe ale Comunicării, a
organizat
în ziua de 15 ianuarie o serie de activități dedicate Zilei
Culturii Naționale și împlinirii a 169 de ani de la nașterea
poetului Mihai Eminescu.
Într-o
ţară care, iată, nu a uitat să-şi omagieze poetul naţional, am
înţeles cu toţii profunzimea spiritului eminescian sau unii cred
că doar s-a ”bifat” un eveniment?
În
prefaţa la o ediţie recentă în limba română a nuvelelor lui
Thomas Mann, un critic se întreba dacă acestea mai sunt actuale.
Dacă mai prezintă interes pentru publicul contemporan. Şi aducea
argumente în favoarea tezei că povestirile marelui scriitor german
nu sunt perimate.
Acelaşi
gen de întrebare s-ar putea pune şi cu privire la alţi clasici.
Dacă
ar fi să am o reacţie emoţională, aş spune: ”Geniul este
nepieritor. Da, Socrate, Da Vinci, Byron, Van Gogh, Ceaikovski,
Brâncuşi şi, fireşte, Eminescu sunt mereu actuali. Crede cineva
cu adevărat că se poate discuta despre un termen după care nu ar
mai fi?”.
Însă,
deşi cred că aş fi îndreptăţit să spun acestea, mă voi
strădui să şi argumentez, altfel afirmaţia mea ar putea părea
fără acoperire.
Există
două elemente fundamentale într-o operă: forma şi conţinutul.
Este adevărat, cu trecerea timpului, în mai toate artele, forma de
exprimare s-a schimbat. În literatură se foloseşte un stil mai
direct şi, uneori, mai lipsit de pasaje introductive sau de
explicaţii asupra personajelor, în pictură arta abstractă pare să
câştige teren (nu întotdeauna fără a dăuna asupra calităţii
operei, dar aceasta este o altă discuţie), în muzică până şi
creaţiile anilor '90 par
cu totul altfel decât cele prezente - şi aşa mai departe. Însă
în momentul în care mesajul, conţinutul ating o anumită treaptă
a valorii universale care nu poate fi negată, uneori nici întrecută,
ele nu pot fi şterse de trecerea timpului. De aceea vei simţi
aceeaşi uluire în faţa operei ”Pietà”
ca şi la vremea creării ei, de aceea te vor trece şi în prezent
aceiaşi fiori în faţa ”Mesei tăcerii”, de aceea ”Luceafărul”
eminescian este nepieritor.
Ascultaţi:
”Reia-mi al nemuririi nimb/şi focul din privire,/Şi pentru toate
dă-mi în schimb/O oară de iubire.../Din chaos, Doamne,-am
apărut/Şi m-aş întoarce-n chaos.../Şi din repaos m-am
născut,/Mi-e sete de repaos”. Sau: ”Ce-ţi pasă ţie, chip de
lut,/dac-oi fi eu sau altul?/Trăind în cercul vostru strâmt/Norocul
vă petrece,/Ci eu în lumea mea mă simt/Nemuritor şi rece”.
Însă
nu doar în această creaţie cu un mesaj venit de dincolo de lume
Mihai Eminescu şi-a dovedit geniul.
În
”Mortua est!”, care este un poem filosofic, ce ridică o
problematică extrem de complexă privind sensul vieţii şi al
morţii văzut prin prisma justiţiei divine (şi de aceea
perenitatea unui astfel de mesaj nu poate fi nicicum pusă sub semnul
îndoielii), frumuseţea stranie, gotică a versurilor eminesciene
impresionează: ”Făclie de veghe pe umezi morminte,/Un sunet de
clopot în orele sfinte,/Un vis ce îşi moaie aripa-n amar,/Astfel
ai trecut de al lumii hotar”. ”O rază te-nalţă, un cântec te
duce,/Cu braţele albe pe piept puse cruce/Când torsul s-aude l-al
vrăjilor caier/Argint e pe ape şi aur în aer./Văd sufletu-ţi
candid prin spaţiu cum trece;/Privesc apoi lutul rămas... alb şi
rece,/Cu haina lui lungă culcat în sicriu,/Privesc la surâsu-ţi
rămas încă viu”.
Aproape
nicăieri nu am întâlnit o forţă de expresie mai mare, o asemenea
versificaţie sublimă, care, împreună cu mesajul celest-filosofic,
fac din cele mai bune creaţii ale poetului nostru naţional opere
etern valabile.
Este
bine să nu uităm acest lucru şi să-i acordăm, şi pe viitor,
atenţia cuvenită în galeria marilor personalităţi ale culturii
române, indiferent dacă se vor mai găsi voci care să-i pună la
îndoială geniul incontestabil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu