Cronică Părintele Arsenie Boca, omul lui Dumnezeu (2011)

Un documentar elevat, sobru, despre viața și faptele unuia dintre cei mai mari duhovnici români, propus spre canonizare

Să faci un film documentar despre viața și activitatea Părintelui Arsenie Boca, personaj aproape mitic al românilor, cunoscut ca făcător de minuni și care este luat în considerare pentru a fi canonizat este un pariu destul de riscant.

Demitizarea unui astfel de personaj care a trăit doar pe jumătate pe Pământ, restul fiind rezervat sferelor celeste te descalifică, iar, în cealaltă extremă, prezentarea sa într-un mod pompos, hiperbolizant poate dăuna cauzei la fel de mult ca și prima variantă.

Regizorul Nicolae Mărgineanu a ales, cu un profesionalism desăvârșit, cartea câștigătoare, mizând pe mărturiile multora din oamenii care l-au cunoscut, majoritatea preoți, dar și simpli enoriași sau mireni de rând care au interacționat, de-a lungul vieții, cu ieromonahul, teologul și artistul plastic român.

Astfel de mărturii, imortalizate pe peliculă, spun multe despre această figură de legendă a bisericii românești, fiindcă ele converg într-un punct comun a cărui autenticitate nu poate fi negată.

Acestea se interferează cu date biografice esențiale din viața ieromonahului din Vața de Sus, care sunt oferite spectatorului pe fundalul unor imagini bisericești de o mare frumusețe, printre ele chiar icoane pictate de Arsenie Boca, care a avut atâtea haruri de la Dumnezeu încât aproape că este de mirare că au încăput într-o singură persoană.

Viața celui care a fost atras încă de tânăr de viața spirituală și îndumnezeire a fost influențată decisiv de popasul la muntele Athos, unde sub o înaltă îndrumare deprinde tainele duhovnicești și ale cunoașterii lui Dumnezeu, dar revine și cu un dar care este greu de înțeles pentru cei obișnuiți cu legile comune ale firii: cititul gândurilor.

Un scriitor care apare în documentar mărturisește că, la o manifestare publică, și-a pus întrebarea (fără a o exprima cu glas tare) dacă nu cumva părintele este un impostor care încearcă să-și câștige popularitate prin carisma sa ieșită din comun, moment în care Arsenie Boca s-a îndreptat fix către el și i-a pus o mână pe umăr, întrebându-l: ”Ei, ce crezi despre mine? Sunt un impostor sau nu?”.

Dar cel mai relevant și impresionant, totodată, dialog a fost cel care, potrivit documentarului, l-a purtat marele poet și filosof Lucian Blaga cu Părintele Arsenie Boca. Blaga l-ar fi felicitat pentru că a devenit deja un mit al României, iar la întrebarea în ce sens spune acest lucru, gânditorul din Lancrăm ar fi răspuns: ”pentru că dvs. credeți în ceea ce spuneți”. (Minunat! Astăzi, cei care cred în ceea ce spun pot fi numărați pe degetele unei mâini, mai ales dacă este vorba despre oameni politici sau care dețin funcții importante, n.n.). Arsenie Boca a răspuns, cu smerenia care l-a caracterizat toată viața, că nu își dorește să poarte povara imaginii unui astfel de mit, iar Blaga a replicat, la rându-i, că trebuie, pentru că poporul român are nevoie de el (cu alte cuvinte, trebuie mântuiți și salvați chiar și cei care sunt, figurativ vorbind, orbi și nu înțeleg acest lucru). (Am citat, din memorie, din textul documentarului).

Dincolo de aceste mărturii și evocări, spectatorul poate afla despre minuni săvârșite, poate vedea tablouri de excepție pictate de Arsenie Boca (printre acestea, unele cu Maica Domnului și Sfânta Parascheva), poate lua cunoștință despre universul mistic în care a trăit acesta, deși a fost (și a rămas, până la sfârșitul zilelor), apropiat de oameni și dedicându-și viața semenilor săi, atât celor înzestrați, cât și celor mai neajutorați.

Dar și despre prigoana absurdă venită din partea regimului vremii, care nu putea suporta o asemenea personalitate puternică și beneficiind de o asemenea popularitate. În mai multe rânduri, a fost și întemnițat, iar după eliberare i s-a ridicat dreptul de a sluji.

Urmarea în istorie? Mormântul său a devenit loc de pelerinaj, iar Arsenie Boca este propus pentru canonizare.

Fără a fi scolastic, documentarul semnat de Nicolae Mărgineanu are doza de sobrietate necesară și de reflectare adecvată a universului ecleziastic, impresionează prin cadrele în care alternează relatările, imaginile bisericești și figura de o luminozitate aproape supraomenească a Părintelui, beneficiind și de lectura impecabilă a actriței Maria Ploae.

Argumentul decisiv că documentarul său nu își propune să impună spectatorului o direcție, că nu este în niciun caz un film pentru habotnici, ci pentru credincioșii autentici, aflați în căutarea lui Dumnezeu într-o lume imperfectă și încărcată de suferință, este mărturia din finalul peliculei.

Acolo, un preot se confesează cu un curaj pe care alții poate nu l-ar fi avut, spunând că în tinerețe îl contesta pe Dumnezeu, neputând împăca suferința și durerea din lume cu bunătatea unui Creator care i se părea că a abandonat lumea, avea gânduri de hulă și chiar de apologie a sinuciderii. Întâlnirea cu Arsenie Boca i-a schimbat destinul (așa cum și vizita la Muntele Athos o schimbase pe a lui Boca), acesta făcându-l să vadă, cu ochii minții, un crâmpei de Cer, de Paradis, și făcându-l să plângă, ceea ce nu crezuse vreodată că are să se întâmple.

Cărările Domnului sunt nebănuite, iar scopul final este mântuirea sufletului, dincolo de toate suferințele și durerile pe care nici Biserica nu le neagă.

Zodiacul chinezesc – Anul Tigrului de Apă, tendinţe şi predicţii

 

Sursa foto: ziarulunirea.ro

Milenara înţelepciune a poporului chinez e pe deplin confirmată de ştiinţa medicinei tradiţionale, dar mai ales de astrologie. Matematicieni şi astrofizicieni moderni atenţionează asupra a două trăsături esenţiale ale horoscopului asiatic – complexitatea factorilor luaţi în calcul şi rigurozitatea analizei. Din acest considerent, dacă este efectuată corect, astrograma nativului ne va dezvălui până la detaliu profilul, personalitatea, calităţile şi defectele, precum şi indiciile necesare pentru a contracara slăbiciunile în raport cu mediul existenţial.

Metaforic, metoda chinezească de evaluare-prognoză a fost comparată cu decroşetarea unui pulover şi divizarea firului până la condiţia de scamă. După care va fi recompus un model comportamental cu prelungire în viitor de care liberul arbitru va ţine – sau nu – cont.

Este cunoscut faptul că anul chinezesc cuprinde 12 semne lunare, atribuite câte unui animal. În timpul unui ciclu de 60 de ani, fiecare semn se combină cu cele cinci elemente ce stau la baza vieţii – Lemnul, Focul, Pământul, Metalul, Apa – şi are corespondenţă planetară cu Jupiter, Marte, Saturn, Venus, Mercur.

Reamintim, de asemenea, că animalul dominant al anului în care s-a născut o persoană are o influenţă profundă asupra vieţii acesteia, iar orele de naştere dau şi ”forma” personalităţii, prin ascendent şi mijlocul cerului.

Fiecare semn lunar (animal) are propria ”fişă tehnică”, unde sunt înscrise: numărul de ordine, orele dominante, anotimpul, elementul fix, ramura (pozitivă sau negativă) şi, deosebit de important, ceea ce se numeşte direcţia semnului, o constantă, desemnând punctul cardinal specific.

Această schemă, să o numim a terestrului, se interferează cu influenţa astralului, reprezentată de cele nouă stele zburătoare. Vorbim despre fluxuri, curente cu energie cosmică, cu încărcătură caracteristică diferenţiată pe o axă pozitiv-negativ care cad asupra Terrei şi ocupă zona câte unui punct cardinal. Spre deosebire de direcţia semnului zodiacal, unde punctul cardinal precizat e totdeauna acelaşi, în cazul ”stelelor zburătoare” – cu rotaţie anuală – acestea vor poposi diferit în aria punctelor cardinale, suprapunându-se semnelor-animal aflate în ordinea zodiacului.

2022, Anul Tigrului de Apă

- 1 februarie 2022 – 21 ianuarie 2023 -

Acest exemplar întregeşte trăsăturile de familie ale Tigrului cu câteva caracteristici – printr-o mai mare sensibilitate, stăpânire de sine şi intuiţie. E o persoană reflexivă şi prietenoasă, acordă cu uşurinţă sprijin, ajutor şi chiar se erijează în protector.

Nu agreează să i se dea ordine, suferă din cauza criticii, se autocompătimeşte. Amână lucrurile din cauză că pierde timpul.

Puteţi face şi alte raportări, dacă rememoraţi fapte, întâmplări, oameni din anul 1962. Sau priviţi câteva personalităţi ale semnului – Simon Bolivar, Will Geer, Andrea Bocelli, Jodie Foster.

De mare utilitate va fi consultarea tabelului cu poziţiile Stelelor Zburătoare faţă de punctele cardinale.

SE------------------------SUD-----------------------------SU

4------------------9----------------------2

EST 3------------------5----------------------7 VEST

NE-----8------------------1-----------------------6 NV

TAI SUI – plasament în NE, cu joncţiune în arealul Fluxului cosmic 8.

3 ucideri se păstrează în Nord.

”Centrul casei”, în acest an, este ocupat de Fatalul Galben, cordon energetic deranjant, din cauza ghinioanelor, necazurilor şi pagubelor pe care le poate provoca. Mai rău e faptul că Steaua aceasta, 5, reprezintă dominanta anului, adică influenţează întreg zodiacul, de la Şobolan, Bivol, la Tigru sau Mistreţ. Interferează cu celelalte Stele Zburătoare – pozitive sau negative – ce traversează fiecare punct cardinal, afectând, punctual, câte un ”animal”.

Semnul cardinal fix e NE, iar Steaua Zburătoare a anului e a 8-a – a bunăstării, bogăţiei, succesului financiar, prosperităţii. Nativii vor avea reuşite depline şi ocazii nesperate de creaţie şi afaceri. Visele se transformă în realitate.

Condiţiile noi energizează nativii, aduc randament maxim. Atenţie doar la colaboratori. Se porneşte la drum numai cu oameni potriviţi, de nădejde.

Chinezii consideră, şi ei, că Cerul nu dă omului mai mult decât poate duce. Şi, pe de altă parte, dacă are nevoie de susţinere în proiecte majore, sugerează soluţii – sprijin exterior.

Astfel au fost stabilite triunghiurile elementelor puternic polarizante care se opun influenţelor distructive (Şobolan, Dragon, Maimuţă), elementelor de constrângere (Câine, Tigru, Cal), echilibrelor prin efort propriu ori conjugat, indiferent de influenţe (Cocoş, Bivol, Şarpe) şi triunghiul elementelor puternic influenţabile în condiţii de labilitate (Iepure, Oaie, Mistreţ). Se evidenţiază şi valorifică principiul solidarităţii, prin asocieri compatibile, aşa-zisele raporturi cu prietenul secret şi doi aliaţi.

Predicţii pentru fiecare zodie

- Şobolanul.

Direcţia semnului e 1, punct cardinal specific N. În 2022, Steaua Zburătoare care va traversa acest punct cardinal este Steaua Victoriei, albă – de apă, exact ca tigrul anului – ceea ce va marca de succes orice demers.

Zona va fi, totuşi, afectată de faptul că dominanta anului – aşa-numitul centru al casei – e Fatalul Galben, fluxul necazurilor, ghinionului, precum şi de fluxul energetic ”cele trei ucideri”.

Cu toate acestea, Şobolanilor le va merge bine - chiar din plin, în unele demersuri-, vor putea răspunde oricăror provocări.

Nu se vor împotmoli financiar şi, cu grijă faţă de sănătate, nu vor avea parte de încercări grave.

Relaţiile cu zodiile-partener (Dragon, Maimuţă), bine aspectate pe tot parcursul anului, îl vor susţine pe nativul Şobolan în tot ce are de îndeplinit.

Remedii recomandate: Dorja celor trei stelari, brăţară sau pandant cu ”ochi de tigru”, semnul prietenului secret, Bivol.

- Bivolul.

Direcţia semnului 2, sensul cardinal specific NE. De mare folos, în 2022, e plasamentul Stelei Zburătoare 8, a abundenţei, bogăţiei, bunăstării, pe durata punctului său cardinal, ceea ce va defini hotărâtor în reuşita demersurilor.

Tot aici se va ”planta” şi TAI SUI, Marele Duce Jupiterian care, atras de partea nativului, va garanta protecţie şi reuşită.

În pofida dezavantajului general – dominanta centrală a Fatalului Galben -, anul va fi norocos, propice demersurilor de anvergură, creativităţii. Bivolii vor beneficia de oferte avantajoase, li se cere, însă, întotdeauna o analiză lucidă, obiectivă a datelor problemei.

Un aspect important – nativii zodiei scapă de influenţa Stelei bolilor, care i-a afectat în 2021. Totuşi, rămâneţi vigilenţi.

Remedii recomandate: Wu loo, Cei trei gardieni cereşti, Copacul prosperităţii.

- Iepurele.

Punct fix, estul. Nu e favorizat de Steaua Zburătoare ce-i traversează semnul, a neînţelegerii, certurilor, litigiilor. În plus se adaugă influenţa negativă a dominantei zodiacului 2022 – a necazurilor.

În pofida celor două neajunsuri, Iepurii au potenţialul de a depăşi momentele critice, sunt binecuvântaţi de Cer, prin supliment de energii divine. Şi, apelând la diplomaţie, pot miza pe ajutorul Câinelui, Caprei, Mistreţului.

Remedii recomandate: Nodul mistic, Mărul roşu, îngeri.

- Dragonul.

Considerat punctul forte al zodiacului, este, în plus, gratulat în 2022 de beneficiile Stelei Zburătoare 4 – a educaţiei, creaţiei, romantismului.

Are tangenţă cu toate stelele pozitive, norocoase, ceea ce îi conferă şanse majore, agilitate mentală, intuiţie.

Se va remarca prin strategiile adoptate, simţ practic şi toleranţă, colaborări.

În clipa în care ar avea incertitudini, va interveni ”roata destinului”.

Remedii – dragonul de jad.

- Şarpele.

Având punct fix asemeni Dragonului, Steaua Zburătoare va fi tot 4 – cu un bonus divin, conferindu-i atributul de cea mai favorizată zodie a anului.

Nativii vor fi superofertaţi şi vor beneficia de condiţii miraculoase, împliniri spectaculoase şi aprecieri unanime.

Remedii de garantare: Dubla fericire, cuarţ roz.

- Capra.

Direcţia semnului – SV.

Mare atenţie! Cade sub amprenta Stelei 2, a bolilor. Cuplată cu Fatalul Galben, dominanta centrului casei şi Terrei, situaţia impune ”măsuri speciale”. Recomandarea e ca nativii să nu se aventureze pe niciun plan, să nu exagereze în efort, să îşi controleze periodic starea organismului.

Şanse mari în ajutorul aliaţilor Cal şi Mistreţ.

Remedii: Wu loo, Buddha vesel, Torţa vieţii, Cei trei gardieni cereşti, Copacul prosperităţii.

- Maimuţa.

Direcţia semnului, SV.

Împarte aceeaşi Stea Zburătoare 2, a bolilor, dar are un plus de sprijin din partea tuturor prietenilor şi aliaţilor puternici în 2022 – Şarpe, Dragon, Şobolan.

Prin urmare, va profita de alte aspiraţii fluidic-pozitive pe care le va aborda cu tenacitatea caracteristică şi va depăşi obstacolele. Nu va cădea victimă vicisitudinilor dacă nu va aştepta ca lucrurile să se îndrepte de la sine.

Evitaţi crizele de gelozie!

Remedii: Wu loo, Cartela sănătăţii, Abracadabra.

- Cocoşul.

Deşi e ”parazitat” de Steaua 7, a furturilor, violenţei, trădărilor, Cocoşul va fi bine aspectat, energizat în 2022 deoarece va fi întreţinut de vânturile cosmice BIO AUSPICIUS. Se consideră că acest bonus îi va permite să-şi întindă aripile şi să se înalţe.

Se pot ivi pierderi băneşti, financiare (atenţie la hoţii de buzunare) şi invidii stupide.

Recomandarea e să nu îşi piardă firea, să acţioneze cu inteligenţă şi să nu dea importanţă episoadelor respective, ”pierderile” nu sunt de proporţii, nici irecuperabile.

A se da atenţie orelor de relaxare şi odihnă.

Remedii: Cocoşul cu ametist, Rinocer cu elefant albastru, Sardonit, Turmaline.

- Calul.

Punct fix cardinal Sud, beneficiază de Steaua 9, amplificatoare, ce dublează influenţa, şi de fluxul binevoitor al aliaţilor Tigru, Câine.

Vântul cosmic îi trimite, de asemenea, un flux al prosperităţii şi faimei.

Se recomandă discernământ şi suplimentarea capacităţii de prevenţie.

- Câinele.

Sensul semnului NV. Va fi tranzitat de Steaua Zburătoare, albă, pozitivă, a norocului ceresc.

- Mistreţul.

Sub acelaşi sens NV şi cu acelaşi tranzit al fluxului energetic divin – Steaua 6. Ambele zodii au parte de câştiguri neaşteptate, succes deplin, sănătate, prosperitate. Ambele au fost ”părăsite” de neşanse.

De aceea, remediile sunt pentru plus de susţinere. Rui Yu, Trifoi cu patru foi, Rinocer cu elefant albastru, Cei trei gardieni cereşti.

Menţiune specială.

Predicţiile horoscopului sunt doar direcţii orientative pentru a fi asimilate şi tratate corespunzător de nativ.

Chinezii atenţionează asupra faptului că este exclusă o abordare fatalistică.

În plus, atragem atenţia asupra unui aspect adesea neglijat. Astrograma oricărei persoane născute sub un semn zodiacal, calculată şi în funcţie de poziţia Stelei Zburătoare în acel an, va suporta, lunar, o influenţă deoarece va interfera cu semnul specific calendaristic. Spre exemplu, un nativ Bivol, ajuns în iunie, sub semnul Calului, va primi unele influenţe din partea acestei zodii, întărind sau anulând unele aspecte.

Calculaţi lunar zodia dvs., peste care pică Steaua Zburătoare a calendarului.

Bibliografie: V. Ionescu - Zodiacul chinezesc, Ludovica Squirru Dari, Lillian Tor, Anca Darjira – Feng Shui.

2021: Te uită cum ninge Decembre...

 

Foto: Pexels, cottonbro

De Ruxandra C.

Au trecut foarte mulţi ani...

Pe-atunci, în după-amiaza zilei de Ajun, când se însera mai devreme, învăţătorul clasei strângea ceata şi plecam în sat, la colindă.

Eram înnebunită să merg la urat. Nu aveam voce, aşa încât eram ”desemnată”, alături de alţi asemenea colegi, să jucăm rolul întăritor, de a striga după fiecare strofă ”hăi hăi hăi”, zdrăngănind din zurgălăi.

Toţi aveam trăistuţe în care adunam ”colindeţele” – covrigi calzi, scoşi de pe vatră, poame uscate, nuci, mere ori turtă dulce. Bani, niciodată!

După ”Astăzi s-a născut Cristos/Domnul lumii luminos/Lăudaţi şi cântaţi/Şi vă bucuraţi!”, cine ar fi scos portofelul, să ”plătească” în arginţi bucuria veştii aduse la poartă?

Mai întotdeauna zăpada scârţâia sub încălţări, aveam în jurul gâtului fulare împletite din lână ţigae, dar fericirea aceea, indescriptibilă, nu ar fi putut fi umbrită de nimic, n-o dădeam nici pe căldura jarului clipind în cămin.

*

Din stradă m-a asurzit un ”bombardament” de tobe, bice şi strigături, de care orăşenii au parte în Ajunul Crăciunului. Noua modalitate de a colinda! Dar era abia dimineaţa lui 4 decembrie.

Mai anticipează lumea sosirea Sărbătorilor, dar chiar cu trei săptămâni pline?

Ei, da. Larma se întinsese peste întreg cartierul, se striga răguşit ”La mulţi ani!” şi, din vreme în vreme, se înregistra câte o pauză – dovadă că protagoniştii se opriseră în faţa birturilor înşirate pe stradă şi încasau răsplata prestaţiei – cu suta de lei, nu cu bănuţul.

Mi s-a strâns sufletul, dureros. N-am ocărât, precum vecinii, ”ăştia nu mai au limită?!”, dar mi-am zis: ”iată cum s-a dezvoltat trendul!”.

Curând, desigur, vor descinde în bloc cetele de afoni ce vor ”interpreta” gâjâit ”dom' dom' să-nălţăm”... Vor bate în uşi, vor apăsa butoanele soneriilor de la intrare şi se vor năpusti pe scări, zgomotos, nemulţumiţi de ”surzenia” locatarilor.

Cu totul altfel sunt întâmpinaţi studenţii de la teologie, decenţi, neostentativi şi cu repertoriu deosebit.

*

5 decembrie. Edilii principalelor urbe au dat startul inaugurării Târgurilor de Crăciun, sărindu-l până şi pe Sfântul Nicolae. S-au aprins luminiţele, binecuvântând bradul împodobit şi căsuţele amenajate festiv în perimetrul alocat de autorităţi ”evenimentului”.

Anul acesta, câţiva primari cu vederi ecologiste au încercat inovaţii şi au recurs la surogate, promovând pomul din vreascuri ori ”artificialii” giganţi, închiriaţi.

Domnul primar al Capitalei a amplasat în ”ţarcul” din Piaţa Universităţii un schelet lemnos în hlamidă colorată, din beteală şi mii de beculeţe, iar cei de la Palatul copiilor au construit un brăduţ din flacoane goale şi cutiuţe de vaccinuri anti-Covid. Interiorul Târgului se lasă vizitat dacă achiţi o taxă de intrare şi dovedeşti că te-ai vaccinat.

Asta teoretic, deoarece biletul de acces se execută, dar cu ”discriminarea” vaccinaţi-nevaccinaţi cerberii au lăsat-o mai moale. Brusc, unii au descoperit că în România statul ar fi democratic. Stradal, Crăciunul bucureştean 2021 = muzică, oferte, antren.

La vânzare, producătorii propun de toate: dulceaţă făcută ca la mama acasă, băuturi regionale, marcă înregistrată, brânzeturi autentic ciobăneşti, o gamă integrală de afumături obţinute tradiţional, la foc de lemn de fag ş.a.m.d. Cozonaci, plăcinte, prăjiturele.

La ”botul calului” se pot servi vin sau ţuică fiartă, sarmale cu mămăligă, ciolan cu fasole, fripturi, cârnaţi etc.

În pofida asigurărilor, ”marfa” de paradă e departe de ceea ce se anunţă cu strigături, bucătarii nu sunt chiar vestiţi, dar cine să mai sesizeze păcăleala – devenită obişnuinţă -, se topeşte şi aerul festivist al manifestărilor.

Remarcabilă, în context, apare noutatea transformării Crăciunului în ”Sărbătoarea lui Moş Crăciun”. Care Moş nu mai e nici el ceea ce a fost la origini.

Proprietar al unei Căsuţe din Târg, Moşul dialoghează cu copiii, care-i transmit scrisori cu ce daruri doresc să fie onoraţi. Prioritar, sunt telefoane mobile, tablete, laptop-uri, ”hăinuţe” de firmă. Uneori Moşul dă câte un spectacol – ori se dă în spectacol. În postură de scafandru, balerin etc.

Crăciunul s-a transformat într-un bâlci.

*

În calendarul creştin, 25 decembrie consemnează Naşterea Domnului. Prin urmare, asta aniversăm.

Memorabilul preot Constantin Necula a dat evenimentului adevărata semnificaţie – venirea pe lume a Fiului Dumnezeului Ceresc, mântuitor al omenirii – care simbolizează armonia divină, fidelitatea, reamintindu-ne sensul vieţii pe Terra. De unde şi caracterul unic al acestei sărbători, intimitatea trăirii acesteia.

De aceea tradiţia conferă aniversării cadrul familial, împlinit de bradul-etalon, al pomului credincios, ce nu-şi pierde frunza niciodată. Climatul de tihnă şi puritate în care se alătură Iisus Hristos.

Iisus Mântuitorul nu se duce la mall, nici în piaţa publică, el nu e ”pribeagul” din sania trasă de reni care soseşte şi împarte daruri comune prin hornul casei, grăbit, şi dispare neobservat.

Hristos ne e călăuză. Alinare. Şi îi suntem datori cu o mulţumire, măcar o dată pe an.

Faptul că nu îi permitem să se aşeze la masă, în căminul nostru, alături de noi, e mai mult decât impoliteţe, este impietate. Grosolănie.

Dar iată că omul modern o comite! Şi piosul omagiu, apreciat ca desuet, a fost transformat în ospăţ, în chiolhan cu sarmale stropite din belşug cu băutură, acompaniament de manele, eventual halucinogene şi dans ”drăcesc” cu Crăciuniţe.

Precursorul. Repetiţia generală a Revelionului.

În context, multora nici nu li se pare neavenită recomandarea UE de a înlocui cuvântul ”Crăciun” cu mai adecvatul termen de ”Sărbătoare”. Consideră normalitate demersul-directivă, alternativă pentru despovărarea de constrângerile ancestrale.

Oare?

Dacă ne închinăm la Apus şi înseamnă că soarele va înceta să apară la Răsărit?

Că tot semănând vânt nu vom culege altceva decât furtună?

Revin la părintele Constantin Necula.

Întrebat despre ce părere are în legătură cu Oculta mondială şi capacitatea ei destabilizatoare, a răspuns doar atât: ”Hristos răstignit a înviat morţii din noaptea veşnică şi S-a înviat pe Sine. Va veni, va judeca şi va domni viaţa veacurilor, fără de sfârşit”. Punct.

Rodica Elena Lupu, împlinirea unui destin literar-artistic

 

foto: festivalliceopoetico.blogspot.com

Nativul Rodica Elena Lupu a sosit la Războieni-Alba, în zodia Vărsătorului – a inteligenţei şi armoniei – aspectul astral ce patronează şi noua eră, în care a intrat omenirea odată cu debutul secolului al XX-lea. Totodată, cifra opt a destinului îi îmbogăţeşte personalitatea în plan spiritual.

Însă, după cum se ştie, modelul transcendent nu se translează automat – aidoma -, ci va fi conservat, înnobilat ori compromis în funcţie de ”prestaţia” liberului arbitru.

Parcursul dnei Rodica Elena Lupu atestă fără echivoc împlinirea destinului literar-artistic datorită înţelegerii lucide a propriei meniri şi prin acceptarea datoriei morale de a-şi împlini rostul existenţial. Descifrarea modalităţii de abordare şi atingere a obiectivului: ”Tainele mării nu se cunosc de pe mal...”.

În această perioadă critică, marcată de individualism, grotesc, în care confraţii se boicotează pentru a-şi dobândi ”partea leului”... În climatul decadent-distructiv marcat de gâlceavă, suspiciune şi nepotism, alternativa normală a multiculturalismului devine iluzie...

De aceea, cu atât mai meritorie ne apare prolifica activitate a scriitorului-editor Rodica Elena Lupu, de a promova, printr-o politică publicistică novatoare, coerentă, atât literaţi consacraţi, cât şi promisiuni artistice, talente în ascensiune. De a nu ”concesiona” spaţiul decât valorilor autentice. Şi a proba că fair-play-ul există.

*

Am sub privire cinci volume autobiografice, ce cuprind, în 1.500 de pagini, o detaliată ”analiză-tomograf” a Rodicăi Elena Lupu – în plan familial şi social. Respectiv, am în faţă un puzzle... Documente de stare civilă, înscrisuri oficiale, corespondenţă particulară, fotografii şi un inventar minuţios al titlurilor publicate de Anamarol în perioada 2003-2021. La rându-mi, compun şi descompun amalgamul din care transpar idealuri, felurite percepţii, năzuinţe, dileme, interpretări secvenţiale sau globaliste, bucurii şi necazuri... Reflectez asupra portretului, în culori vii, care se conturează asemeni curcubeului.

Şi astfel descopăr acel UNU ”multiplu”. Şi viceversa.

*

 

Eseist. Poet. Prozator. Cu majuscule.

O frescă umană, ale cărei creaţii nu reprezintă dizertaţii filosofice, nici naraţiuni tip Balzac ori sadoveniene, şi nici un corespondent în ”ciné verité”. Opera dnei Lupu exprimă viul, aparenţă şi esenţă în osmoză, relevând inedit, neconvenţional, profunde semnificaţii existenţiale.

În opinia mea, această trăsătură definitorie transpare concludent în roman, unde personajele sunt introduse strategic ”în scenă” şi retrimise ”în culise” – omorându-şi ”misia” – fără a-ţi da ocazia ca pe parcurs să identifici eroul.

Spre exemplu, în ”Glasul inimii” sunt contrapuse două prototipuri feminine diametral opuse, rămânând la latitudinea cititorului să decidă care dintre ele este personajul principal.

Aurelia Coman, voluntară, neclintită în hotărâri, perspicace şi nebiruită de obstacolele nemiloase ale vieţii – pe care le depăşeşte cu ”nepăsare de cremene” -, capabilă să renască şi să se împlinească exclusiv într-un mediu comun, în braţele unui iubit tumultuos, necomplexat?

Sau Ersilia Coman, puternică, pe care ”n-o îndoaie” nicio circumstanţă până când... din inocenţa moralităţii va cădea victimă unui escroc notoriu şi va claca sub şocul unei iminente condamnări penale – sinucigându-se?

Fireşte, alegerea e grea.

Până unde morala justifică laşitatea individului apăsat de perspectiva oprobriului public nemeritat – nu cumva ”trestia gânditoare” e datoare să cumpănească înainte de a recurge la gestul extrem?

*

Personal, nu agreez calificativul ”critic”, ci optez pentru cel de ”comentator literar”, întrucât cei din prima categorie se erijează în ”procurori”, asumându-şi rolul de decident calificat. Criticii dau verdicte, stabilesc ierarhii şi emit clasamente valorice, într-un cuvânt ”ştampilează” un creator pe criterii subiective! Şi nu o dată se întâmplă ca rafinatul exeget să probeze neînţelegerea esenţei din textul ”conspectat”.

Dacă spun comentator literar, atribui acestei posturi dreptul de a se exprima, de a-şi susţine cu argumente opinia, de a formula observaţii.

Apartenenţa cuiva la patrimoniu - naţional, internaţional – o dă notorietatea, câştigată prin personalitate, stil ş.a., logic consemnată ca un ”ce” caracteristic.

Or, primul lucru care o detaşează pe scriitoarea Rodica Elena Lupu de pluton e caracterul inductiv al operei sale, unde semnalarea cavalcadei efectelor duce la cauza fenomenului şi exprimă amplitudinea lui. Se porneşte de la detaliul cotidian şi, cărămidă cu cărămidă, se clădeşte o mega-metaforă, adică se ajunge, firesc, la morala ”fabulei”.

În proza ”De ce aşa”, autoarea istoriseşte o poveste de amor.

Dialogul e aparent nesemnificativ – spre exemplificare, iată un extras dintr-un paragraf:

”În sfârşit, ai venit”, îl întâmpină Aura, gata să-l ia la bătaie.

”Unde e Anca?”.

”În camera ei”. ”Pot să ştiu unde ai fost? Am încercat să te sun toată noaptea. De ce dracu' ţi-ai luat mobil dacă-l închizi?”

(...)

”Am mâncat la un restaurant, apoi mi s-a descărcat bateria telefonului. Ştiu că a fost un moment greu pentru tine, dar nu ştiu de ce te ambalezi aşa”.

Poate ziceţi – e vorbărie banală, conversaţie tipică zecilor de ”înfruntări” după dispariţia ticluită a soţului.

Oare?

Asemeni, şi cadrul întâmplării nu iese din anonimat. Nu era vorba de despre o pană de curent pe spital, ci, simplu, se arsese într-o încăpere un bec. Prilej pentru o mult-râvnită întâlnire între un ”el” şi o ”ea”.

Luate separat, decupate dintr-un ansamblu, ambele secvenţe par banale.

Tema respectivei proze nu e însă don-juanismul, nici măcar nonşalanţa din perpetuarea unui viciu de către un egocentrist.

Problematica se învârte, ca la ruletă, se propteşte în câte un jeton ce, la rându-i, pe spirală, favorizează o altă dospeală până la configurarea monstruozităţii.

Rodica Elena Lupu, întotdeauna, porneşte de la câteva propoziţii uzuale, urmând să clădească, sub ochii cititorului, un adevărat monument de fenomene, stări, dileme crunte.

Nici măcar nu plasează sub semnul întrebării certitudinea sau incertitudinea demersului. Se concentrează doar asupra omului – demiurg ori prădător. Făptură-victimă a doar două considerente diametral opuse: fie decăderea morală, adâncită din nestăpânirea viciului, din irosire conceptuală, fie neobosita contracarare a vicisitudinilor.

*

Oricare creator veritabil s-a născut cu har – o calitate ce nu se dobândeşte, oricâte strădanii ai depune -, talent întregit, întărit, particularizat de modul specific în care posesorul percepe lumea şi se exprimă.

Unicitatea stilului probează reuşita artistică.

Dna Rodica Elena Lupu aparţine categoriei promotor-difuzor al conceptului filosofic, adevărului universal, deductibil din combinarea celor mai simple frânturi de viaţă.

Consider rolul acesta cel mai greu, nu îi e oricui la îndemână să colecţioneze fragmente cotidiene şi să le ”asambleze” în aşa fel încât sinteza – cumulativă în semnificaţii – să atingă, în final, prin metamorfoză ideatică, o morală în genul unei fabule.

Numitorul comun al celor peste 50 de titluri tipărite îl dezvăluie chiar domnia sa: Viaţa. Exact viaţa. Şi se confesează, mărturisind: ”Îmi place să vorbesc cu mine însămi”, iar ”gândurile mele sunt o meditaţie asupra a ceea ce se numeşte viaţă”. ”Vreau să îţi explic ţie, cititorul meu, să răspund chiar eu la potenţialele întrebări sau nelămuriri care te împiedică să mă înţelegi”.

...”Prezintă interes ceea ce se întâmplă cu un om, ceea ce simte el”.

De aceea, ”toate romanele mele au la bază fapte reale”. ”Fac asta pentru a lăsa în urma mea ceva sincer, pentru a-mi face datoria” – şi a realiza că nu contează viaţa ta, ci viaţa din anii tăi.

Asta da, profesiune de credinţă!

*

Datorie împlinită cu brio, confirmată de multele şi extraordinarele mesaje ce îi sunt adresate din toate azimuturile de cititori, analişti, autorităţi, prieteni devotaţi. De importantele distincţii conferite, inclusiv de calitatea de membru al Uniunii Scriitorilor.

În volumele autobiografice, undeva, a scăpat un enunţ (”Am editura mea, Anamarol”), denotând mândria lucrului împlinit. Nu tirajul, ci bucuria de a fi pus pe picioare şi funcţiona ”tiparniţa” salvatoare pentru manuscrisele ”de sertar” ale celor care nu îşi permit colaborarea cu marile edituri.

Un tabel cu tot ce s-a publicat sub sigla Anamarol între 2003 şi 2021 indică progresul continuu al activităţii, de la şapte apariţii anual la, actualmente, între 40 şi 60 de apariţii.

Oportunitatea difuzării creaţiilor a stabilizat, categoric, o platformă de slujitori ai artei, oază emulativă în al cărei teritoriu nu pătrund decât valorile autentice.

(Cineva mi-a spus că Anamarol e o frondă la impostură, nepotism, trambuline propulsoare de neaveniţi. Alternativa la orice demers conjunctural. Şansa afirmării benefice).

*

Eu nu sunt scriitor, am fost un jurnalist profesionist cunoscut, care am activat în două regimuri politice diametral opuse şi mă pot raporta şi colo, şi colo.

Mulţumită Cerului, care nu m-a privat de memorie şi de luciditate, am început, la un moment dat, să redactez în stil propriu două lucrări cu caracter memorialistic, fără a avea o intenţie clară ce îmi propun să fac cu ele.

Un tânăr inginer poet mi-a apreciat textele, dar, îndeosebi, materialul documentar probator şi l-a prezentat dnei Rodica Elena Lupu.

Ce m-a impresionat a fost faptul că s-a implicat nemijlocit în procesul de apariţie – efectuând inclusiv tehnoredactarea.

De ce am amintit acest episod?

Pentru că el ilustrează onestitatea profesională şi intenţia reverberării sociale ale dânsei.

Atât ”Academica”, cât şi ”Aşezămintele brâncoveneşti” au ajuns la actualul preşedinte al Academiei Române, la Patriarhul Daniel, iar peste 40 de biblioteci din ţară şi din Capitală au inclus volumele în circuitul lor.

Ambele editări au permis difuzarea extinsă a unor înscrisuri şi documente originale, inedite, precum reproducerea integrală a Testamentului Bănesei Safta Brâncoveanu, a Hrisovului domnitorului Ghica, diploma aniversară, la Centenarul Aşezămintelor, medalia jubiliară, creată de sculptorul I. Jalea etc.

Ecourile pozitive pe care le-am receptat în urma demersurilor amintite mă onorează, dar, în acelaşi timp şi măsură, i se cuvin dnei Rodica Elena Lupu, fără de care toate acestea ar fi rămas ”arhivă personală de sertar”.

Un motiv întemeiat pentru a-i aduce şi pe această cale mulţumiri şi nedisimulat respect.

Ruxandra Costache

Eminescu, intraductibilul traductibil

 

 De Ruxandra C.

De curând am citit un eseu în care am regăsit verdictul – Eminescu, intraductibil. Se explica, şi acolo, că muzicalitatea profundă a limbii române, unicitatea unor expresii minunat valorificate de ”poetul valah” nu au corespondent nicăieri în lume. Textul eminescian transpus în franceză, engleză, germană etc., văduvit de subtilitatea graiului nostru, schematizează conceptele metaforice aşa încât mesajul, ajuns în percepţia străinilor, se stinge până la a fi caracterizat ”demodat, provincial caraghios”.

Impecabilă, versificaţia lui Eminescu se conjugă cu asocieri neaşteptate de imagini, semnificative şi emoţionale, totul devine metaforă, iar aceasta, la rându-i, fondează o simbioză inegalabilă. Din acest considerent, ”intraductibilitatea” poetului nostru naţional decurge din această particularitate creativă şi nu cred în opinia exegeţilor care susţin că, născut în altă ţară – ”dacă ar fi fost francez, englez, neamţ, măcar spaniol” – Eminescu ar fi devenit una dintre cele mai mari figuri ale culturii universale.

Fiind superlative, geniile n-au grade de comparaţie, iar atributul genialităţii, transcendental, n-are nicio legătură cu naţionalitatea, apartenenţa socială, epoca ori calitatea anturajului. Ele vin, se nasc unde şi când progresul istoric are nevoie de ele.

Neasimilarea operei lui Eminescu la justa ei valoare, pe ”alte pieţe de desfacere” o datorăm, mai degrabă, inabilităţii traducătorilor care n-au optat pentru o translare liberă – de ce nu? chiar în fraze scurte – în măsură să înlesnească o comuniune ideatică.

Mai interesant, în context, îmi pare faptul că Eminescu nu reuşeşte să fie tradus chiar de români, deşi împărtăşesc acelaşi grai şi cunosc semnificaţia cuvântului ”dor”. Obstacolul trebuie căutat în altă parte – îl indică exact chiar autorul Luceafărului: incapacitatea unei persoane de a înţelege sensul celor citite. O face indirect, în dialogul Dumnezeu-Hyperion, când entitatea supremă ne reaminteşte ”cuvântul cel dintâi”, al divinităţii creatoare, înţelepciunea.

Pentru cine citeşte modern, ”în dungă”, sau înţelege ”A fost odată ca-n poveşti, a fost ca niciodată...” ca introducere la un basm, poemul va fi o naraţiune oarecare, copilăroasă etc.

Pentru a ajunge la sens, e necesar să cobori – cât te ţin spezele – dincolo de epidermă.

*

Există în Scrisoarea I un vers colosal, ”când pluteşti pe mişcătoarea mărilor singurătate”, pe care nu puţini l-au ”interpretat” ca minunat tablou al reflectării Lunii în marea liniştită.

Niciunul nu s-a gândit că Luna, personificată, sugerează că singurătatea cuibărită în om are aceeaşi nemărginire ca întinderea mării, are acelaşi puls. Nu zvâcneşte, dar clipoceşte, pentru a se extinde între orizont şi malul îndepărtat...

Mişcătoarea mărilor singurătate devine sugestie pentru orice fiinţă prididită, încercată şi găseşte răgazul unei recompense mari în ”plutire odihnită”, ajungând prin sine însăşi să renască.

Ecartul de interpretare al unuia şi aceluiaşi vers de către ai noştri conaţionali are explicaţie. O mostră oferă şi cutezanţa unui poet contemporan de a compune şi publica într-o antologie două glosse, corecte, valide din punct de vedere al construcţiei, dar banale în conţinut, cu notaţii culese din jurnalele televiziunilor.

Eminescu ne-a lăsat moştenire o singură glossă – mănunchi generos de meditaţii filosofice.

*

Scris în 1883, poemul ”Luceafărul” a fost şi este apreciat de exegeţii autentici drept o culme, expresia genialităţii poetului naţional, întrucât merge ”până în pânzele albe” cu descifrarea relaţiei biunivoce transcendent – spirit întrupat.

Asemănări şi deosebiri, ca în cele din urmă să se ilustreze incompatibilitatea părţilor reprezentante, aflate pe scara evoluţiei la imense distanţe.

Cătălina şi Hyperion au în comun simţământul amprentat la origini de Creator, dar se deosebesc.

Descendentă a Evei pe Terra, ea, ca orice făptură supusă mântuirii, având de recuperat un handicap spiritual, e confuză, reticentă, prudentă, oscilantă, el, în schimb, exponent al Înaltului – ardent, dăruit total, necondiţionat. De aici, o atracţie firească, după care percepţia, reciproca fundamental diferită...

Icoană între sfinţi pentru palatul imperial, prinţesa nu realizează condiţia nemuritorului, superioară. Cea vie e ea, muritoarea, plasându-l la antipod pe ”străinul la vorbă şi la port”. Îl vrea, dar nu doreşte să îl urmeze, îi cere supremul sacrificiu, să revină la ”statutul” de pământean.

Cu toate că conştientizează confuzia ”odorului nespus”, Hyperion, pustiit de dor, traversează genunea, cerând Domnului dezlegarea de nemurire, nutrind sentimente divine.

Eminescu introduce în ecuaţie trei sedimente de cognoscibilitate, relevând că vârful unghiului - deţinătorul absolutului – nu periclitează, prin nicio concesie, armonia universală. Singura dată când ”a cedat” a fost acceptarea liberului arbitru pentru pământeni, pentru a le da şansa recuperării.

În dreptatea Sa, demiurgul demontează răbdător o eroare de interpretare – nu pedepseşte, ci, cu părintească afecţiune, reaminteşte cuvântul cel ”dintâi”, povaţa, înţelepciunea consfinţită la temelia oricărui demers. Pentru Hyperion lecţia e învăţătură de minte dureroasă, pentru Cătălina, subiect de reflecţie.

Viziunea cosmologică, atât de atent redată în parcursul Luceafărului nemuritor, în eternitate, se dovedeşte, după un secol, exactă, odată cu captarea radiaţiei fosile de cercetătorii contemporani.

În aceeaşi cheie cosmogonică, marele poet naţional tratează parcursul omenirii, înzestrată cu liberul-arbitru.

Memento mori pune, deci, sub observaţie existenţa, cursul umanităţii – secol după secol – evidenţiind paradoxul omenirii care, în pofida avansării în timp, în realitate stagnează din cauza deciziilor inoportune.

Asemeni unui mal-străjer, rând pe rând Nilul, Grecia însorită, Roma, Iordanul, dunele pustiului, Ierusalimul, Dunărea, Dacia formează un lanţ al veşniciei asistente la parada generaţiilor pământene şi consemnează cum toate sunt animate de aceleaşi idealuri, dar comit absolut aceleaşi erori. Invariabil, seminţiile, popoarele se poticnesc similar – chiar identic – la fiecare răscruce a drumului şi se rătăcesc în coridoarele marelui labirint, cu toate că aveau la dispoziţie un fir al Ariadnei.

Toţi caută orbeşte ”al vieţii înţeles nedezlegat” şi fiecare – efemeridă – cade într-un Alzheimer lumesc.

Cineva întrebat unde-i Ninive, răspunde, onest, că nu ştie şi nici nu ştie unde a fost... Gintele teritoriale au tot ce le trebuie, stăpânii acestora – fie mari, fie mici – doresc tot timpul mai mult, regii se năpustesc asupra altor regi, împăraţii asupra împăraţilor, atraşi de pământuri, suflete, glorie. Consecinţa? ”Cetăţi vechi, popoare mândre stau sub falnica domnie, dar cezarii împart pământurile în senatul lor de regi”. Pentru ca, apoi, ”împăraţii, cucernici să treacă pe sub arcuri triumfale” şi să sfârşească totul în haos, regrupându-se ”coloniile de lumi pierdute”. Până şi înţeleptul Solomon, ”cu degetele-i de profet”, n-a scăpat de capcanele muritorului de rând, ajungând în faţa ”judecăţii”.

Popoare, regi, preoţi ”matematic” sfârşesc în ruină odată cu cetăţile transformate în grămezi de piatră.

În tot acest infinit carusel de rosturi, vieţi irosite şi ”cugetări” îndelungi ”la enigma încâlcită”, de zvârcolite şi tulburate manifestări rebele, ”vecinicia cea bătrână” privea uimită ”la lumi” şi se întreba – retoric – cum de nu reuşim să ”ne adunăm”, având legi, adevărate comori de înţelepciune, date, tuturor, de către Creator.

Eminescu ajunge, şi aici, la evocarea modelului ancestral, divin, care aşază la baza oricărui demers înţelegerea fenomenelor, decriptarea până la nucleul-esenţă.

Dumnezeu, faţă în faţă cu Hyperion zădărnicit îi reaminteşte de ”cuvântul său cel dintâi” şi-i oferă maximum posibil – redarea înţelepciunii.

*

Propunând contemporanilor şi urmaşilor gândirea sa reflexivă, Mihai Eminescu devine ”intraductibil” chiar pentru românii înrolaţi, la rându-le, în ”parada deşertăciunilor”.

Neînţeles chiar de confraţii în ale scrisului, epigonii 2021 – aici s-a ajuns! - transformă patrimoniul creativ al neamului în ruină, exact cum au procedat regii şi împăraţii venetici, cotropitori de teritorii înfloritoare. Şi se luptă să îl transfere în anonimat pe ”depăşitul” Eminovici.

Cel mai apropiat de spiritul poetic al lui Eminescu a fost, în opinia mea, Ion Caramitru. În privinţa lui Mircea Cărtărescu nu m-am edificat. Într-o emisiune televizată relata cum, de fiecare dată când citeşte poemele acestuia, descoperă noi, nebănuite sensuri, profunde, pe când, într-un alt comentariu, publicat, cunoscutul scriitor pleda pentru demitizarea lui Eminescu... fiind şi el tot om.

Doamne, Dumnezeule, arată-Te, resfinţeşte-ne şi redă-ne cuvântul Tău cel dintâi, adică înţelepciunea. Fiindcă am deraiat – ignorând-o – şi am ajuns să turnăm ocară în zeflemea peste ce ai dăruit neamului nostru. Geniul menit să ne desluşească tocmai adevărul Creatorului şi esenţa Creaţiei.

foto: Public domain, via Wikimedia Commons

Dumnezeul planetei Pământ

 

De Ruxandra C.

În baza unor calcule extrem de laborioase, unul dintre cei mai mari matematicieni ai lumii – Alexander Friedman – a concluzionat: o superconştiinţă a conceput, proiectat şi realizat Universul, pe parcursul a două etape succesive.

Este vorba despre Cosmosul-cadru, respectiv supersfera, şi despre ”partea” însufleţită reprezentată prin regnurile vegetal şi animal.

Ansamblul are aceeaşi amprentă genetică, configurată în ”n” dimensiuni şi e organizat ierarhic, piramidal. Demiurgul, personalităţile angelice, semifluide, plus formele de existenţă vii.

Piatra din vârful unghiului, Creatorul, cuprinde toate cele ”n” dimensiuni şi deţine controlul ”angrenajului”, până în detaliu.

El este Atotţiitorul.

*

O mare problemă cosmică a apărut atunci când curiozitatea l-a împins pe om să treacă de limita cunoaşterii specifică speciei, când, se spune, Adam a muşcat din fructul oprit.

Nerespectarea consensului a viciat mediul şi, implicit, ar fi destabilizat mersul de ceasornic al întregului – o minimă deviere, de o zecimală, ar fi declanşat prăbuşirea construcţiei. Din acest considerent, demiurgul a fost obligat să securizeze imediat zona ”critică”, scoţând temporar din ecuaţie factorul destabilizator. Atunci, Adam şi Eva au fost decăzuţi din statutul lor primordial şi au fost transferaţi pe Terra, spre reabilitare.

Ce presupune noul lor statut?

a) Ecartul vibraţie înaltă-vibraţie joasă a fost mărit, iar, odată cu aceasta, slăbind rezonanţa, acuitatea percepţiei mesajului transmis de la Cer locuitorilor Terrei a fost distorsionată.

b) Individul a fost înzestrat cu liberul-arbitru. Prin urmare, a devenit decident pe cont propriu, lăsat să aleagă între bine şi rău.

Din confruntările vieţii va putea să-şi mărească nivelul spiritual ori, dimpotrivă, să-l coboare - ”jocul” prin care va reuşi să dobândească mântuirea.

c) Oamenii, având permanent senzaţia de siguranţă ce le-o dă autonomia, cad pradă tentaţiei de a accede rapid existenţial, socio-profesional în conformitate cu nişte criterii discutabile, stabilite de ”trendul” social.

*

Datorită noilor ”reguli ale jocului”, lumea a transformat propriul concept existenţial în ”dogmă” şi, la voia întâmplării, s-a simţit uitată, chiar abandonată de Cel de Sus în momentul în care n-a mai reuşit să redereseze vaporul intrat în tangaj.

În realitate, divinitatea n-a rupt legătura cu noi – persoane fizice, comunităţi, naţiuni, continente. Demiurgul monitorizează, călăuzeşte, sugerează soluţii prin interpuşii Cerului şi intervine doar în caz de forţă majoră.

Religiile creştine confirmă raportul funcţional om-Dumnezeu şi Dumnezeu-om, însă nu explică bine câteva aspecte esenţiale. Spre exemplu, nu detaliază ”regimul” iertării păcatelor, în sensul că ştergerea lor are loc numai când făptuitorul a înţeles unde şi de ce a greşit şi a decis să nu mai repete eroarea. Numai atunci când binele ajunge să fie făcut din convingere.

Prin urmare, rugăciunile formale nu sunt luate în considerare. Smerenia nu e măsurată în funcţie de numărul mătăniilor făcute ori de târâtul pe genunchi, ea este probată prin comportament. Milostenia nu se manifestă ”ocazional”, împărţind pachete de Sărbători.

*

Dumnezeu din Ceruri a transmis repere de conduită prin intermediul proorocilor, întemeietorilor de mari religii monoteiste, ne-a ghidat existenţa.

Însă nu totul a fost receptat fidel, retransmis corect: spre exemplu, Moise a promovat legea talionului, deşi acest principiu nu este acceptat de către divinitate.

Pentru a evita inconvenientele difuzării trunchiate sau chiar eronate, Dumnezeu a hotărât să întrupeze o parte din Sinele Său şi să se coboare în mijlocul omenirii, pe Terra, în calitate de Fiu.

Nu a separat o parte din întreg, ci a operat un transfer temporar de flux al mătcii divine către un corp material. Lucrul acesta trebuie foarte bine aprofundat deoarece, altcumva, nu vom înţelege de ce Iisus, după împlinirea misiunii mesianice, s-a ridicat, în integralitate, la ceruri, unde s-a contopit, legic, cu superconştiinţa Creatorului. Altfel nu ne vom reprezenta Trinitatea corect, ca Dumnezeu în trei ipostasuri, ci vom spune că asistăm la o asociere între trei Dumnezei...

Postura de Tată şi Fiu a fost consfinţită odată cu naşterea lui Mesia la Betleem şi s-a păstrat, ca atare, din raţiuni precise: ţelul să rămână nealterat. Intact! Prin urmare, n-a avut loc o disjungere, ci o anumită distribuţie în urma unui efect acut, convenită ca prioritate în arealul marelui obiectiv.

Aşa cum am spus ceva mai înainte, filtrarea involuntară a mesajului ceresc de către minţile omeneşti a trunchiat sensul. Tocmai pentru a elimina neajunsul, s-a apelat la varianta Dumnezeu purtător de om – Om purtător de Dumnezeu, cel întrupat urmând să propovăduiască un Nou Testament, pe înţelesul tuturor.

În acelaşi context, a fost clarificată dubla semnificaţie a mântuirii, din care să deducem ce a revenit Cerului şi ce le revine pământenilor de rând în chestiunea reconstituirii Edenului.

Iisus ne-a mântuit de povara păcatului originar, nouă ne revine sarcina mântuirii personale, pe cont propriu.

Păstrând nealterată unitatea Conştiinţei Supreme, prin filiaţiune cu Tatăl, Hristos rămâne înlăuntrul calităţii de Atotţiitor, făcător al tuturor, văzutelor şi nevăzutelor. S-a pogorât din Ceruri ca Duh, s-a întrupat, şi-a împlinit misiunea şi s-a înălţat la Ceruri, trup şi suflet.

E momentul să observăm că ipostasurile Tată, Duh Sfânt nu au ”adăugiri”. Iisus, ca ipostas, e diferit deoarece, în mod subtil, şi-a păstrat ”amprenta-trup”, confirmând preocuparea pentru om şi ce e omenesc şi când s-a aşezat la dreapta Tatălui. Permanent, El veghează, remarcă, reţine, călăuzeşte şi conservă totul până la Judecata de Apoi.

Să reţinem: Iisus-Dumnezeul nu asistă. Nu contemplă. Într-un fel aparte convieţuieşte cu noi, suferă resimţind nimicnicia noastră, dezinteresul. Ajută în caz de necesitate stringentă.

Hristos ne-a scos din noaptea morţii veşnice jertfindu-se pe cruce şi aşteaptă, cu nespusă răbdare, să traducem în viaţă ce a propovăduit.

Iar în prezent, lumea, tot mai alterată, aşteaptă din partea Sa – ce? Să urce cu noi în spate Golgota lumii – omenire incapabilă să ajungă, pe drum marcat, în vârful dealului şi să respire aer curat?

Dacă am fi corecţi, în loc să ne tot tânguim, ar trebui să ne întrebăm, sincer: de fapt, cine pe cine a părăsit?

Oare nu noi l-am abandonat pe Hristos, devreme ce ne preocupă doar interesul meschin, goana după bani şi înşelăciunea la tot pasul, furtişagul ca sport naţional – şi aşa mai departe?

Poate că ni l-am dori pe Iisus înhămat la o brişcă, să ne plimbe prin Paradis...

Să revenim la realitate...

Atotţiitorul – făcătorul tuturor văzutelor şi nevăzutelor – are în grijă Creaţia, în totalitate.

Se pare că singura ”creaţie” care i-a făcut probleme este seminţia umană, iar pe năbădăioasa planetă Pământ, zeii de carton încă sunt puşi ”pe fapte mari”.

Iisus este Dumnezeul Terrei.

Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, dar particularizat – ca factor educativ-reformator, pe modelul noului Adam, pe care, la Înviere, l-a probat.

Sita Lui ne va cerne, logic şi legic, la Judecata de Apoi.

*

Ca Trinitate, Dumnezeu nu se manifestă decât în raport cu planeta Pământ. În relaţie cu infinitatea cosmică, ipostasurile Tată, Fiu, Sfânt Duh se disipează, deoarece nu mai au rol activ, funcţional.

În integralitate, Creatorul a condus, conduce şi va conduce concomitent megasfera galactică, cât şi ”componentele” ansamblului, graţie atributului omniprezenţă. Atotţiitorul nu are conduită rigidă, se află într-o continuă mişcare, asemeni spargerii şi regrupării continue a unei bule de mercur.

Creatorul îşi dirijează fluxurile superconştiente punctual, în conformitate cu datele generale, dar şi cu ”obiective” specifice ale momentului/perioadei.

Niciodată, se pare, nu ne-am gândir dacă Trinitatea se va menţine şi după Judecata de Apoi. Nu este exclus ca aceasta să înceteze „de facto”, dar, categoric, să se conserve ca moment de referinţă în istoria universală a Creaţiei.

Până atunci...

Cale foarte lungă... Adevăruri... Viaţă. Însuşi Iisus Hristosul nostru să ne lumineze precum Steaua Polară călăuzeşte navigatorii.

 

Foto: Pixabay